Lupul tînăr fără dinţi

Candidatul Burleanu crede că se luptă pentru şefia FRF doar cu Popescu afaceristul. Pe celălalt Popescu, fotbalistul, l-a trimis să dea ture

În plină campanie pentru şefia FRF, unul dintre candidaţi, Răzvan Burleanu, a dezvoltat o manie cel puţin curioasă […]

Candidatul Burleanu crede că se luptă pentru şefia FRF doar cu Popescu afaceristul. Pe celălalt Popescu, fotbalistul, l-a trimis să dea ture

În plină campanie pentru şefia FRF, unul dintre candidaţi, Răzvan Burleanu, a dezvoltat o manie cel puţin curioasă la un om de 29 de ani: crede că tot ceea ce i se întîmplă lui reprezintă „o lipsă de respectă faţă de români”. Inclusiv faptul că există şi alţi candidaţi la funcţia de preşedinte al Federaţiei se încadrează în categoria insultelor la adresa poporului.

Pe lîngă mania persecuţiei, destul de răspîndită printre oamenii de fotbal, Burleanu, care vine din afara sistemului, avea ocazia să uimească audienţa cu un discurs proaspăt, decent, inteligent articulat. Este genul de candidat care apare şi în politică: mizează pe cartea ingenuităţii, propune teme noi, abordări noi. Poartă un mesaj puternic care ţinteşte dincolo de interesul imediat  al atragerii de voturi. Este perdantul sigur a cărui strictă utilitate constă în efectul de contrast. Politicienii vechi par mai vechi, mai depăşiţi, mai rupţi de electorat decît înainte.

Aceşti outsideri cu brand imaculat au rostul lor în orice joc electoral. Îi forţează pe ceilalţi candidaţi să-şi adapteze agenda. Nu va fi cazul la alegerile din fotbal. Toată campania candidatului „din afară” este construită cu metodele „dinăuntru”. E o anticampanie, şi încă una prea puţin creativă. Burleanu nu numai că joacă un joc pe care l-au inventat federalii, dar îl joacă stîngaci şi previzibil. Chiar dacă susţine că „provine din universuri mentalitare total diferite” decît oamenii sistemului, Burleanu luptă cu armele lor. Şi luptă prost. Adică plicticos. Cauza o fi ea pierdută din start, dar putea să fie pierdută frumos, fără să fie şi ridiculizată.

Ce e mai uşor decît să-l ataci pe Mircea Sandu? Ce e mai simplu de făcut decît să critici regimul lui? Nu e nevoie de o campanie întreagă să convingi lumea că noaptea se face întuneric. Să-l critici pe Gică Popescu pentru că are susţinerea FRF reprezintă iarăşi un lucru la îndemînă. Burleanu susţine însă că există doi Popescu. Unul e fotbalistul, pe care are intuiţia să nu-l combată. Celălalt e Popescu afaceristul care candidează la şefia FRF, deşi, se indignează Burleanu, „are doar liceul industrial şi o serie de eşecurifinanciare”.  Liceul ăla industrial ar putea să însemne mai mult decît unele doctorate din zilele noastre, dar nu asta e gafa mare a lupului tînăr. Gafează cînd se plasează în poziţie de inferioritate, încercînd să-şi coboare rivalul de pe soclul Generaţiei de Aur pînă la nivelul lui.

În fond, şi alegerile din FRF sînt o luptă pentru putere. Nu lasă loc pentru argumente slabe. Nu e suficient să vii cu un discurs agresiv, trebuie să ai şi dinţi. Iar Burleanu nu-i are. De aceea nici strategii celorlalţi candidaţi nu-l percep ca pe o ameninţare. Nu-l respectă, vorba lui. „Eu l-am invitat pe domnul Popescu la dezbatere, dar mi-a zis să aştept mult şi bine, lucru care este o lipsă de respect pentru români”. Păi, normal că n-a venit. Să-i dea Burleanu lucrare de control, să-i demonstreze că n-are anvergură intelectuală?

Să presupunem că atributul de fost mare sportiv nu te califică pentru nici o funcţie în sport. Dar nici dacă eşti un demagog proactiv pe TV şi pe „new media” nu înseamnă că meriţi cu adevărat şefia fotbalului românesc. Alternativa Burleanu începe şi se termină cu refrenul banal: „Jos Sandu, jos Popescu!”. Promite antrenori germani la „naţionalele” de tineret, dar, cînd e întrebat dacă-l schimbă sau nu pe Victor Piţurcă, răspunde în sloganuri: „Voi lua o decizie ţinînd cont numai de interesul României!”.

Burleanu nu e un Nicuşor Dan al fotbalului. Nu-şi face adversarii să pară şi mai vechi, şi mai depăşiţi. Nu, îi face să pară mai coerenţi, mai stăpîni pe situaţie şi aproape simpatici. E şi asta o reuşită, în felul ei.