Rapid, în epoca fără zahăr
Cu un antrenor procesoman şi un majoritar basarabean, echipa din Giuleşti n-a scăpat de greutăţi, doar le-a variat
Între un negustor de vorbe şi un negustor de apă, vechii acţionari şi administratorul judiciar de la Rapid l-au ales pe al […]
Cu un antrenor procesoman şi un majoritar basarabean, echipa din Giuleşti n-a scăpat de greutăţi, doar le-a variat
Între un negustor de vorbe şi un negustor de apă, vechii acţionari şi administratorul judiciar de la Rapid l-au ales pe al doilea. Basarabeanul Valerii Moraru a prezentat argumentele corespunzătoare, adică banii, pentru a deveni majoritar la clubul din Giuleşti.
În prima lui conferinţă de presă ca şef de club, Moraru a declarat: „Eu, dacă eram oportunist, mă însuram cu un fotbalist, că are bani şi vile şi se tunde la stilist”. Nu, a spus cu totul altceva, n-a citat din cîntecele subversive. Dar nici n-a vorbit despre investiţii. N-o fi ştiut traducerea sau n-o fi existînd cuvîntul ăsta în română! A vorbit, în schimb, despre împrumuturi, „unul de 550.000 de euro şi altul de 1,5 milioane de euro, pe o durată mai lungă”.
În locul unui investitor, echipa din Grant s-a ales cu un alt creditor providenţial. Nu e nevoie să scotocim în biografia de businessman a noului şef din Grant. Cel puţin, nu în versiunea ei oficială, uşor romanţată, în care Moraru a avut revelaţia că apa are potenţial, pentru că oamenilor li se face mereu sete. Şi a decis să facă afaceri cu izvoare.
E suficient să observăm maniera în care Moraru se implică la Rapid: prin împrumuturi. Aşa cum proceda şi fostul patron cu încrengătura lui de firme. Cheltuielile vor fi în funcţie de „necesităţi şi posibilităţi”, precizează afaceristul moldovean. Jucătorii rapidişti nu se află în situaţia de a strîmba din nas. Noul majoritar le-a promis că-şi vor primi salariile la timp. Iar pentru situaţiile în care nu se va întîmpla aşa, există Ganea, în post de antrenor principal.
Perspectivele Rapidului, sub noua conducere, sînt departe de a fi limpezi ca apa de izvor. Probabil se va reactiva podul de flori de peste Prut, iar în vestiarul „vişiniilor” vor apărea întăriri din campionatul Moldovei. Noul tehnician s-a familiarizat, de altfel, cu fotbalul basarabean, pe vremea cînd antrena Rapid Ghidighici. N-a fost o poveste de succes, a durat o lună. Ganea şi-a dat demisia la cererea patronului, apoi a explicat că a refuzat „să se convertească la proxenetism” şi să-i lase pe şefi să se amestece în tactica lui.
Ca antrenor, Ganea are faimă de procesoman, e genul care garantează victoriile în instanţă, nu neapărat şi pe cele din teren. Oficialii Rapidului spun că l-au ales dintre 35 de candidaţi. N-a fost alegerea lui Moraru, el a preluat clubul cu Ganea gata instalat. Iată încă o premieră, după primul patron străin din Liga 1, avem şi primul antrenor numit de un administrator judiciar. Criteriile au fost dictate de stricteţea financiară.
Dintre cei 35 de candidaţi, doar Ganea o fi cerut salariul minim pe economie, în schimbul aplanării eventualelor tensiuni din relaţia cu arbitrii. „Dacă îşi va atinge obiectivele, foarte bine”, a spus noul majoritar, adăugînd sec: „Putem rezilia oricînd contractul”. Interesant tandem patron-antrenor! Cum ar spune băieţii de la „Fără zahăr”, „Hai să facem marmeladă dintr-o varză şi-rechin”.
După aceste mutări abrupte, fanii rapidişti au cîştigat doar certitudinea că echipa lor nu va dispărea din campionat, nu-şi va închide porţile, declarînd ruina totală şi definitivă. Dar următoarea perioadă nu va fi nici liniştită, nici plictisitoare. Pînă cînd echipa din Giuleşti va reveni la normalitate, vor mai trece două-trei sezoane. A evitat falimentul, urmează să evite retrogradarea şi să iasă din insolvenţă. Apoi să viseze la Europa.
Pe moment, noul majoritar promite strictul necesar: „o gestiune corectă a afacerii”. Nu e încă momentul să discute despre cum va gestiona spiritul Giuleştiului, care e oricum, numai plat şi cu pH neutru, nu.