„Hai, băieţii!”. Vast program

După ce s-a aflat „la mîna rezultatelor”, echipa lui Piţurcă a ajuns la mîna altora, destul de numeroşi

Socotelile frenetice pe ultima sută a preliminariilor salvează aparenţele. Dau precipitării tradiţionale un „nu ştiu ce” ştiinţific. Degringolada capătă rigoare matematică. S-ar […]

După ce s-a aflat „la mîna rezultatelor”, echipa lui Piţurcă a ajuns la mîna altora, destul de numeroşi

Socotelile frenetice pe ultima sută a preliminariilor salvează aparenţele. Dau precipitării tradiţionale un „nu ştiu ce” ştiinţific. Degringolada capătă rigoare matematică. S-ar spune că n-am ajuns la mîna Olandei, ci la mîna lui Gauss, a lui Euclid, a lui Bolyai şi a altor creatori de sisteme.

La CM din Brazilia, „naţionala” a izbutit să se califice în proporţie de, hai să spunem, 49 la sută. Atît sîntem în stare, atît putem în fotbal. Nu ratăm calificările, ne calificăm parţial. Mai departe, nu mai e vorba de fotbal, e vorba de un joc de noroc. Nu mai depinde nici de Piţurcă, nici de jucători. E, aşa, o loterie. Dacă Olanda bate Turcia, dacă facem scor cu estonienii, dacă… Functia „Hai, băieţii!” şi-a lărgit brusc domeniul de valori. „Băieţii” pot fi cam orice echipă care n-are meci direct cu România. Vast program, ca să parafrazăm o glumă bună.

Toată campania pentru Mondialul de anul viitor merită o privire retrospectivă. O punere în lumină lucidă. După o eventuală calificare la baraj, vom uita, omeneşte, de cele rele. Şi au fost multe. Paşii greşiţi, echipele alcătuite prost, tactica nefericită. Mircea Sandu cheamă suporterii pe stadion şi se aşteaptă să fie ascultat. El, care nu aude niciodată cînd din tribune se huiduie şi se strigă, în logica tribunei, „Demisia, bă!”. Nu a cuiva anume, să nu se simtă lezat, fanii cer demisia în general, în caz că se simte vreun factor responsabil.

Selecţionerul trebuia schimbat de cînd au început să apară primele calcule înfiorate. N-ar fi fost prea tîrziu pentru un şoc la echipă nici după eşecul cu Turcia. Selecţionerul trebuia schimbat şi din alte motive: a fost condamnat penal pentru favorizarea infractorului. Schimbarea lui Piţurcă ar fi dat un semnal, că „naţionala” reprezintă şi altceva decît o pradă aflată la discreţia unei găşti.

Au fost apoi alegerile selecţionerului. Piţurcă s-a aflat nu la mîna, ci la piciorul jucătorilor. „Am greşit şi eu că am băgat în teren jucători care nu au evoluat!”, spunea antrenorul, după categoricul 0-2 cu Turcia. Greşeala era prea evidentă ca să n-o recunoască. Şi copiii de mingi l-ar fi sfătuit să nu-i bage pe Marica şi pe Torje! Cu ce ne încălzeşte această recunoaştere aproape arogantă? Selecţionerul se află în postura privilegiată a celui care poate greşi cu nemiluita, fără să plătească în vreun fel. Îşi permite să filosofeze adînc, din fundul prăpastiei: „Sîntem la mîna rezultatelor!”.

Fotbaliştii au avut partea lor de vină pentru impas matematic în care se află „naţionala”. Vina lor încape sub termenul-umbrelă „mediocritate”. Cu excepţia momentelor de heirup, cu adversari de talia andorrezilor, se prezintă pe teren lipsiţi de graţie, de voinţă, de forţă interioară. Lipsiţi de strălucire. Nu e grav. Nu e obligatoriu să ai clasă. Iar Piţurcă nu e magicianul care să scoată fotbalistul din haiduc. Mai degrabă, are talentul opus. Nu s-a descurcat niciodată excelent în relaţia cu jucătorii-vedetă.

Înaintea epilogului baltic, dacă tot ne-am pus cu burta pe matematică!, merită să ne amintim, măcar în treacăt, de erorile de calcul ale campaniei pentru CM 2014. Şi e recomandat, în caz de dezamăgire şi nu numai, să ne întrebăm aşa: dacă „sîntem la mîna rezultatelor”, rezultatele astea la mîna cui sînt sau, mă rog, au fost?