Un dram maxim de tupeu

Vasile Avram s-a supărat pe presă pentru că publică „mizerii” semnate de fiul său

Din motive numai de el ştiute, Vasile Avram îşi atacă propria imagine de tată exemplar, dedicat copiilor săi. Altfel nu se explică de ce fostul şef […]

Vasile Avram s-a supărat pe presă pentru că publică „mizerii” semnate de fiul său

Din motive numai de el ştiute, Vasile Avram îşi atacă propria imagine de tată exemplar, dedicat copiilor săi. Altfel nu se explică de ce fostul şef al CCA a catalogat drept „mizerie” o lucrare de examen a fiului său, tuşierul Valentin Avram. Teza a apărut, în facsimil, în editiţia tipărită a „Gazetei”, iar părintele grijuliu a comentat-o într-un drept la replică: „Anumite persoane (…) v-au transmis un material tendenţios!”. Lucrarea respectivă a fost redactată la testul teoretic pentru promovarea arbitrilor din B în C, în septembrie 2006.

Vasile Avram susţine că n-a intervenit niciodată pentru a influenţa rezultatele vreunui examen. E ca şi cum, dacă anchetatorii l-ar întreba despre tablouri şi basoreliefuri, el ar răspunde: „N-am dat niciodată doi bani pe cultură!”. Frumuseţea este că, dată fiind alcătuirea arbitrajului românesc din zilele noastre, intervenţiile directe reprezintă ţin de amatorism. Vasile Avram are tot dreptul să se simtă jignit din punctul ăsta de vedere.

Înainte de a se pripi cu generalizările, fostul şef al CCA putea să particularizeze puţin. Nu apriorismul kantian, ci lucrarea juniorului e subiectul aici. Teza respectivă conţine două serii de răspunsuri: cele iniţiale, tăiate, şi cele scrise la finalul lucrării, bune. Bune, pentru că sînt, de fapt, reproduceri exacte din cartea cu „Întrebări şi răspunsuri”, după care s-a dat testul. Pînă şi tatăl trebuie să admită că lucrarea fiului arată cel puţin ciudat.

Ciudat e şi procentul mare de rude sau prieteni de arbitri care au promovat în toamna aceea. La examenul pentru „centrali”, primii patru clasaţi erau rude de arbitri sau angajaţi la CCA. Toate acestea sînt fapte, nu „mizerii”, cum le numeşte Avram senior. Lucrarea fiului său există, e un document, nu o speculaţie. „Pentru fiul meu, Valentin Avram, rezultatele vorbesc de la sine!”, scrie tatăl exemplar. Rezultatele vorbesc ele cît vorbesc, dar uite că mai şi tac, cînd apar documentele din spatele lor. Şi nu e vorba de „rezultate”, ci de un singur rezultat, la un examen.

Vasile Avram se recomandă drept victimă. Aşa a procedat şi la tribunal, aşa procedează şi acum. Atunci, era victima preşedinţilor de cluburi, care l-au lovit repetat, cu intenţie, cu dopuri de Moet-Chandon şi cu tradiţionalele plicuri la nunta fiului său mai mare. De data asta, e victima „atacurilor murdare ale agenţilor electorali ai lui Gică Popescu”. Şi a lui Mircea Sandu, ca să vezi duplicitate la şeful FRF! Deşi se consideră vizat personal, Vasile Avram îi scoate tot pe copii la înaintare, cum se procedează în politică: „Noul Cod Penal incriminează calomnia, iar fiii mei au dreptul să-şi apere imaginea şi integritatea în instanţă!”. Iată un om informat!

Din noul Cod Penal, fostul şef al CCA a dedus că ziarele trebuie concepute astfel încît pagina să nu se îndoaie pe poza lui. În schimb, Avram are voie să spună că ziarele scriu „mizerii”. Tot dreptul lui la replică reprezintă o calomnie la adresa presei şi, pe alocuri, o insultă la adresa inteligenţei. Fie, treacă de data asta. Treacă şi faptul că a trîntit o virgulă între subiect şi predicat („orice om cu un minim dram de discernămînt, nu are cum…”) sau că a caligrafiat „pentru fii mei”. Da, pînă şi gramatica îi joacă feste lui Avram senior, o fi şi ea în cîrdăşie cu inamicii lui.

Cînd a decis să candideze la şefia FRF, Vasile Avram se aştepta probabil să fie confundat cu altcineva. Sau se aştepta ca totul să fie şters cu buretele, ca şi cum statutul de candidat reprezintă un detergent din ăla revoluţionar, care scoate petele cu tot cu imprimeu. Nu a luat în calcul că tot ceea ce a făcut şi a declarat în stenograme, în instanţă, la TV va intra în profilul său de candidat. E greşeala lui de strategie. Să şi-o asume. Nu să ameninţe că-şi foloseşte „fii lui” pe post de muniţie. Fiii lui n-au nici o vină că tatăl lor are un dram maxim de ambiţie.