Cel mai bun brutar să învingă!

După ce-a mizat pe „lumea sportului” în campanii pentru Parlament şi Primăria Bucureşti, Dragomir se teme de amestecul politicului la LPF.

Alegerile de la LPF au toate şansele să fie un non-eveniment. Din mai multe motive plus unu: sînt programate […]

După ce-a mizat pe „lumea sportului” în campanii pentru Parlament şi Primăria Bucureşti, Dragomir se teme de amestecul politicului la LPF.

Alegerile de la LPF au toate şansele să fie un non-eveniment. Din mai multe motive plus unu: sînt programate cu o zi înaintea barajului cu Grecia. Toţi ochii vor fi acaparaţi de tactica cavalerească a lui Piţurcă. Cînd a fixat data, Dumitru Dragomir nu s-a aşteptat ca „tricolorii” să-i fure prim-planul la ştirile de seară.

Preşedintele în exerciţiu al Ligii s-a repliat şi a început să lanseze „breaking-news”-uri încă de pe acum. „Dacă nu se implică politicul, nu îmi e teamă. Dacă se implică, atunci intru în panică. Sigur că se poate implica politicul!”, a spus Dragomir, citat de „Gândul”. Sigur că da. Se implică sigur. Nu chiar ca pe vremea Scorniceştiului şi Victoriei, dar orişicît, nu lipseşte din peisaj. Adică primarii şi consilierii locali care dau bani publici cluburilor de fotbal, construiesc stadioane,dau prime de obiectiv din buzunarul contribuabililor să n-aibă un cuvînt de spus la LPF?

Depinde ce înţelege Dragomir prin „politic”. O fi crezînd că „baronii locali” nu sînt politicieni, sînt o clasă conducătoare de drept divin. Pînă la urmă, care-i problema dacă se implică politicul? E o problemă mai mare decît aceea din perioada 2000-2008, cînd Dragomir era şi deputat în Parlamentul României, şi preşedintele LPF? În 2004, la alegerile locale, Dragomir n-a avut nici o ezitare să amestece politicul în sport. A candidat pentru postul de primar general în Bucureşti mizînd pe susţinerea galeriilor de fotbal. „Mă bazez pe faptul că toată lumea sportului mă va vota, pentru că toţi au vrut să mă doboare, dar nu a reuşit nimeni!”, spunea Dragomir acum nouă ani. În noiembrie 2013, îşi face griji că „politicul” vine peste sport, să manevreze nişte alegeri de salon de bingo.

În 2004, şeful LPF afişa pe stîlpii Capitalei enigmaticul slogan „Face şi nu tace!”. Şi încă unul, cu majuscule inoportune: „Sus Patria! Jos Mafia!”. Mergea şi un slogan mai concret, pe partea economică: „Nici o primărie fără brutărie!”. Sau îndrăzneţ pe plan doctrinar: „Înc-o superstiţie: fără opoziţie!”. Sînt devize destul de bune şi pentru campania pe care Dragomir vrea s-o înceapă acum, pentru al nşpelea mandat la Ligă. Nu sloganele prea vagi au fost de vină atunci. Vina a purtat-o Biroul Electoral Central, care a validat atunci toate candidaturile la Primăria Bucureşti, nu doar candidatura lui Dragomir. Cariera politică a şefului LPF a încetinit în 2008, cînd şi-a dat demisia prin fax din partid, după ce acesta coborîse sub pragul electoral. Dragomir a încercat apoi să intre pe listele altei formaţiuni politice, cu mai multe procente, dar n-a fost acceptat. Nu te poţi baza pe electoratul din „lumea sportului”. Votează constant indisciplinat, de capul lui.

Cu electoratul de la Ligă e altă poveste. Cu totul alta. E ca deşertul de la Roswell, în care deodată apare farfuria zburătoare. Contracandidatul. Răul mai mic. Gino Iorgulescu. Singura explicaţie pe care şeful LPF a găsit-o pentru straniul fenomen al concurenţei este implicarea politicului. Altceva ce să fie? Că dacă se implica juridicul, la poarta LPF descindeau alte apariţii.