Sîntem în război cu încetinitorul

Bombardamentele au atins stadionul din Doneţk. Uite, de-aia n-are rost să terminăm Naţional Arena! Mai devreme sau mai tîrziu, tot se dărîmă.

Stadionul din Doneţk a fost lovit de două obuze în timpul luptelor din Ucraina. Donbass Arena a rămas […]

Bombardamentele au atins stadionul din Doneţk. Uite, de-aia n-are rost să terminăm Naţional Arena! Mai devreme sau mai tîrziu, tot se dărîmă.

Stadionul din Doneţk a fost lovit de două obuze în timpul luptelor din Ucraina. Donbass Arena a rămas în picioare, a fost atinsă doar faţada de nord-vest şi cîteva anexe. „Ce înseamnă o clădire avariată pe lîngă pierderile de vieţi omeneşti? Dacă mi-ar cere cineva să fac stadionul bucăţi, să renunţ la toate afacerile mele în schimbul păcii, aş fi de acord. N-aş ezita o secundă!”, a reacţionat patronul Ahmetov, într-un comunicat oficial al clubului ucrainean. Prea tîrziu! Ar fi trebuit să ezite o secundă înainte de a ridica un stadion de 300 de milioane de euro într-o ţară unde salariul minim este cît două bilete la meci de Champions League.

„Regiunea noastră trece printr-o perioadă grea, este în mijlocul unei catastrofe umanitare!”, exclamă Rinat Leonidovici. Da, asta e ştire veche şi foarte veche. Numai din fotoliul VIP al extravagantului său stadion, oligarhul vedea altceva. A fost nevoie să fugă în Anglia pentru a avea o privire de ansamblu asupra catastrofei pe baza căreia şi-a clădit imperiul.

Cînd bombele ajung la stadioane, la şcoli, la monumente, conflictul armat cîştigă în proeminenţă. Devine concret. Avertizează că nimeni şi nimic nu e protejat. Războiul e brutal. Precipită faţa lumii şi face catastrofele vizibile inclusiv pentru miliardari. Obuzele au izbit stadionul din Doneţk în fracţiuni de secundă. Dar există şi războaie cu încetinitorul, războaie în care distrugerile se produc foarte lent, atît de lent încît aproape nu le mai sesizăm. Timpii aceştia lăbărţaţi, lunile, anii, generaţiile, sînt înşelători. Nu observăm că războaiele încetinite au efecte comparabile cu războaiele rapide, clasice.

Naţional Arena n-a fost atinsă de vreun obuz, Doamne fereşte! Dar nici n-a fost finisată. Construcţia a început în 2007, în 2011 stadionul a fost inaugurat, cu mare heirup. În 2013 ajunsese în paragină. Primarul Oprescu nici nu trebuie să se ofere să-l facă bucăţi, se sfărîmă singur. Nu într-o zi, ci în cîţiva ani. Pe repede înainte, paguba se vede la fel de impunătoare ca exploziile din Doneţk. La fel, se sfărîmă singur patinoarul „Mihai Flamaropol”, care stă închis de un an şi jumătate. Nici nu e cazul să implici buldozerele, se demolează de la sine, în doi-trei ani. Peste alţi doi-trei ani, va începe construcţia unui patinoar nou, de 23 milioane de euro, cît proiectează Primăria Bucureşti să cheltuiască. Peste alţi patru-cinci ani, Capitala va avea un patinoar olimpic, la costuri de trei ori mai mari decît cele iniţiale. Încă o victorie în prelungiri a gospodarilor oraşului!

Risipa şi ruina din zona noastră nu bat la ochi, pentru că se derulează pe perioade lungi de timp. Nu ne scuturăm îngroziţi cînd aflăm că Polivalenta din Craiova, distrusă de un incendiu, a fost reconstruită în 18 ani. Sau că lucrările la noua Polivalentă din Bucureşti, amînate doi ani, încă n-au început. Sau că Sala Olimpia din Ploieşti a fost renovată timp de doi ani şi cîteva luni, contra unui preţ corect de 12 milioane de euro. După ce-a fost dată din nou în folosinţă, spectatorii au constatat că nu văd tot terenul de baschet. Nişte pricinoşi! Era nevoie de o eroare de construcţie, să nu deoache lumea investiţia din bani publici!

Dacă nu zboară bombe peste bazele noastre sportive, nu înseamnă că trăim într-o societate pacificată. Războiul merge şi la noi mai departe, tîrîş, pe burtă, în ciuda pierderilor crase şi a victimelor colaterale. Ce înseamnă nişte clădiri avariate din proiect pe lîngă o viaţă de om? Copiii aşteaptă tot gimnaziul sau tot liceul să facă sport în sala de sport. După multe strădanii, este tăiată panglica şi sala e dată în folosinţă, fără apă la robinet şi fără curent electric. S-a întîmplat de atîtea şi atîtea ori, încît parcă-ţi pare rău că avem o mie şi una de aberaţii, în locul unui singur OZN detestabil, ca Donbass Arena.