Marele heirup din finala la Nobel

La Campionatul Mondial de literatură, tricolorii au fost încurajaţi frenetic din tribune de suporterul lor numărul unu

Pe ideea „e lucitor, e rotund, deci e medalie”, premierul Ponta i-a urat succes lui Mircea Cărtărescu, în ajunul anunţării Nobelului pentru literatură. […]

La Campionatul Mondial de literatură, tricolorii au fost încurajaţi frenetic din tribune de suporterul lor numărul unu

Pe ideea „e lucitor, e rotund, deci e medalie”, premierul Ponta i-a urat succes lui Mircea Cărtărescu, în ajunul anunţării Nobelului pentru literatură. „România are şanse mari să se bucure de un nou laureat!”, a comentat politicianul pe Facebook. Tot în reţeaua de socializare i-a răspuns şi scriitorul, în cuvinte mai puţine: „În ceea ce mă priveşte, resping cu dezgust urările dlui.Ponta!”. Atît. „Dlui”. N-avea vorbele la el, clar. Le cheltuise pe toate în „Orbitor”. Astea îi rămăseseră prin buzunare.

Pe ideea „are laureaţi, deci e competiţie, deci e ceva ca olimpiadele”, premierul a pus în aceeaşi oală arta cu sportul. O confuzie mai puţin frecventă decît s-ar putea crede. Mai sînt şi altele implicate aici. Cum ar fi superstiţia fermă a politicienilor că, dacă feliciţi un sportiv, devii, prin asociere, priceput la sport. La cîţi sportivi a felicitat prim-ministrul, a ajuns expert la multe, la gimnastică, scrimă, canotaj, kaiac-canoe, fotbal, tenis, baschet în trei. A felicitat şi olimpicii de la concursurile şcolare, a devenit priceput în informatică, matematică, ştiinţele naturii. Avea „şanse mari” să-şi ia doctoratul şi în literatură, dacă-l chema pe Cărtărescu la Palatul Victoria, să-i dea o plăcuţă şi o şampanie cordială, după finala mondială a Nobelului.

N-a fost să fie. Nu doar pentru că premierul a avut proasta inspiraţie să-l numească anul trecut pe Cărtărescu „intelectualul Fuhrerului”. Dar chiar şi fără asta, ce-ar fi avut să-şi spună? „Hai, capul sus, îţi ţin pumnii ca la anul să baţi suta de cuvinte în mai puţin de opt secunde!”. Sau: „Concurezi şi la proba de nuvele, şi la proba de romane?”. Sau: „De unde-ţi vin ideile?”. „Competiţia” nu reprezintă aici un numitor comun, cum insistă Ponta. Premiul Nobel nu e o competiţie, e o instituţie. Nu există întrecere între artişti, e doar o convenţie, un fel de a spune, marketing, un pretext pentru pariuri.

Schimbul de replici premier-scriitor ne oferă, bonus, o imagine condensată a României. Pe de o parte, sînt guvernanţii, care ne vor toţi o apă şi-un pămînt cleios, maleabil. Pe de alta, sînt indivizii care nu şi-au închiriat conştiinţa, cetăţenii care îşi exprimă şi dezgustul, nu doar adeziunea. Tot efortul de plafonare în jos a societăţii, toată întărîtarea sistematică a maselor împotriva intelectualilor, compromiterea ideilor de elită, de educaţie, de ierarhie, de competenţă, toate astea au produs cireaşa, replica triumfalistă, demnă de o asfaltare mai mare: „România are şanse mari să se bucure de un nou laureat!”. Să cînte muzica, să vină buldozerele! Artişti, sportivi, concurenţi la show-uri televizate, elevi, inventatori, cercetători, dacă iau lauri sau au „şanse mari” să ia, politicienii nu fac mare diferenţă între ei. Felicitări, poză, postare. Nici nu e nevoie să fie români, dacă au origine românească, dacă au stat prin România, dacă au trecut cu avionul prin spaţiul nostru aerian, guvernanţii şi-i adjudecă şi-i bagă la grămada de felicitat.

După toţi laureaţii, din sport sau nu, care s-au înşirat ca răţuştele la Palatul Victoria, trebuia să apară şi o răţuşcă „fascistă”, mai cu moţ, care să se dezguste de fair-play-ul specific campaniilor electorale. E de mirare şi cam de jenă că n-a apărut alta pînă acum. Că, înaintea lui Cărtărescu, n-a refuzat nimeni fursecul demagogic pe tavă de argint. Nimeni din sport, de exemplu. Nici un antrenor, nici un campion, amator sau profesionist. Intrarea în politică nu se pune. De cele mai multe ori, vine în prelungirea rolului de mascotă neoficială.

Sportivii noştri nu sînt prezenţi în viaţa publică altfel decît prin defilările de la Cotroceni sau de la Guvern. Andone, care şi-a scos pantalonii în faţa secretarilor de partid, rămîne singurul nostru rebel şi proprietar de opinie pe deplin asumată în legătură cu ceea ce se întîmplă în lumea din jur. E drept că sportivii trăiesc între competiţii, nu scot capul din sală, nu văd prea multe în afara stadionului. Dar e curios că şi după retragere, cei mai mulţi plutesc în aceeaşi bulă teflonată. Putem aştepta mult şi bine o reacţie publică a fostelor glorii faţă de, să zicem, mizeria din spitale. Sau faţă de mizeria din federaţii. Sau faţă de alte mizerii. Au priză la public, au voce, dar şi-au antrenat-o doar să răspundă la felicitări. Păcat.

Bun, n-o să-i sfătuim acum pe sportivi să fie nepoliticoşi şi să muşte mîna care le taie din bani. Dar uite că l-au învăţat rău pe premier. El i-a felicitat, ei au răspuns, topiţi de atîta atenţie. A tras omul concluzii autogratificante şi i-a dat înainte cu felicitările, ca Pavlov cu beculeţul. A felicitat en-gros şi en- detail, pe Facebook, pe twitter, pe blog, la radio, pe TV. Cărtărescu i-a stricat experimentul. I-a răspuns cît pentru toţi cei care au tăcut şi au făcut frumos la camere.

Să sperăm că premierul Ponta a prins ideea. Nu, nu aia, să-l scoată din programa şcolară, să-l interzică de la publicare, să-i lase şi pe alţii să publice, poate ei iau medalii, Cărtărescu să stea în banca lui. Nu ideea asta, cealaltă. Dacă premierul nu s-a prins care e, cel puţin s-a ales cu un cucui metafizic, la care să reflecteze, simţindu-se extraordinar.