Efectul Halep în birouri
În timp ce faraonii banului public promit piramide, tenisul românesc se află tot la stadiul de colibă.
Terenurile de tenis inaugurate în 2014 în România au fost donate de unul dintre sponsorii lui Halep. Donate, adică nu s-a cheltuit nici […]
În timp ce faraonii banului public promit piramide, tenisul românesc se află tot la stadiul de colibă.
Terenurile de tenis inaugurate în 2014 în România au fost donate de unul dintre sponsorii lui Halep. Donate, adică nu s-a cheltuit nici un ban public. Şi cine credeţi că s-au înghesuit să taie panglicile? Primarii din oraşele beneficiare.
Dincolo de aceste donaţii, 13 la număr, autorităţile au promis infrastructuri megalitice şi atît. Au organizat un turneu WTA la Bucureşti, dar asta nu-i încălzeşte prea mult pe juniorii care joacă tenis la perete. În ceea ce-i priveşte pe ei, rezultatele lui Halep n-au făcut decît să umfle potul din promisiunile mai vechi. De exemplu, proiectul unei Academii de Tenis circula prin birourile edililor bucureşteni de cîţiva ani. În mai, au început lucrările. În iunie, primarul Oprescu anunţa că Academia de 1,4 milioane de euro, fără TVA, va fi finalizată iminent în septembrie. „Vrem să atingem cotele europene de civilizaţie”, a spus edilul, citat de Mediafax. Apoi şi-a înfrînat elanul civilizator, anunţînd că academia va fi gata pînă la sfîrşitul anului. Prin august, Oprescu atingea cotele balcanice ale polemicii, păruindu-se la figurat, deocamdată, cu năbădăioşii din Consiliul Capitalei, care blochează bunătate de planuri.
La proiectul Primăriei, Guvernul a plusat şi a promis, prin reprezentanţii săi, o Academie de tenis şi mai mare, de 13 milioane de euro, cu hotel, spa, fitness, biliard şi alte anexe gospodăreşti. „Academia nu este la nivel de discuţie, ci la nivel guvernamental”, susţinea ministrul Sportului, după finala Simonei de la Roland Garros. La nivel guvernamental a şi rămas. Un dosar la Compania Naţională de Investiţii, printre alte dosare care aşteaptă „verde” pînă se îngălbenesc. „2014 este anul investiţiilor!”, adăugat Szabo. Este evident, nu? Ministerele, mai ales cel al Sportului, se scaldă în bani. Noroc cu ultima rectificare, că altfel se inundau.
Cu Academia de Tenis din Bucureşti, ne-am liniştit, o vreme, pînă cînd va fi promisă din nou, în cadru festiv. Cu ce s-a ocupat Federaţia de profil, condusă de Cosac, alias „contemporanul lui Halep”? În iunie, şeful FRT promitea, în presa gălăţeană, un concept la modă prin federaţii: centre de excelenţă. Cosac a promis un astfel de centru la Constanţa, în 2014. Proiectul s-a amînat, de vreme ce şeful banilor din sportul constănţean, Nicuşor Constantinescu, are probleme cu legea şi se tratează în SUA.
Cosac a promis un centru de excelenţă şi la Galaţi, „în următorii doi-trei ani”. A promis şi refacerea Bazei Sportive Doherty, în numele căreia a fost defrişată o treime din Parcul Operei. Copacii erau deja tăiaţi, în rest nimic, nici vorbă de cele „nouă terenuri de tenis”, pe care le vizionează mental Cosac. A promis şi un Complex Naţional de Tenis”, cu cinci terenuri acoperite, şi un Centru al Speranţelor Olimpice, ambele, fără termen-limită.
Contemporanul federal a spus că „30.000 de copii au luat contact cu tenisul”, în utlimul an. Foarte bine. Şi mai departe, ce facem cu ei? Îi punem să achite taxe de înscriere la concursurile organizate de FRT. Federaţia are un buget modest, sub jumătate de milion de euro. Nu suportă mare lucru din cheltuielile legate de sportul de performanţă.
Vechea poveste. În toamnă va fi gata. Pînă la sfîrşitul anului, va fi gata. În următorii doi-trei ani, vom tăia copacii, vom construi, vom drege. La anul, Dinu Pescariu va mai inaugura încă un restaurant în Baza „Cutezătorii”. Baza sportivă avea o valoare de inventar de 3,5 milioane de euro, scrie Hotnews.ro. Un raport al Curţii de Conturi, din 2012, arăta că statul pierde pe an 11,6 milioane de euro, pentru că nu poate folosi la potenţial maxim Baza „Cutezătorii”. Cum ar veni, din 2003, de cînd Pescariu a primit cadoul, s-au pierdut bugetele pentru aproximativ 11 academii de tenis, din alea care se văd din Lună.