Farmecul cîrpelii

După ce repară gratis stadionul Transporturilor, fanii rapidişti vor pune umărul şi la terminat autostrăzile

Ce-şi face omul cu mîna lui tribună de stadion se cheamă! Şefii Rapidului au lansat un apel la bricoleurii din galerie, pentru repararea tribunei a […]

După ce repară gratis stadionul Transporturilor, fanii rapidişti vor pune umărul şi la terminat autostrăzile

Ce-şi face omul cu mîna lui tribună de stadion se cheamă! Şefii Rapidului au lansat un apel la bricoleurii din galerie, pentru repararea tribunei a II-a. Clubul dă materialele de construcţii, suporterii vin cu manopera.

Arena „Valentin Stănescu” se află în proprietatea Ministerului Transporturilor. Echipa are statut de chiriaş. Un proprietar oarecare are nevoie de proiect făcut de specialist şi aprobare de la nşpe autorităţi dacă vrea să ridice un coteţ de porci la el în curte. Însă pe stadioanele aflate în patrimoniul statului poate meşteri oricine, orice. Instalatorul giuleştean n-are nevoie de parafă. Cine să-l controleze? Ministrul Ioan Rus ori caută contractul cu Bechtel, ori e plecat în China, să combată cu palincă puiul cu urechi de lemn. Perioada e propice iniţiativelor particulare. Şefii Rapidului puteau liniştiţi să dărîme arena şi să ridice în loc un zgîrie-nori din chirpici, în ton cu insolvenţa.

Nu vă imaginaţi că pe stadionul din Giuleşti e vorba doar de dat cu bidineaua sau de bătut un cui! E nevoie de reparaţii capitale, pe care noua conducere din Grant a găsit de cuviinţă să le efectueze cu amatori. „Nu sînt multe de pus la punct, 75 la sută e terminat”, sună evaluarea preşedintelui din Grant, Nae Stanciu, printre altele, expert în arhitecturi de criză, calificare obţinută subit, la noul lui loc de muncă.

La o inspecţie înaintea unui meci din Cupa Ligii, în iulie, Jandarmeria Capitalei a ajuns la concluzia că „stadionul are o infrastructură deteriorată”, scaunele lipsesc sau „au sisteme de prindere ruginite”. În plus, existau „probleme privind sistemul de supraveghere video şi sistemul de turnicheţi”. Problemele de siguranţă ale stadionului din Giuleşti n-au apărut de azi, de ieri, durează de cîţiva ani.

E adevărat că pe la Ministerul Transporturilor au circulat în viteză, uneori peste limita legală, destul de mulţi miniştri. Rus, numit în iunie, a declarat senin că „habar n-am de situaţia de la stadionul Rapidului”. Şi cînd te gîndeşti că ştia atît de multe despre sport şi baze sportive cînd era la Cluj! Administra fundaţia care susţinea clubul de handbal „U” Transilvania. A fost pe punctul de a deveni acţionar majoritar la „U” Cluj. Ca partener de afaceri al lui Arpad Paszkany, mergea la meciurile de Champions League ale CFR Cluj. Despre cele două echipe clujene credea că trebuie unite „într-o echipă-simbol a Transilvaniei”. Avea habar şi despre stadioane, susţinînd că era mai rentabil dacă autorităţile din Cluj investeau în arena CFR-ului în loc să reconstruiască stadionul „Ion Moina”.

Cînd vine vorba despre echipele şi stadioanele din afara Clujului, gata, domnului ministru i se întrerupe şina! Trece de la implicare loială la detaşare totală. Stadionul Rapidului nu intră în nici un „masterplan”, nici în cel legat de autostrăzi, nici în cel legat de porturi, de Canalul Dunăre-Marea Neagră-Atlantic sau de orice alt proiect al Transporturilor. E doar o bază sportivă, nu? Adică o piatră de moară, rămasă în patrimoniu din vremurile de tristă amintire, cînd statul făcea contracte doar cu statul. Pe astfel de pietre şi pietricele de moară se macină calitatea vieţii. Cui să-i pese? Miniştrii nu au interes ori talent administrativ, iar investitorilor nu le dă mîna să urnească bolovanii infrastructurii.

Relaţia minister-club a trecut, de-a lungul mandatelor, de la o extremă la alta. Ministerul fie a perceput chirii ridicol de mici, fie a evacuat echipa, pe motiv că a cerut prelungirea contractului de închiriere, dar „nu a propus nici o sumă”. Din birocraţia de şcoală veche şi cinismul capitaliştilor recenţi s-a născut legenda chiriei de pe Giuleşti, foarte asemănătoare cu legenda chiriilor de pe toate stadioanele ministerelor şi primăriilor. Lipsa de transparenţă a relaţiei dintre SC-urile fotbalistice şi forurile lor tutelare a devenit tradiţie.

Transporturile au anunţat, în aprilie, că percepeau 1900 de euro pe lună, plus plata utilităţilor, de la FC Rapid. Peste vreo zece ani, dar nu mai devreme, vor mai anunţa o sumă, cu titlu de dezminţire. În rest, va trebui să aproximăm. Echipa s-a întors în vară în Giuleşti. Nu s-a grăbit nimeni, nici de la club, nici de la minister, să se laude cu noua chirie negociată.

Cît despre reparaţii şi modernizări, nimic la orizont. Conducerea din Grant profită de entuziasmul fanilor, pentru a cîrpi tribuna de ochii jandarmilor. Fanii au strîns bani pentru salariile jucătorilor, s-au solidarizat cu fanii Petrolului şi au achitat taxa pentru TAS. Fanii sînt chemaţi să pună umărul şi mistria pe stadionul ministerului. Totuşi, totuşi… Suporterii ajung să facă treaba tuturor, şi a investitorilor, şi a Transporturilor.

Voluntariatul reprezintă un lucru foarte bun, dar să plantezi copaci e una, să consolidezi un stadion e alta. În ritmul ăsta nonşalant, ministerul ar putea lăsa construcţia autostrăzilor în seama voluntarilor. Adică, de ce nu? Păi, uite de aia, pentru că voluntarii nu pot fi subcontractaţi!