Legende şi pîrtii româneşti

Conducătorii sportului românesc nu sînt ignoranţi. Îi uită pe mulţi dintre campionii noştri, dar îi ştiu pe de rost pe ai altora

Încă de acum doi ani, presa locală lansase un apel de strîngere de fonduri pentru a-i veni în […]

Conducătorii sportului românesc nu sînt ignoranţi. Îi uită pe mulţi dintre campionii noştri, dar îi ştiu pe de rost pe ai altora

Încă de acum doi ani, presa locală lansase un apel de strîngere de fonduri pentru a-i veni în ajutor. Fostul campion la schi alpin Cornel Tăbăraş, maestru emerit al sportului, ajunsese bolnav şi sărac. Avea 74 de ani. Primăria din Sinaia îl făcuse cetăţean de onoare încă din 2004. Asta înseamnă o diplomă şi trei drepturi, a, b şi c: dreptul a a lua cuvîntul în şedinţele Consiliului Local din Sinaia, dreptul de a participa la manifestările organizate de CL şi „dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive” organizate de CL. În schimb, avea „datoria să promoveze imaginea oraşului Sinaia”.

Tăbăraş a murit pe  27 iulie, în deplină uitare. Povestea lui şi a uitării care l-a acoperit a fost pusă pe hîrtie de „Evenimentul zilei”. E adevărat că performanţele lui Tăbăraş, cele 22 de titluri naţionale şi internaţionale, au fost obţinute în anii imemoriali ’50-’60. Iar memoria ministeriabililor noştri e de unică folosinţă, ca hîrtia din imprimantă. Dar nu avem mulţi campioni la schi. Nu avem multe nume de ţinut minte.

Iar situaţia lui Tăbăraş nu reprezenta un secret. Era suficient ca autorităţile din sport sau autorităţile locale să aibă deschidere faţă de subiect. Faţă de om, faţă de fostul campion ajuns la bătrîneţe. În afară de diploma simbolică, nu l-a întrebat nimeni din primării sau din MTS de sănătate, nu i-au trimis politicienii mesaje de susţinere pe Facebook, n-au venit să se pozeze cu el, în vacanţa de iarnă. Federaţia de schi biatlon nu i-a găsit vreo utilizare onorifică în sistem. La rentă viageră, nu are drept, pentru că nu deţine titluri mondiale sau olimpice.

Şi acum vine ironia amară din povestea relatată de „Evenimentul zilei”. Se pare că şefii din MTS, COSR şi din judeţul Braşov ştiu foarte bine numele campionilor francezi la schi. Jean-Claude Killy, rivalul lui Tăbăraş pe pîrtiile din Poiană, în ’64, a fost invitat cu mare pompă la Festivalul Olimpic al Tineretului European, din 2013. O pîrtie a primit numele lui. „O legendă vie a schiului mondial revine în România!”, anunţa site-ul COSR, în noiembrie 2012.

Killy a cucerit trei medalii de aur la JO de la Grenoble, în 1968. Tăbăraş n-a putut concura la acele Jocuri pentru că n-a fost lăsat de comunişti. O nedreptate, una din multele nedreptăţi din România acelor ani tulburi. După Grenoble şi după retragere, Killy n-a ajuns în mizerie. Fostul schior francez a devenit membru al CIO şi a fost decorat de Putin, la Kremlin, în 2014, la un an după ce i-au închinat o pîrtie oficialii români.

În vreme ce legenda vie din Hexagon primea omagiile românilor, la doi paşi de forfota FOTE, legenda vie a schiului românesc se zbătea în lipsuri. Grilelele birocraţiei nu-l prinseseră nicăieri. Nu se afla pe nici o listă, nici de foşti sportivi, nici de foste glorii. Ieşise din modă, era prea vechi să-şi facă miniştrii „selfie” lîngă el.

Avem, aşadar, Pîrtia Killy, în loc de Pîrtia Tăbăraş. Şi apoi ne supărăm că fac glume francezii pe seama noastră! E ca şi cum i-am face statuie lui Zidane, nu lui Hagi, ca şi cum ne-am prosterna la aeroport în faţa lui Mauresmo, nu a lui Halep. Povestea lui Cornel Tăbăraş şi a uitării lui are ceva tipic. Este o poveste despre conducători ignoranţi, despre forme fără fond şi despre cum ne recunoaştem valorile. Cu valorile altora, se pare că n-avem nici o problemă, le recunoaştem fără greş, le recunoaştem încă de cînd sînt în viaţă. Ne mişcăm în stil mare, decorăm ce decorează şi Putin.

Nu în ultimul rînd, povestea asta este şi despre responsabilitatea morală a celor care ajung, la un moment dat, în fruntea unei instituţii. Cît despre Cornel Tăbăraş, el şi-a făcut datoria. N-a promovat doar imaginea oraşului Sinaia, pînă la sfîrşit. A promovat şi imaginea ţării, aşa cum este ea. Ne-a prezentat o imagine vie, în locul unei sume de clişee confortabile.

„Numele său va rămîne scris în paginile de istorie ale schiului alpin din România”, concluzionează site-ul federaţiei de profil. Păcat că nu citeşte nimeni paginile acelea, nimeni dintre cei care ar putea schimba ceva, în afara cantiăţii de decoraţii din debaraua lui Jean-Claude.