Idealul de campion

Borcea vrea să dea meciul CFR-ului, Rednic se încăpăţînează să-l joace „pe bune”. Fanii au cerut şi ei „să bată Clujul în Ştefan cel Mare”. Sînt două atitudini faţă de joc aici, două tipuri de orgolii care se leagă de […]

Borcea vrea să dea meciul CFR-ului, Rednic se încăpăţînează să-l joace „pe bune”. Fanii au cerut şi ei „să bată Clujul în Ştefan cel Mare”. Sînt două atitudini faţă de joc aici, două tipuri de orgolii care se leagă de partida cu ardelenii. Pe de o parte, orgoliul de profesionist, pe de alta, orgoliul de şef.

„Nu ne batem joc de meseria noastră”, explică Puriul. O explicaţie idealistă, OK, dar care păstrează aparenţele necesare unei campioane a României. În climatul de băşcălie care a inundat finalul de sezon, e mai bine să fii ridicol de serios decît vulgar de bucuros.

Orgoliul de şef îndeamnă însă la altceva. La răzbunare. Să dea meciul Clujului! Orgoliul de şef în fotbalul românesc nu pune pe primul loc performanţa propriei echipe, ci contraperformanţa adversarilor. Nu e de aşteptat să fie pace şi armonie între rivalele istorice. Competiţia e competiţie. Dar atîta vreme cît şefii lui Dinamo nu-şi vor propune mai mult decît să facă în ciudă Stelei, nici nu vor obţine mai mult.

Titlul din acest an ar trebui să marcheze deschiderea spre Europa, nu închiderea în propriile frustrări şi duşmănii. Dacă Borcea nu vede altceva de sărbătorit pentru Dinamo decît incendierea peluzei din Ghencea, atunci e trist, foarte trist. În loc de calendar european, celebrări huliganice.

Dinamo se află în poziţie de forţă. Depinde în ce sens se va folosi de ea, în meciul cu CFR. În sensul jos al urii sau în sensul înalt al valorii. Pe ce va miza Rednic: pe relaxarea titularilor sau pe ferocitatea cuminte a „spartanilor” mici? Sigur, au dreptul să procedeze cum vor, a confirmat-o cu seninătate şi Mircea Sandu. N-are decît să-i poarte Gigi Becali prin toate tribunalele şi comisiile UEFA. Nimeni nu-i poate trage la răspundere pe dinamovişti în afară de propria lor conştiinţă. Pentru că, da, dincolo de scheme, polemici şi obiective, fotbalul se reduce la un act de conştiinţă.

Campionatul s-a încheiat pentru „cîini”, dar a mai rămas o luptă de dat. Nu cu CFR. Ci cu ei înşişi. Lupta dintre generozitatea învingătorilor şi seriozitatea campionilor. În termeni ideali, să fii campion e o stare de spirit, nu doar o stare de fapt. Înseamnă să fii deasupra tuturor şi ca atitudine, nu doar ca poziţie în clasament. Să te ridici deasupra intrigilor, calculelor, polemicilor. Deasupra propriilor slăbiciuni, porniri, complexe. Oare ce-şi vor dori mai mult dinamoviştii, fie ei conducători, jucători, suporteri: victoria sau satisfacţia mediocră a revanşei? E o întrebare. Restul e sărbătoare.