S-a scumpit fotosinteza!

Iarba de pe Arena Naţională a mai consumat un milion de euro. Şi cînd te gîndeşti că demisiile sînt gratis! Gazonul de pe Arena Naţională a fost schimbat, în timp util şi la costuri decente. „Tricolorii” au avut confortul unui […]

Iarba de pe Arena Naţională a mai consumat un milion de euro. Şi cînd te gîndeşti că demisiile sînt gratis!

Gazonul de pe Arena Naţională a fost schimbat, în timp util şi la costuri decente. „Tricolorii” au avut confortul unui teren „mai bun ca pe Wembley”, cum l-au lăudat oficialii din Primăria Capitalei, în conferinţă de presă. Covorul de iarbă a costat, conform aceloraşi oficiali, în jur de 100.000 de euro. După cinci schimbări de gazon în doi ani şi aproximativ cinci milioane de euro cheltuiţi pe aceste manevre, în sfîrşit, gospodarii-şefi din Bucureşti au nimerit, surprinzător, o soluţie ieftină. Urmează, logic, întrebarea: de ce nu a fost posibil un asemenea preţ şi pînă acum?

Anunţul legat de costul gazonului conţine însă o anexă şoptită cu litere mici. Viceprimarul menţionează că gazonul ieftin va fi asezonat cu sisteme de fotosinteză şi de aerisire, în valoare de un milion de euro. O investiţie necesară, datorită căreia gazonul va fi schimbat doar o dată pe an. Şi acum urmează încă o întrebare logică: de cîte ori cumpără Primăria lămpi de fotosinteză? Înainte de finala Europa League, din 2012, Sorin Oprescu a înşirat o listă de preţuri, mult mai elaborată, legată de amenajarea suprafeţei de joc: „Instalaţia de fotosinteză pentru gazon, circuitul electric pentru punerea ei în funcţiune, lucrările pentru cablarea acesteia şi pentru utilajele necesare îndepărtării gazonului şi a stratului suport actual, pregătirii noului amestec la stratul suport şi poziţionării lui, precum şi acordarea mentenanţei înseamnă încă o cheltuială de 290.000 de euro”. Exact 290.000 de euro, nu 300.000, nu 291.000. O sumă atent rotunjită. Acum un an şi ceva, se pare că lămpile de fotosinteză costau mai puţin. Acum s-au scumpit. Sau a crescut furtunos preţul aerului din instalaţia de aerisire.

Se vede un tipar, aici, dacă mai aveţi nervi şi răbdare să-l studiaţi. Conform acestui tipar de a bagateliza banul public, gazonul Arenei Naţionale promite să întreacă stadionul ca preţ. Un milion de euro pentru o prelată, un milion de euro pentru lămpi de fotosinteză, încă un milion pentru prelată, că prelata aia „nu e de fier”, ca să parafrazăm un edil din Primărie. Se uzează. La fel şi lămpile, se mai ard becurile, mai sar siguranţele. După o vreme, în care contribuabilul se ia cu alte probleme (gropi, locuri în grădiniţe, borduri, ceasuri placate cu aur pe străzi) şi uită, Primăria îi mai trînteşte o factură cu repetiţie pentru alte lămpi, alte greble, alt amestec savant de pămînt cu nisip.

Aceeaşi Primărie alocă un buget anual de aproximativ 4,5 milioane de euro pentru problema cîinilor comunitari şi nu obţine nici un rezultat. Şi atunci mai alocă 1,2 milioane de euro, pentru un referendum care oricum nu va rezolva problema. Tiparul e uşor de recunoscut, clasic, lichelist: „Dacă nu curge, pică!”, vizibil şi în cazul problemei gazonului.  Gospodarii oraşului dau din bară în bară şi găsesc soluţii ieftine, doar ca să pitească după ele alte cheltuieli de milioane de euro. La prima vedere, pare nepricepere, lipsă de experienţă, naivitate administrativă. Dar e o naivitate sistematică, netransparentă şi profitabilă pentru terţi încît a devenit de-a dreptul sfidare.

„Cum, doar atît a costat? Bravo!”, s-a bucurat şeful FRF, cînd a inspectat gazonul de 100.000 de euro.  Contribuabilii bucureşteni au un singur motiv să se relaxeze, că iarba nu muşcă.