Miliardarul cu sute de chipuri

Vechii „artilerişti” din fotbal trăgeau cu tunul, Adamescu a trecut cu tancurile peste Oţelul

Nu e prima dată cînd un club de fotbal din Liga 1 e ruinat de conducătorii lui. Ceea ce frapează în cazul Oţelului sînt viteza „tunului” […]

Vechii „artilerişti” din fotbal trăgeau cu tunul, Adamescu a trecut cu tancurile peste Oţelul

Nu e prima dată cînd un club de fotbal din Liga 1 e ruinat de conducătorii lui. Ceea ce frapează în cazul Oţelului sînt viteza „tunului” şi lipsa completă de scrupule. De exemplu, acţionarii lui Dinamo care vindeau jucători şi băgau banii în buzunar se străduiau să păstreze aparenţele. Manevrau cu sacoşa, cu valiza, pe parcursul cîtorva ani. Mascau paguba aducînd jucători ieftini în loc şi jurîndu-se că pierd bani. Nu pulverizau echipa dintr-o dată, pozau în oameni de fotbal.

Adamescu reprezintă o specie mai feroce din jungla tranziţiei spre capitalism. Falimentarea Oţelului s-a petrecutdupă aceeaşi schemă de succes în urma căreia am vîndut o întreagă economie la preţ de fier vechi. După ce membrii Consiliului de Administraţie s-au lăudat că Oţelul va fi „cu adevărat privatizat”, după ce suporterii Oţelului s-au bucurat că echipa a ajuns la Adamescu şi „privatizarea a reuşit, în sfîrşit”, a venit timpul să-i spunem privatizării ăsteia pe nume.
De ce fotbalul? Pentru că este un domeniu favorabil cîştigurilor mari pe termen scurt. Asta-l face vulnerabil la investitori de tip Adamescu. Asta şi statul român care abia caută ieşirea din meandrele corupţiei. În materie de viteză de distrugere, există precedentul Unirea Urziceni. Bucşaru însă a dat bani, într-o primă fază, a avut răbdare cîţiva ani pînă să obţină potul de la UEFA şi să pună lacătul pe club.

În materie de cinism, Adamescu nu are concurenţi. Încă. Pentru garda veche de „artilerişti” din fotbal, jocul dublu era subînţeles. Jucau atît de bine partitura de protectori ai echipei şi afacerişti onorabili (care creează locuri de muncă, discută cu Mourinho, stau în lojă cu premierii), încît ajunseseră să se confunde cu personajele lor. Dacă făceau prăpăd la vedere şi închideau taraba în cîteva luni, ce mare adrenalină? Chiar şi după ce justiţia rupe vraja, cu verdictele ei, cu mascaţii şi dubele fără scară interioară, prădătorii de din fotbal rămîn sub impresia propriilor interpretări. Anii de autosugestie lasă urme.

Dan Adamescu nu s-a deranjat să joace jocul. S-a implicat în viaţa echipei cît să-şi impună propriul staff. I-a dat afară pe vechii angajaţi sub pretextul că n-au „minim de cunoştinţe economice”. „Aici sufeream mult”, observa îndurerat comunicatul noii conduceri. N-a durat mult şi Oţelul n-a mai suferit deloc.

În afară de acest scurt moment de sinceritate, Adamescu a minţit gros, fără talent, în texte oficiale care susţineau că a investit 10 milioane de euro la Oţelul. A vrut să scoată bani din conturile clubului? A încheiat un contract de asigurare între club şi o altă companie controlată de el. Dacă avea o firmă de biscuiţi, ar fi încheiat cu Oţelul un contract de furnizat sărăţele în valoare de 4 milioane de euro. A vrut să bage clubul în insolvenţă? Conform DNA, Adamescu ar fi aplicat reţeta clasică, lipsită de imaginaţie a mitei. Nu tu tranzacţii prin „off shore”, nu tu intermediari olandezi. Magnatul nu s-a cramponat de terţi, a „angajat” part-time judecătorii.

Plăţile căre magistraţi, 5.000 de euro, 15.000 de euro, menţionate în rapoartele procurorilor, reprezintă partea concretă din siderurgia parazită instaurată de Adamescu la club. Celălat motor care învîrte astfel de afaceri constă într-o mulţime de oameni care închid ochii. Magnatul asigurărilor nu este „miliardarul fără chip”, este „miliardarul cu sute, cu mii de chipuri”. Unele dintre acestea au primit şi nume, pe măsură ce a înaintat ancheta.

În cazul „tunului” de la Oţelul, Adamescu este bănuit că şi-a însuşit fără efort între 7,3 milioane de euro şi 20 de milioane de euro, cît a încasat clubul de la UEFA. Dar asta e doar o secvenţă din povestea unei averi de 850 de
milioane de euro. Pornind de la ea, putem estima, cu minim de cunoştinţe matematice, adevăratul număr de chipuri, naive pînă la proba contrarie, care compun un profil de Top 300, din România zilelor noastre.