Algoritmul golurilor din caşcaval

După o reţetă de Iorgulescu, echipele vor fi obligate să alinieze cinci români, quattro formaggi şi quattro stagioni.

CFR Cluj a obţinut anul trecut la TAS anularea restricţiei FRF cu privire la numărul de jucători străini. Anul ăsta, e rîndul […]

După o reţetă de Iorgulescu, echipele vor fi obligate să alinieze cinci români, quattro formaggi şi quattro stagioni.

CFR Cluj a obţinut anul trecut la TAS anularea restricţiei FRF cu privire la numărul de jucători străini. Anul ăsta, e rîndul LPF să pună cluburile pe drumul spre Lausanne. Gino Iorgulescu va propune un criteriu suplimentar pentru împărţirea banilor din drepturi TV: folosirea în fiecare meci a minimum cinci jucători români. Este o măsură discriminatorie, în contextul liberei circulaţii a forţei de muncă în spaţiul UE. Dar, pînă va afla şi Liga pe ce continent sîntem, propunerea îşi va atinge scopul. Cluburile se vor îngrijora că primesc mai puţini bani, nu că nu primesc deloc.

20 la sută din preţul drepturilor TV e condiţionat de îndeplinirea regulii „celor cinci români”. Şeful Ligii mai are de rezolvat doar problema restului de 80 la sută. Cluburile care au mai mulţi băştinaşi decît stranieri în lot se bucură degeaba c-au scăpat. Urmează alte criterii. De pildă, pe lîngă cinci români, echipele trebuie să trimită în teren, meci de meci, şase dreptaci şi şase stîngaci, plus o femeie, un copil şi un bătrîn.

Criterii se găsesc, dacă ţii neapărat să împarţi mărunt şi corect găurile din caşcaval. Ceea ce e ciudat la regula „celor cinci români” e că de obicei Federaţia venea cu astfel de pedanterii. Liga profesionistă ţinea partea multinaţionalelor în miniatură care o compun. Nu contează ce naţionalitate, unde s-au format şi ce club au visat fotbaliştii, spectacol să fie, să meargă businessul!

Gino Iorgulescu schimbă reţeta. Regula „celor cinci români” favorizează, aparent, cluburile nou-promovate şi defavorizează cluburi ca Steaua, Astra şi Petrolul. De fapt, loveşte dur în toate echipele. Nu e o regulă, e un amestec brutal în treburile interne ale cluburilor. E ca şi cum asociaţia viticultorilor din România le-ar impune membrilor ei să cultive numai un anumit soi de struguri. Ca şi cum asociaţia şoferilor le-ar impune şoferilor să circule numai pe anumite drumuri şi în anumite zile. Ce altceva este Liga Profesionistă de Fotbal dacă nu o asociaţie care reprezintă interesele cluburilor în raport cu Ministerul Sportului, cu alte instituţii ale statului, cu FRF şi cu televiziunile?

Imediat după ce a fost ales, actualul preşedinte al LPF a promis că se va zbate să obţină facilităţi fiscale pentru cluburi. Înainte de facilităţi, iată că le face dificultăţi. Cluburile nu-l plătesc pe Gino Iorgulescu pentru a le ciupi din venituri. Pentru a dosi 20 la sută din ipoteticii bani din drepturi TV. Ar însemna că ne-am întors în 2002, cînd LPF încasa 10 la sută din contractul de televizare şi vira alţi 10 la sută drept comision, în conturile unei firme din Cipru. Măcar şeful de atunci al Ligii nu se deranja să imagineze criterii.

Chiar aşa, cum se vor împărţi cei 20 la sută feliaţi de Iorgulescu? După criteriul cantitativ: cine are cei mai mulţi români pe teren ia mai mult? Sau calitativ: cine are românii cel mai bine cotaţi ia partea leului în euro? E drept că multe echipe din primul eşalon consumă bani publici. Între şefii de cluburi, primarii aleşi prin vot direct tind să devină majoritari, iar investitorii privaţi – minoritari. Dar ideea era ca fotbalul profesionist măcar să tindă spre capitalism, nu spre populismul de tip Cooperativă.