Politica struţului la Steaua

După ratarea primăverii, conducerea roş-albaştrilor aşteaptă scuze de la suporteri, pentru că n-au venit la meciurile din Europa.

Steaua aduce mai puţini oameni la stadion. Şi ăia care vin riscă să fie înjuraţi, dacă e să ridicăm la rang de […]

După ratarea primăverii, conducerea roş-albaştrilor aşteaptă scuze de la suporteri, pentru că n-au venit la meciurile din Europa.

Steaua aduce mai puţini oameni la stadion. Şi ăia care vin riscă să fie înjuraţi, dacă e să ridicăm la rang de generalitate incidentul Bourceanu versus tribune, de la finalul meciului cu Dinamo Kiev. Fotbaliştii sînt şi ei oameni, au căderi de tot felul. Dar, chiar şi în negrul din faţa ochilor, trebuie să le fie clar că spectatorii sînt cei care le plătesc salariile. Toată publicitatea, sponsorii, drepturile TV derivă din faptul că echipa din Ghencea are o cantitate apreciabilă de simpatizanţi.

„Doar cîţiva suporteri m-au contestat”, a precizat Bourceanu, în mesajul de scuze. Nu e un argument liniştitor. Dacă îl contestau toţi, cum proceda? Se enerva şi mai tare? Mulţimea e un mare animal cu judecăţi exagerate. Fotbaliştii se supără doar cînd sînt criticaţi fără măsură, nu şi cînd sînt idolatrizaţi, adulaţi, ovaţionaţi fără măsură.

La meciul cu Dinamo Kiev, meci decisiv, Steaua a înregistrat un record negativ: cel mai mic număr de spectatori, 6.000, pe teren propriu, la un meci în Europa, din 2009 încoace. Numărul ăsta nu e un accident, e un trend. Conform analizei din Gazeta, la meciurile din Europa, Steaua a avut în 2014 încasări de peste zece ori mai mici decît în 2013. Doar 700.000 de euro, faţă de 7,5 milioane de euro. Dintre toate datele sistematizate de colegii mei, aceasta este cea mai îngrijorătoare.

Pe de o parte, scăderea vînzărilor de bilete se explică prin reculul după ratarea grupelor Ligii. Oamenii n-au dat năvală la stadion pentru duelurile fără glamour, din Europa League. Pe de altă parte, conducerea clubului, antrenorii şi jucătorii n-au venit în nici un fel în întîmpinarea fanilor. Şi-au menţinut atitudinea de modă veche, cea potrivit căreia sprijinul suporterilor se subînţelege. Nu necesită nici un efort. Publicul Stelei se prezintă punctual la meciuri, ca soldatul la cazarmă.

Cînd nu s-au umplut tribunele la partida cu Rio Ave, Argăseală a găsit o explicaţie originală: „Oamenii s-au gîndit să vină mai bine la meciul cu Dinamo, altfel nu văd nici un motiv pentru care să nu vină”. Nu vedea nici un motiv. Faptul că Steaua tocmai pierduse la Kiev nu i-a aprins nici un led preşedintelui Stelei. Măcar nu i-a mai împărţit în suporteri adevăraţi (ăia care nu zic nici „pîs” şi aplaudă ca pinguinii la vederea pescadorului) şi suporteri neadevăraţi, care au şi păreri. Acum conducerea Stelei vede publicul ca pe un tot de muşama, care are motivele lui, indescifrabile.

Dacă i-ar preocupa cîtuşi de puţin problema, capii roş-albaştrilor şi-ar fi dat seama că publicul Stelei de la meciurile din Europa diferă de publicul Stelei din competiţiile interne. Iar publicul din Europa se împarte, la rîndul lui, în public de Europa League şi public de Champions League. Nici măcar nucleul dur, de la peluze, nu este pe atît de compact şi omogen pe cît pare, privit din lojă. Pînă şi el are în componenţă mai multe categorii de fani. Cu cît e mai populară echipa, cu atît mai diverşi sînt suporterii ei. Fiecare are aşteptările lui, obiceiurile lui de consum, puterea lui de cumpărare şi de răbdare.

Ce-ar fi putut face Argăseală, Gâlcă, Bourceanu, Tănase şi ceilalţi, să ţină spectatorii prin preajmă? Lucruri simple şi aparent inutile. De pildă, clubul Aalborg şi-a cerut scuze propriului public, după victoria cu Steaua, pentru bruiajul executat de galeria roş-albaştrilor. „Regret faptul că fanii noştri au avut parte de o experienţă neplăcută!”, le-a transmis directorul sportiv al danezilor celor 500 de spectatori care s-au expus, contra cost, unor suplicii sonore. Da, ne aflăm la extrema unde spectatorii sînt confundaţi cu bibelourile. De aceea e de neconceput ca ei să producă altfel de sunete decît un clinchet cristalin, asemănător muzicii chinezeşti de cameră.

Steaua se află la extrema cealălaltă, guvernată de politica perdantă a struţului. Clubul n-a avut nici o reacţie legată de gestul lui Bourceanu, de înfrîngerea cu ucrainenii, de ratarea primăverii. Liderii roş-albaştrilor şi-au pitit respectul de sine în nisip şi au intrat în hibernare. Comunicatul oficial pune eşecul pe seama arbitrului de la meciul cu Dinamo Kiev şi a neşansei din meciul cu Aalborg.  Nici scuze, nici iertare, nici regrete. Doar sare şi cozi de păun pe rană: „Campionii României părăsesc o competiţie în care meritau să continue”, dar „roş-albaştrii rămîn concentraţi pe competiţiile interne”.

Ce să priceapă fanii de-aici? Că mai bine stau acasă. Dacă apar la stadion, tulbură liniştea echipei şi adio, concentrare! Iar se supără vreun gladiator şi le trimite comunicate neoficiale, preponderent mimico-gestuale.