Procesul comunismului, la Disciplină

Polemica Steaua – Dinamo trece la faza pe doctrine: „Anghelache, nu fi trist! Laurenţiu-i manelist!”

Comisia de Disciplină a LPF are de judecat, pînă pe 9 aprilie, o speţă cinică. Clubul Dinamo l-a reclamat pe antrenorul Stelei pentru faptul că […]

Polemica Steaua – Dinamo trece la faza pe doctrine: „Anghelache, nu fi trist! Laurenţiu-i manelist!”

Comisia de Disciplină a LPF are de judecat, pînă pe 9 aprilie, o speţă cinică. Clubul Dinamo l-a reclamat pe antrenorul Stelei pentru faptul că l-a numit „comunist” pe Constantin Anghelache. Chiar aşa, de unde i-o fi venit ideea asta? Preşedintele lui Dinamo s-a declarat ofensat de acest apelativ: „Expresiile folosite de domnul Reghecampf mi-au adus atingere şi ştirbire prestigiului!”. Şi „atingere”, şi „ştirbire”! Cu un singur cuvînt!

Ce bună era Legea Lustraţiei!
Ironia istoriei recente, procesul comunismului a ajuns să fie judecat de o instanţă din fotbal. Comisia LPF trebuie să stabilească dacă termenul folosit de Reghecampf reprezintă o jignire sau o vorbă-n vînt. O sarcină aproape filosofică! Şi încă o ironie: un fost membru al structurilor puterii comuniste trebuie să demonstreze că e un lucru foarte rău să fii comunist. Reclamantul îşi fondează reclamaţia pe propria lui părere. Avem legi care condamnă totalitarismul, dar n-avem legi care să interzică doctrina comunistă, partidul comunist, secera, ciocanul şi tricourile cu Che Guevara. N-avem nici legi ale lustraţiei. Lui Anghelache i-ar fi fost foarte utile acum aceste legi, să-şi întemeieze plîngerea.
Dacă Reghecampf, care, în termenii diplomaţiei nord-coreene, „trăncăneşte cam mult”, l-ar fi făcut „nazist”, „extremist”, „xenofob”, „dictator” pe oficialul lui Dinamo – da. Insulta era clară. Ştirbirea – vizibilă cu ochiul liber. Aşa, Comisia de Disciplină trebuie să-şi bată capul neurolingvistic cu denotaţiile şi conotaţiile „comunismului” în spaţiul românesc.

Securist din mediul academic
Cînd în cartea sa Cornel Dinu l-a numit pe Anghelache „securist”, preşedintele lui Dinamo a reacţionat mai blînd: „Atîta minte are Dinu, dacă a scris asta!”. S-a făcut însă foc şi pară după remarca lui Reghecampf, „unii oameni n-au ce căuta în fotbal, pentru că sînt comunişti”. A invocat activitatea lui de profesor: „meritele mele academice”, „mediul în care lucrez”, „funcţiile în care sînt ales”, „sînt profesor universitar şi coordonator de doctoranzi”. În mediul academic, te pomeneşti, o fi în regulă să fii numit „securist”, o fi chiar vreun titlu select de glorie.

MCCarthy de Dîmboviţa
Lui Constantin Anghelache îi convine, mai degrabă, să fie asimilat unui aparat represiv, decît să fie confundat cu cineva destul de naiv încît să aibă convingeri politice. Acum trebuie să-i persuadeze şi pe membrii Comisiei McCarthy de Dîmboviţa că e o jignire să fii numit „comunist”. Dacă nu-l cred pe cuvînt, să le aducă dovezi. Să le aducă martori. Să le arate cît de toxică era vechea orînduire. Cum nega ea proprietatea privată, libertatea de expresie şi de creaţie şi cam toate drepturile şi libertăţile omului. Nu trebuie să riposteze cu toată seria „Memorialul durerii”. E suficient să le dea un exemplu, două, din mediul de la care îşi revendică apartenenţa, cel academic.

Cocea. Dinu Cocea
Să le povestească despre Dinu Cocea, creatorul seriei „Haiducii” şi singurul regizor român premiat de Academia Americană de Film. Dinu Cocea a fost interzis de regimul comunist, i-a fost şters numele de pe generice. După ce a plecat din ţară, i-a fost confiscată casa, iar în ea s-a mutat un anume Constantin Anghelache. După decembrie ’89, cînd Dinu Cocea a revenit în ţară şi a vrut să-şi recapete casa, a constatat că aceasta fusese cumpărată ilegal de Anghelache. O vreme, regizorul a locuit în propria lui casă, în calitate de chiriaş. Abia după zece ani, zece!, de procese, Dinu Cocea şi-a recăpătat proprietatea.

Dreptul burghez la proprietate
Anghelache susţine, acum, că „îşi alege cuvintele să nu aducă nimănui o atingere”. Dar faptele ating şi ele. Şi încă cum! „Să spui  ««afară cu ăştia, ce caută ei în fotbal»» şi aşa mai departe” e doar o expresie. Pe cînd „Afară cu ăştia, ce caută ei în propria lor casă?” e un fapt. Istoric. „Îmi apăr demnitatea şi clubul!”, susţine acum preşedintele dinamovist. Dreptul la proprietate privată şi alte mofturi să le apere alţii.