Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Aur? De unde? Din cenuşa Oltchimului?

Deşi Tadici le vedea în finală, „tricolorele” şi-au atins limitele în „optimile” Mondialului de handbal

Selecţionerul Poloniei a spus că meciul cu România a fost unul „foarte greu”. Asta ar trebui să tempereze proporţiile decepţiei legate de „naţionala” feminină de […]

marți, 17 decembrie 2013, 8:35

Deşi Tadici le vedea în finală, „tricolorele” şi-au atins limitele în „optimile” Mondialului de handbal

Selecţionerul Poloniei a spus că meciul cu România a fost unul „foarte greu”. Asta ar trebui să tempereze proporţiile decepţiei legate de „naţionala” feminină de handbal. Neconsolat, Gheorghe Tadici şi-a asumat şi nu prea eşecul cu 29-31 în faţa unui adversar pe care se pare că l-a subestimat. „Sînt tinere, e adevărat”, a spus antrenorul despre jucătoarele sale, apoi a adăugat: „Dar asta nu scuză faptul că nu au dorinţa de a lupta”. La drept vorbind, n-ar trebui să fim foarte surprinşi că fetele noastre n-au izbutit mai mult la turneul final din Serbia. Semnele rele s-au arătat încă din meciul cu Germania.

Cele 6 ratări din 10 la loviturile de la şapte metri n-au fost, iată, un accident, un blocaj. După descătuşarea din faţa Ungariei, a urmat un lapsus de 9 minute lungi fără gol din meciul cu Polonia. Cădere fizică? Lipsă de concentrare?

Trei goluri în plus (sau trei ratări în minus ale „tricolorelor”) şi nimeni nu-şi mai bătea capul cu asta. La victorie, punctele slabe se transformă, printr-o ingenioasă schimbare de lumină, în puncte forte. Tinereţea debutantelor nu e o scuză, ci un atu. După triumful în faţa lui Gorbicz şi compania, Cristian Gaţu exulta: „A contat că Ungaria nu cunoştea jucătoarele noastre tinere!”. Probabil Polonia danezului Rasmussen s-a documentat mai bine.

Tadici plasează răspunderea pe şcoala de handbal românească, incapabilă să mai insufle jucătoarelor „dorinţa de a lupta”. Arată cu amîndouă mîinile şi spre antrenorii de la echipele de club, care nu pun accent pe „forma fizică”. Campionatul e mediocru, gravitează în jurul unei singure echipe. Pe vremuri, nucleul se afla la Oltchim, acum s-a mutat la HCM Baia Mare. Nu e un soare la fel de strălucitor. Nu se bate pentrul finala Ligii Campionilor, deocamdată.

Lotul aliniat de Tadici la Mondialul din Serbia conţine doar trei straniere: Neagu, Tolnai, Manea. „Naţionala” de handbal feminin suferă de aceeaşi lipsă ca şi „naţionala” de fotbal: lipsa unei competiţii interne de calibru. Prea multe importuri, pepiniere puţine şi slab productive. Dacă n-avem valoare la nivelul echipelor de club, n-avem valoare nici la „naţională”.

Fenomenul Oltchim a mascat, o bună bucată de vreme, realitatea dezechilibrată. Lotul de la Vîlcea aproape se suprapunea cu lotul naţional. Rutina de joc era gata formată, de la echipa de club venea şi obişnuinţa cu meciurile tari. „Naţionala” de handbal feminin încă nu s-a ridicat din cenuşa Oltchimului. Timpul a fost prea scurt pentru o renaştere.

Fetele lui Tadici au părăsit Mondialul după „optimi”. Dacă apreciem corect, este o performanţă că s-au calificat şi o performanţă şi mai mare că au trecut de grupă şi de Ungaria, bronzul mondial. După ce invocă statistici, parametri, noile puteri din handbal, Tadici oftează avizat: „Aşa e în marea performanţă”. Aşa e.

E dezamăgit pentru că el s-a lăsat primul dus de valul euforiei, el şi-a pierdut primul capul, el a renunţat la antrenamentul din ziua meciului: „Sper să plecăm cît mai tîrziu acasă, poate pe 23 decembrie!”. Poţi apoi să le ceri jucătoarelor să păstreze justa măsură şi să nu privească de sus Polonia? Să recunoaştem, totuşi, că ar fi fost un ditamai paradoxul, să scoatem pe bandă rulantă generaţii de aur dintr-un campionat de duzină.


Comentarii (39)Adaugă comentariu

Suporter valcean (4 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 9:13

Foarte subtire articolul. Aveam alte asteptari de la Maria Andries.
O tine langa cu campionat de duzina. Sa fim seriosi! Polonia are un campionat cu mult mai slab decat al nostru (cu asta ii demontezi Mariei toata argumentatia). Nu se astepta nimeni la aur daca nici sa te scoata Polonia in optimi.
In handbalul feminin, putine campionate sunt mai puternice decat campionatul national.
Muntenegru, campioana europeana, sta intr-o singura echipa, Franta are un campionat slabut, cu una, maxim doua echipe.
Nu suntem la fotbal , Maria!!
Polonia a avut o strategie de management si un antrenor foarte bun capabil sa puna in practica aceasta strategie. rezultatele se vad. La noi, antrenorii sunt numiti dupa simpatii si/sau interese.

Spiridon Bogdan (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 9:21

Nu din cenusa Oltchimului. Romania are valoare, nu are antrenor. Tadici, chiar daca a facut pe timpuri performanta, asa cum a facut si Iordanescu la nationala de fotbal, este depasit de evenimente.
Consider ca el este principalul vinovat al ratarii acestui mondial.
Cand fetele sunt conduse si cere time-out, in loc sa le mobilizeze, el urla, tipa, se scalambaie la ele si le jigneste.
Am vazut si alte echipe conduse, dar antrenorii nu jignesc jucatoarele.
Luati exemplul Costica Buceschi de la formatia feminina HCM Baia Mare.
De cate ori echipa sa a fost condusa in Liga Campionilor, Buceschi a cerut time-out si le-a vorbit frumos, incurajandu-le cu vorba buna, aratandu-le unde sunt punctele tari ale adversarelor dar si punctele slabe ale acestora. Iar fetele au remontat mereu si doar lipsa de experienta si ghinionul in unele meciuri le-au privat de o primavara europeana.
Nu voi uita meciul cu Viborg, in care fetele lui Buceschi erau conduse cu trei goluri si Costica, cu vorba buna, le-a spus ca le pot depsi pe daneze.
Mai mult, HCM -ul sau, din Baia Mare, a zdrobit in campionat HC Zalaul lui Tadici, conducand meciul din deplasare da capo al fine.
De ce nu il putem aduce pe Costica Buceschi antrenor la nationala feminina?
Pentru ca domnul Cristian Gatu a ramas inchistat in trecut si nu are incredere in valul tanar de antrenori?
Care val, pana una alta, s-a calit anul acesta in Liga Campionilor, in fata unor echipe de talie, si a demonstrat ca are valoare si in campionat.
Cand te vei trezi din visare, domnule Cristian Gatu?

Gary (18 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 9:40

Tadici e principalul vinovat?
Atumci de ce a fost rechemat pentru un al treilea mandat???
Poate ca Tadici are limitele sale(emotionale,profesionale),dar de ce nimeni nu isi asuma Nationala Romaniei?
Oare scaderea continua si vertiginoasa a „productiei”de juniori(junioare),nu este cauza reala a lunecusului pe tobogan?
Dam in Tadici ,uitand ca Neagu e inca o convalescenta,ca Manea e plafonata,ca Ungureanu,Tolnai,Bradeanu nu mai sunt la varsta marilor aspiratii!Stiti pe cineva sa le ia locul?
Romania s-a dovedit incapabila sa gestioneze SINGURA echipa „cu mingea”;OLTCHIMUL!!
Oare Gatu si corifeii federatiei au uitat ce conditii cere marea performanta?
Merita Tadici sa-l anatemizam?
Peste 2 ani ,tot la el recurgem,ca nimeni nu e fraier sa-si rupa gatul cu asemenea gasca(numai echipa nu-i pot spune).
In rest…sarbatori fericite!

csongi (17 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 9:57

Între timp Ungaria – Spania 28-21

ALex (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 10:00

I mica greseala „Ungaria, bronzul mondial”

Ungaria este bronzul European din anul trecut.

Apropo Ungaria trecut cu brio de Spania si abia a pierdut cu Germani in ultimul meci din grupe cand defapt nici nu conta pt ca aveau nevoie de o victorie cu 5 goluri.
In fine separe ca acolo la unguri ei sau preagatit pentru fazele eliminatorie adica sa dea randanment cel mai bun dupa grupe. Au scaritat cu Tunisia si CEhia noi am trecut de ei acum insa ei au batut 28-21 spania nu cred ca e un accident asa au planificat acest mondial. Eu cred ca conteza foart emult pregatirea tactica psihica.

cititor (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 10:45

Citirea acestui articol a fost o pierdere de timp. Un articol scris ca sa umple spatiul.

prosti (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:01

Mai ati batut ,Ungaria si erati …. parca ati castigat finala.Nu ati observat ca o adevarata echipa castiga cand trebuie indiferent de adversari si se califica mai deparete…UNGARIA- SPANIA 28-21!!!!!

Pentru Gary (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:02

Iti spun eu draga Gary de ce a fost rechemat Tadici la nationala. Pt ca federatia e condusa de un grup de dinozauri cu circuit inchis din care face parte insusi Tadici. El a fost si cel mai vehement opozant al ideii aducerii unui antrenor strain. Practic s-a rechemat singur si sa nu te astepti sa se propuna pentru demitere.

kibiţ (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:10

Dacă toate competitoare , reprezentând ROMANIA la mondiale ar avea „galoşii” printre picioare cum are MA… am putea pretinde la ceva…

Florin STANESCU (4 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:12

Maria nu te pricepi !

Resursele psihice? (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:19

Nu limitele campionatului s-au vazut, in primul rand. Ci deficiente pe care le gasim in multe sporturi de echipa, inclusiv fotbal: 1/PIERDEREA CONCENTRARII SI A MOTIVATIEI IN SITUATIILE FAVORABILE si 2/STAREA DE DESCURAJARE IN SITUATIILE NEFAVORABILE, care se instaureaza rapid si este intensa. Cine va lucra sistematic cu grupul pe aceste doua comportamente, va schimba ceva. In meciul cu Ungaria, mobilizarea puternica a facut ca grupul sa depaseasca aceste TRASATURI profund contraproductive. A fost o situatie singulara, care tine de evenimential. Nu poti, insa, sa faci performanta, cu asemenea deficiente. Fluctuatiile PREA MARI de concentrare si motivatie pot eventual sa fie compensate de abilitati personale extraordinare („talent”), dar solutia nu asta e, ci sa lucrezi la cauza. Aceasta a fost o consultatie gratuita (fiind pt. surzi).

pamfletaru (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:45

se strange latzu,
pentru tadici,pentru gatzu

vreau pedeapsa pentru tadici,inloc s-a ascuns dupa infangere,
a trimis in gura presei (la sacrificare) iedul luciana marin

radu (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 13:58

meci trantit! au aratat ca pot invinge Polonia, dar pentru banii care se premiaza la acet CM si la cati trebuiesc impartiti jucatoare,staff , federatie si Gatu nu ramai cu nimic. Mai bine de sarbatori acasa libere dupa atatea cantonamente si bani nix.mai mult castiga la cluburi.nu-i nimeni de vina revolutia inainte eram capioni acum suntem saraci.Fara bani …….rezultate ioc.

ion (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 15:03

Corect…daca n ai arie de selectie valoroasa,centre sportive pentru copii si juniori,antrenori platiti cum se cuvine…ma tem ca in urmatorii ani si acceptarea echipelor romanesti pt disputarea unor amicale va fi considerata o mare performanta…
Ion c

Marilou (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 16:48

Aveti dreptate ca Tadici nu e antrenor de nationala!
De ce nu aducem si noi un danez?
Lipsa de antrenori este cronica! Uitati-va si la fotbal: Piturca, Bumbescu … asti sunt antrenori de lot national? Sa fim seriosi! De aceea nu avem rezultate!
Grecii au adus un neamt si apoi un portughez! Credeti ca nu aveau antrenori greci? Numai ca … grecul/romanul e subiectiv si gata, s-a dus selectia pe criterii sportive!

Pa si Pussi de la Dr. Pissi (383 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 16:56

crrred ca as dori sa te documentezi despre tot ce se poate intimpa cind te apropii de mal, cum ia nastere suferinta altora, nu a mortilor care nu sint capabili sa inteleaga cum au mierlit, a altora care se asteapta dar contempla tragedia. Unii nevinovati ca tine. Este?

Daca fetele noastre, asa urite cum sint, i-ar fi luat la pumni pe toti cei din arena si in jur, ceva in genul tau, eu personal as fi fost foarte multumit.

Nick (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 17:11

Ar fi multe de spus, dar ce bine ar fi sa ne spunem parerile cu omenie si bun simt. Suntem suparati toti, dar sa fim sinceri, cine sufera cel mai crancen? Sportivele! Daca ar fi mers mai departe, ar fi avut glorie si niste bani, chiar daca nu se stie cati, cand si cum. Au jucat cu diferite afectiuni , dar au mers mai departe si, hai sa fim cinstiti, au facut-o foarte bine, pana in minutul 45 al meciului cu Polonia, cand visul nostru frumos s-a facut tandari, ca de atatea ori. Imi permit si eu , ca orice cetatean, sa numesc niste cauze:capul plecat din multe momente de rascruce, poate, ale istoriei noastre cand vocea ridicata asociata cu pumnul in masa s-au impus, in detrimentul normalitatii;componenta economico-sociala(indiferent de valoare, in tara sau afara, suntem apasati, constient sau nu, de ideea ca nu suntem ca ceilalti, ca suntem priviti ca fiind saracii si ciudatii lumii); rezistenta la nou, inflexibilitatea(prefer sa pier pe mana mea, decat sa fac cum spun altii);incapacitatea de a lucra in echipa; placerea de a da sentinte si de a pune etichete, cu convingerea, afisata, ca doar noi le stim pe toate…si nu in ultimul rand, imixtiunea politicului SI in sport. Mai rau este sentimentul pe care-l am, ca nu vom fi capabili sa schimbam nimic, decat poate, in mai rau. La urma urmei, hai sa fim cinstiti! Vom ocupa, la acest CM un loc in imediata vecinatate a lui 10. Cand vom atinge acest loc in privinta nivelului de trai?! Handbalul feminin este, fara nicio indoiala, sportul nostru de echipa cu cele mai mari si mai frumoase rezultate.Daca vom invata ceva , in sfarsit, din aceasta confruntare , avem sanse sa urcam pe podium in viitorul apropiat, pentru ca talentul , inteligenta, dorinta de a munci pana la acrificiu le avem cu asupra de masura!

unul (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 17:58

@ radu
romanul sufera de ….scenarita !apropo, daca ieseau campioane mondiale sarbatorile le facea tot acasa, turneul se termina pe 22 dec.

grid (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 17:58

Foarte interesanta parerea lui @Suporter valcean. asta in conditiile in care pe vremea Oltchim-ului unii cititori isi manifestau mania proletara impotriva acestei echipe. Ca e adevarata povestea cu strategia de management și calitatea antrenorului, intamplator sau nu, Tadici a trebuit sa plece de la Valcea cand nu a mai avut rezultate.

cristian (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 19:13

Ca multi altii care au scris pe blog am vazut ce s-a intimplat in meciul cu Polonia. Mare pacat!
Am citit de multe ori cum sintem un neam care sufera de complexe. Dar daca noi nu ne schimbam atunci cine.
Parerea mea e ca problema incepe de la antrenor. Daca antenorul nu creded in victorie si in lupta pina la capat cum poti cere jucatoarelor as a ceva. O ecipa poate cadea psihic, se intimpla si la case mai mari si in alte sporturi. Dar noi cadem prea usor si prea des.

Doua intrebari se pot pune: 1. Cum am ajuns in situatia asta? Cum se putea preveni? si 2. Cum iesim din asa o situatie cind se va intimpla din now?

Rolul antrenorului este f important aici. Nu pot sa nu amintesc ce am vazut la televizor. Antrenorul Poloniei dind indicatii ce trebuie sa faca echipa per ansmablu, fara sa dea vina pe o jucatoare sau alta; si cu un calm si siguranta care iti da incredere si apoi Tadici care gesticuleaza suparat, cearta jocatoarea care a gresit in faza premargatoare si care nu apare sigur pe sine. Deasemenea nu am vazut o reactie la apararea lor avansata si om la om din partea noastra… Daca jucatoarele nu vad o solutie din teren, tu ca antrenor trebuie sa o vezi si sa le ceri sa o aplice. Nu am vazut nici o reactie din partea lui Tadici. Nu cred ca in timpul unui asa joc poti sa mai imbunatatesti joucl unei echipe ( asta o faci la antrenamente), dar poti sa ii dai o strategie si incredere. Asta este o chestie care ne lipseste nunumnai la nivel de nationala si nu numai la nivelul handbalului. Asta este ce trebuie schimbat.

cristian (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 19:15

Salut Bogdan,

Absolut adevarat!

Valentin (2 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 19:19

Problema cea mai mare la echipa feminina a Romaniei (a Romaniei in general) este o problema psihologica. De la campionatul Mondial din 1999, urmaresc mereu aceasta echipa nationala si are mari probleme de incredere si de cadere in joc cand te astepti mai putin. De ce alte nationale nu patesc la fel? Din aceasta cauza nationala noastra de handbal feminin nu a legat niciodata cateva rezultate mai tari, cand au eliminat o favorita urmatorul meci a dat chix. Nu pot lega mai multe meciuri bune consecutiv. Se intampla ceva cu ele la nivelul increderii si nu are cine sa le ofere un psiholog. Dupa locul 4 in 1999, amintiti-va ca in 2001 am terminat pe 17. Dupa argintul luat in Rusia, ne-am facut iar de ras in Brazilia. Nu ati observat ca de cate ori adversarul schimba strategia de joc sau daca jocul nu le mai iese pentru cateva minute, la noi vine dezastrul, nu se mai pot remonta, scapa mingile din maini in picioare, dau mingea la adversare, spui ca sunt alte jucatoare pe teren. Iar la noi de regula blocajul tine intre 10 si 15 minute de fiecare data, amintiti-va si bronzul pierdut in fata Germaniei, tot in 2007, cand in minutul 50 aveam 10 goluri avans.Toate lucrurile acestea au legatura cu mentalul si doar fiintele puternice pot renaste in acele clipe de joc. De ce Norvegia sau Danemarca au dominat atata timp? Sunt foarte bine pregatite sub acest aspect. Singurele exceptii ale noastre, sfertul cu Franta din 2007, dupa care a urmat din nou blocajul si meciul cu Danemarca de la bronzul european, dupa care iarasi ne-am stins. Aduceti fratilor psihologi la echipa, inainte aveam rezultate pentru ca era politica biciului, dar acum asta nu mai merge, la un haos generalizat cum e in tara asta iti trebuie macar un psiholog sa iti puna gandurile in ordine, macar la nivelul asta de competitie.

Gary (18 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 19:41

Am primit o replica,deci raspund!
NU sunt fan Tadici;consider chiar ca exista in Romania,antrenori,mai capabili si mult mai bine educati!
Eu doream doar acel minim de obiectivitate,care sa nu-l incrimineze pe un singur om!
Tadici a facut lucruri excelente la Zalau;daca nu ma insel si la Oltchim pentru ceva vreme. E „mafiot”?Poate!
Dar cei ce-l lasa(aleg,ha,ha,ha)aia cine sunt?
Nu Tadici a dus de rapa sporturile cu mingea in Romania!
Se pare insa ca e nevoie de indivizi ca el,pentru ca un Gatu,sau altii sa doarma linistiti!
Ecuatia e simpla:iese bine cu Tadici=toate sunt in regula!
Iese prost? Il criticam,infieram…si la nevoie il rechemam.
Cam atat.

RheaL (1 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 19:53

Foarte multi il injura pe Tadici, si mai multi fac pe filosofii comentand prestatia fetelor, dar vad ca e foarte greu sa ramanem obiectivi. NU NUMAI Romania sau romanii au „caderi” inexplicabile! Pai Hungaria nu a cazut si ea cam prin acelasi minut in meciul cu RO?! Oltchimul burdusit de straineze cu „mental de fier” si antrenori cu larga viziune si discernamant danezi ca natie, oare n-au sucombat toti in fata VALORII numita Gyor?! Eu zic ca antrenor avem, fete cu potential avem, ne mai trebuie rabdare. Marile echipe se formeaza cu rabdare. Ii cerem lui Tadici capul doar pentru ca ne-am pierdut noi capul si reactionam strict emotional. Pacat…

Sorin (6 comentarii)  •  17 decembrie 2013, 20:26

Articolul mi se pare prost. Odata ca Oltchimul in ultimii 2-3 ani clar n-a mai insemnat si echipa nationala, e adevarat ca cele mai importante jucatoare erau de la Oltchim, dar de exemplu anul trecut jumatate din lotul Oltchimului insemnau jucatoare straine. Plus ca nu echipa nationala s-a format initial din echipa Oltchimului, ci invers. Cand am luat locul 2 in 2005, majoritatea erau straniere, iar dupa mondial s-au transferat in masa la Valcea.
Iar la faza cu ratarile contra Germaniei, tocmai asta mi s-a parut cel mai frustrant in meciurile cu Polonia, faptul ca de data asta n-am mai ratat deloc mult, au fost pur si simplu vreo 7-8 minute in care n-a mers absolut nimic, altfel, n-am avut niciun 7m ratat si nici contraatacuri sau faze singur cu portarul irosite nu-mi amintesc.

Lereter (1 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 3:15

inconstanta este regula la echipele lui Tadici. Aparare invechita,doar vesnicul 6+0,la care nu a renuntat ,nici cand adversarele aveau eliminare. Un atac incoerent,bazat doar pe Neagu si Bradeanu,fara inter de mana stanga (doua stateau pe tusa,rezerve).Nechita aceiasi bramburista ,care pierde mingi si in loc sa dam ,luam gol. Nu prea are ce cauta,la un asemenea nivel. Manea,pivot bun s-a sufocat fizic,adversarele s-au cam prins cum e angajata. O jucatoare limitata ca Pintea (pupila lui Tadici) pina s-a terminat meciul nu a stiut cum sa blocheze pivotul advers,acesta practic ne-a batut.Cred ca trebuie un antrenor strain,nu doar Tadici si Voina,doi expirati. Lui Tarca nu i-au dat nici o sansa. Asa Tadici a ingropat in infrangeri neasteptate,cind eram favoriti,gereratii intregi de jucatoare bune. Pina cand ?

eugen zbranca (1 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 11:01

de acord cu Spiridon,Tadici a ramas cu T3 in mana ,exact pe perioada de cadere;inca nu am inteles de ce nu a cerut time-out;Buceschi ar fi o varianta buna…

brazvan (17 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 16:57

mamă, și ce-l mai lingeați pe tadici…

Neamtu (1 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 19:43

Sa nu comparam Baia Mare cu Oltchim, e cum am compara Romania cu Norvegia, haideti sa fim realisti,
s-a terminat cu handbalul romanesc pe plan international!
Forever Oltchim!

vasco (317 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 19:52

Nu trebuie cautat un singur vinovat,intr-un singur loc.Cind in anii 70 erai superputere in handbal si ii invatai pe francezi,nemti,spanioli abece-ul acestui sport de ce nu am consolidat aceasta pozitie,de ce noi ne-am dus in jos iar ei,cei pe care i-am invatat, au ajuns pe culmi?E vorba de mentalitatea de viata a unui popor,de atitudinea pentru munca cinstita si multa in care trebuie crescuti copiii de mici,de dragostea pentru miscare si sport in care ei ar trebui crescuti si mai ales de dirzenia in lupta cinstita.Daca acasa,parintii ar face asta de mici,profesorilor si antrenorilor le-ar fi mai usor sa scoata campioni.Vedeti asaceva in jurul nostru?Si atunci?Putem sa-l inlocuim pe Tadici,pe Voinea,pe Piturca,pe Hagi la infinit,vom constata aceleasi rezultate.Totul sta in educatie,cea solida si corecta de acasa.Restul e literatura .

arpad (3 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 20:42

tadics e cel mai bun antrenor din romania, dupa 1990..a obtinut cele mai bune clasari cu echipa..are un loc doi la mondialele din 2005, din russia..si la echipe de club, pana si la silcotub zalau, a obtinut rezultate..altii?? povesti de adormit jurnalistele…sa zicem merci ca ne-a scos din grupa la acest c.m. am iesit cu bine de acolo, apoi, lucrurile s-au complicat..polonia a crescut, vezi si echipele de club, romania a scazut….

arpad (3 comentarii)  •  18 decembrie 2013, 20:47

polonia a invins si franta cu 22 – 21 (11-8) si e in semifinale..si antrenorul frantei e tot obosit??? si el e invechit???? polonia a condus cam tot timpul, n-a mai fost condusa, ca in meciul cu rrominia!!! ciao mai flocai specialisti!!

Dani (16 comentarii)  •  19 decembrie 2013, 1:29

Si cind conduceau cu 5 goluri (min 35) tot Tadici era antrenor. Maria, lasa-ne! La fotbal nu te pricepi, la handbal nici atit…nu te-ntreb ce pile ai avut sa te angajezi, te sfatuiesc doar sa faci ceva la care sa te pricepi cit de cit. Daca nu te pricepi la nimic, poate cunosti o limba straina…faci si tu traduceri, subliniezi si sursa si asta este, daca nici atunci nu iese bine macar ai o scuza…

simplu suporter (43 comentarii)  •  19 decembrie 2013, 8:45

pai semenele s-au vazut si cu cehia. au venit de la 12 la 4 goluri anonimele cehoaice. tadici trebuia sa fie avertizat. in plus n-am vazut aparare om la om la wojtas, iar poarta noastra a fost mai subtire ca altadata. dar e potential, si inteleg ca junioarele fac in continuare performanta. nu e neaparat rau. in momnetul asta mai sunt cateva incercari de a creste. corona, silcotut pot contesta baia mare. sa avem rabdare

Georgica (1 comentarii)  •  19 decembrie 2013, 10:55

Pai nu se stia despre Tadici ca injura, tipa si ca se excita ca un descreierat pe marginea terenului ? Pai daca antrenorul (strategul) nu are capul limpede, cum sa il aibe jucatoarele ? Mi-aduc aminte ca dupa Olimpiada de la Beijing s-a vorbit despre asta saptamani intregi. Ca le facea pe fete cu…ve etc… Si dupa cativa ani isi face iar aparitia cu binecuvantarea federatiei, si din nou acelasi lucru !!!!!! Nu stiu ce va mai mira ? Bataie de joc ca in Romania. Uitati-va la polonezi, care au fost un pic mai destepti ca noi : sunt in semifinalele CM. O zi buna !

boaba (3 comentarii)  •  19 decembrie 2013, 11:20

Trei dintre cele patru semi-finaliste au antrenor danez. Asta da de gandit.

camil (2 comentarii)  •  19 decembrie 2013, 14:59

cand nu marchezi 10-11 minute si nu gasesti solutii este vina antrenorului. si eu cred ca avem nevoie de antrenori straini, dar orgoliul national e prea mare in randul antrenorilor nostri . daca echipa era in reconstrie trebuia sa rodeze tinerele, cu ungaria a facut asta. cu polonia i-a fost frica.

andrei (1 comentarii)  •  19 decembrie 2013, 17:59

Nu stiu cum vedeti voi rezultatele de la acest campionat mondial din Serbia, dar ceva nu e in regula. Romania castiga destul de usor cu Ungaria, care sa fim seriosi era printre primele 3 favorite. Apoi cedeaza cu Polonia, o formatie care nu a contat niciodata in handbal, dupa ce a condus la pauza. Dar sa punem asta pe tineretea si lipsa de experienta a jucatoarelor. Dar cand vezi ca Norvegia, campioana en-titre si principala favorita este eliminata de echipa gazda (o echipa care de obicei nu emite prea mari pretentii) dupa ce conduce prin minutul 42 la 4 goluri diferenta… Deci, fara principalele 3 favorite in semifinale… O vede cineva pe Serbia castigatoare? Sau pe Polonia (care in mod foarte surprinzator a eliminat si Franta)? Tin de obicei cu outsider-ii, dar nu-mi plac povestile „de succes” din spatele cortinei.

Mihaihui (6 comentarii)  •  20 decembrie 2013, 18:56

Mai, Dani de la etajul #33

Dupa tine, daca ai cinci goluri avans si in ciuda acestui fapt, pierzi meciul, ala e antrenor bun?

Cat despre cunostintele Mariei Andries, cred ca esti orbit de misoginie, ca altfel nu se explica. Maria nu numai ca intelege foarte bine fenomenul sportiv in general, dar si scrie al naibi de bine.

Comentează