Iluzia pierdută a salvării
Generaţia de Aur se află deja la FRF. Se pare că are nevoie de Hagi, imperial, ca să facă diferenţa.
De generația decadei ‘90 se leagă o sumă de amintiri frumoase. Strict sentimental vorbind, ea ar trebui să funcționeze ca […]
Generaţia de Aur se află deja la FRF. Se pare că are nevoie de Hagi, imperial, ca să facă diferenţa.
De generația decadei ‘90 se leagă o sumă de amintiri frumoase. Strict sentimental vorbind, ea ar trebui să funcționeze ca un fel de geniu bun al fotbalului nostru. Atît de mare este nevoia de speranță sau atît de mare a ajuns exasperarea suporterilor, încît Hagi și compania par unicul antidot la toxicitatea regimului Mircea Sandu.
Dacă ne uităm în organigrama FRF, vom descoperi mulți reprezentanți ai generației-reper lucrînd spornic în sistem. Lupescu a plecat la UEFA, Prunea, director pentru Relații Internaționale în FRF, a fost exilat cu oftaturi, după Dosarul Mită pentru arbitri. Dar au rămas Belodedici – directorul Departamentului de copii și juniori din FRF, Stelea – selecționerul recent al “naționalei” de tineret. Vlădoiu s-a ocupat de relația cu suporterii. Prodan e directorul sportiv al “tricolorilor”. “Lupii tineri” nu lipsesc din funcții și totuși, cu vagi excepții, prezența lor acolo nu se simte decît cu numele. Ce le lipsește pentru a face diferența și în birouri?
Motivația. Pentru mulți dintre ei, funcțiile în FRF reprezintă un fel de datorie simbolică a fotbalului românesc față de ei și atît. La fel le tratează, în general, și fostele glorii ajunse în fruntea federațiilor, drept un jilț care li se cuvine. Nu e clar nici ce anume ar putea îndrăzni foștii internaționali într-un context precum cel al Casei Fotbalului. Șefii actuali ai FRF profită de imaginea lor, numindu-i în posturi, dar refuzînd să le acorde libertatea de mişcare şi de iniţiativă necesare. Astfel de atribuții pot fi cucerite numai acționînd în bloc. În echipă.
“Regele” propune și o echipă, și un proiect. Cu toate îndoielile din CV-ul de antrenor, Hagi are dreptul la încă o șansă. Și la încă una. Cel puțin la tot atîtea șanse cîte a avut Victor Pițurcă. De dragul justiției poetice. Dar echipa lui Hagi nu vine în opoziție cu echipa lui Mircea Sandu, ci în prelungire. Și, concret, nu vine deloc. Generația de Aur a justificat numărul indecent de mare de mandate ale lui Mircea Sandu. Și generația asta nu apare ca variantă de schimbare decît în momentele de criză a regimului. Atunci Hagi, Popescu și ceilalți devin subiect de fantezii revoluționare. Apoi dispar oportun în cețurile memoriei.
După 23 de ani de Mircea Sandu, orice schimbare este deja tardivă. Răul a fost făcut. Nu trebuie să avem așteptări prea mari de la nici un eventual înlocuitor al șefului FRF. De la nici o echipă. De altfel, nici nu-i greu să realizezi că echipa lui Hagi nu e una ideală. Gică Popescu președinte la FRF reprezintă prima notă falsă. Chiar dacă rejudecarea din Dosarul Transferurilor a debutat, tradițional, cu o amînare, chiar dacă faptele se pot prescrie miraculos, există consecințe. Fostul internațional nu mai are credibilitatea și, implicit, autoritatea de pe vremea cînd avea banderolă. Este rudă prin alianță cu Hagi, dar nepotismul nu e un argument. La fel, un Iordănescu trecut prin politică și “reabilitat” fotbalistic ca director tehnic al “tricolorilor” reprezintă o soluție nostalgică. Balint și Moldovan “secunzi” – prea multe personalități pe o singură bancă tehnică!
Și mai îngrijorător este că nici echipa asta aproape de vis nu va dispune de cine ştie ce opoziţie. Unanimitatea va bîntui în continuare. N-avem un fotbal atît de dinamic încît să producă idei și energii în exces. După regimul Mircea Sandu, va urma un alt regim. După un dictator și fidelii lui, un surogat de monarhie. Regele și fidelii lui. Asta exclude, din start, cutremurările majore, de profunzime. Inerția e mare și veche. Iar șefii din fotbal nu pot avea, regulă de aur, altă mentalitate dominantă decît o are societatea din care vine fotbalul respectiv.