Rapidul şi o probă de caracter

Decisă de foştii conducători în dauna foştilor angajaţi, reorganizarea clubului din Grant seamănă leit cu o muşamalizare

Paul Codrea riscă să devină „duşman al poporului”, după ce a contestat planul de reorganizare a Rapidului. Dacă marii creditori ai clubului din […]

Decisă de foştii conducători în dauna foştilor angajaţi, reorganizarea clubului din Grant seamănă leit cu o muşamalizare

Paul Codrea riscă să devină „duşman al poporului”, după ce a contestat planul de reorganizare a Rapidului. Dacă marii creditori ai clubului din Grant renunţă la milioane de euro, de ce se cramponează foştii salariaţi de cîteva mii de euro? Iată de ce: „Am fost daţi afară ca nişte cîini. (…) Dacă noi renunţăm, se creează un precedent periculos. Aşa, fiecare club poate profita!”. Codrea, care venise în Grant în iulie 2012, liber de contract, se exprimă ca un purtător de cuvînt al unui sindicat imaginar. „Pentru 3.000 de lei nu mă judecam cu Rapid”, a explicat fostul mijlocaş, pentru site-ul Sport9.ro. Mai exact, e vorba de 24.919 de lei, adică 10 la sută din datoria de 249.192 de lei (în jur de 50.000 de euro), pe care Paul Codrea o avea de recuperat de la Rapid, conform administratorului judiciar.

Modul cum decurge reorganizarea Rapidului va servi drept reper tuturor şefilor de club tentaţi de portiţa insolvenţei. Creditorii grupării din Giuleşti au decis, în proporţie de 67 la sută, că planul de reorganizare e bun şi l-au depus la Tribunal. Dezbaterea începe abia pe 14 februarie. Pînă atunci, trebuie soluţionate şi contestaţiile.

Reorganizarea Rapidului trebuia să implice şi o clarificare. O lămurire necesară: aici şi acolo s-a greşit, cutare şi cutăriţă sînt responsabili. Nici pomeneală de aşa ceva! Insolvenţa a servit drept burete de şters tabla. Erorile de management, deciziile proaste, orice ar fi provocat actuala stare de lucruri din Grant au fost camuflate printr-o ridicare de mîini complice. Marii creditori ai clubului sînt, de fapt, foştii lui conducători şi firmele controlate de ei. Marii creditori au întocmit marele plan de muşamalizare, trimis spre aprobare în instanţă. Mecanismele financiar-contabile care au împins echipa în pragul falimnetului rămîn nedesluşite.

În acest punct, ne aflăm departe de a avea o explicaţie rezonabilă a colapsului. Putem face doar speculaţii. Singurul lucru cert e că jucătorii au fost daţi afară ca nişte cîini. Vor primi înapoi zece la sută din salariile restante, cu ţîrîita, în următorii trei ani. „Vreau să ni se recunoască perioada în care am muncit şi să fim respectaţi!”, aşa îşi formulează Codrea poziţia.

Actualii conducători au mize sensibil diferite de cele ale actualului antrenor de la ASU Poli. I-au felicitat pe jucătorii care n-au opus rezistenţă. „Le mulţumesc tuturor jucătorilor actuali, dar şi foştilor jucători, pentru caracterul de care au dat dovadă! Nu a fost greu să-i convingem”, a spus investitorul recent Nicolae Cristescu. Iată o definiţie interesantă a „caracterului”, sinonim aici cu aluatul de patiserie.

Că jucătorii s-au lăsat uşor persuadaţi să renunţe la drepturi e de-ajuns de bătător la ochi, dar nu surprinzător. E cu totul nefiresc că un grup de companii renunţă voios la recuperarea a peste 20 de milioane de euro. Nu e nici în logica afacerilor, nici în spiritul abundenţei care era peste tot acasă în Grant. Are şi caritatea limitele ei, nu? Dincolo de ele, începe minciuna. Nu ştim a cui, nu ştim în ce scop. Dar undeva, în raţionamentul stufos care a dus Rapidul în Liga a 2-a, s-a strecurat un enunţ fals. Planul aprobat de creditori prevede achitarea unei sume de 200 de ori mai mici decît totalul datoriilor. Doar 0,366 la sută din total. O capitulare în masă neverosimilă, urmată de un optimism pripit. „La tribunal, va fi o formalitate!”, s-a pronunţat Cristescu. Ei bine, iată că nu va fi o formalitate. Şi nu doar din pricina contestaţiilor depuse de Codrea şi alţi cîţiva.

O analiză indedepentă a finanţelor clubului, în ultimii 20 de ani, ar reprezenta o soluţie contra ceţii nefaste în care pluteşte Rapidul. Ar reprezenta o soluţie SF! Soluţia practică nu e colectivă, e individuală. E soluţia nepopulară, „lipsită de caracter”, cum ar spune Cristescu: să ceri respect. Pentru început.