Dreptate pentru Sportul
Palidă consolare pentru fanii olteni şi bănăţeni: Mircea Sandu se află pe punctul de a-şi exclude din fotbal echipa de suflet
Incidentul, ca să folosim un termen cifrat, dintre Varga şi Şiman trece drept un episod de rutină din fotbalul […]
Palidă consolare pentru fanii olteni şi bănăţeni: Mircea Sandu se află pe punctul de a-şi exclude din fotbal echipa de suflet
Incidentul, ca să folosim un termen cifrat, dintre Varga şi Şiman trece drept un episod de rutină din fotbalul nostru mic şi agitat. În Liga a II-a, reprizele de pumni reprezintă un fel de figură heraldică pe blazon. De data asta, bătaia s-a petrecut lîngă sediul FRF. La o zi după incident, FRF n-a avut nici o reacţie publică legată de el. Mircea Sandu, pînă de curînd atît de dornic să se implice în viaţa cetăţii, să aducă mîngîiere, n-a comentat încăierarea de peste gard.
Cînd un fotbalist şi un manager de club se bat, Federaţia trebuie să aibă măcar o părere despre asta. Nu ia măsuri, fie, dar se poziţionează într-un fel sau altul. Spune: „Bravo, ţineţi-o tot aşa!” sau „E regretabil, nu tolerăm etc, etc”. Nici un impuls civilizator sau moralizator n-a venit dinspre Casa Fotbalului. Pe vremuri, FRF întemeia comisii de etică şi morală. Acum, se preocupă doar de faptele cu adevărat grave, care preocupă o ţară întreagă.
La o încăierare din Liga a II-a, nu vibrează nici spiritul umanitar, nici spiritul justiţiar al federalilor. Sportul Studenţesc se părăgineşte şi se destramă pe zi ce trece. Riscă să aibă soarta Craiovei, să fie exclusă din competiţii. Să dispară o vreme de pe suprafaţa de joc a fotbalului românesc. Grupele de copii au fost desfiinţate de luni. Şiman şi-a înscris echipa a doua în Liga a IV-a, pregătind, se pare, o fuziune cu prima echipă, după verdictul CEx.
Mircea Sandu a evoluat 15 ani ca atacant la Sportul Studenţesc. Acum e preşedinte de federaţie. E ca şi cum Universitatea l-ar avea pe Balaci la FRF. Adică un om la vîrf, cu putere de decizie, care vede şi altceva în club decît pura evidenţă birocratică. „Sportul ocupă un loc privilegiat în inima mea”, spunea Mircea Sandu în primăvară, cînd „studenţii” l-au rugat să medieze conflictul cu patronul. „Nu sînt eu proprietar sau acţionar, nu am nici o competenţă!”, s-a eschivat preşedintele FRF. Pînă la urmă, jucătorii nu i-au cerut să încalce vreo regulă. I-au cerut doar să-i pese de Sportul Studenţesc.
Declinul echipei din Regie n-a început de anul acesta. Vasile Şiman nu s-a apucat de pictat contracte dintr-o dată. Clubul n-a strîns datorii peste noapte. Federaţia a închis ochii, a împărţit licenţe, n-a intervenit. Viaţa şi activitatea echipelor de fotbal nu intră în aria ei curriculară.
Judecata din CEx se va derula cîndva, săptămîna asta, după ce Mircea Sandu revine din delegaţie. Acelaşi Comitet a exclus Craiova şi Timişoara din motive de rivalitate personală: şeful FRF a vrut să-i „regulamenteze” pe doi conducători de club. Acum, Mircea Sandu se află în faţa unei decizii similare legate de clubul lui de suflet. Nu mai e vorba doar de comentariul patern, după o bătaie. A venit timpul ca Federaţia să se implice, în fine, în singurul mod paroxistic pe care l-a exersat de-a lungul timpului: demolează şi bagă molozul sub preş.
Palidă consolare pentru fanii bănăţeni şi olteni să constate că şeful FRF tratează şi echipa lui „privilegiată” cu aceeaşi indiferenţă mascată în neutralitate. Drama Craiovei, drama Timişoarei, drama Sportului au la bază acest punct comun de fugă: superficialitatea neutră a federalilor. Mircea Sandu şi colaboratorii lui sînt capabili să conducă un campionat de hîrtii, dar se află foarte departe de a manageria un fenomen complex cum e fotbalul. Într-adevăr, nu e o activitate comodă. Nu e de competenţa oricui.