Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Bruiază, deci există!

Pe lîngă managerul Stelei, ar trebui arătată cu degetul şi şcoala de dans şi bune maniere a Ligii 1

Mihai Stoica n-a ajuns să dea cu pumnul sau cu vorba dintr-o dată. Manierele lui s-au desăvîrşit pentru că au avut […]

joi, 25 iulie 2013, 9:21

Pe lîngă managerul Stelei, ar trebui arătată cu degetul şi şcoala de dans şi bune maniere a Ligii 1

Mihai Stoica n-a ajuns să dea cu pumnul sau cu vorba dintr-o dată. Manierele lui s-au desăvîrşit pentru că au avut parte de un mediu favorizant. Managerul Stelei a fost încurajat să se comporte astfel, a fost premiat, iertat, imitat, a făcut chiar vogă.  Aşadar, faptul că a agresat un jurnalist nu mai reprezintă demult o ştire. Premiera constă în condamnarea pentru ultraj şi vătămare primită de Mihai Stoica. Merită să luăm aminte la timpul real în care se desfăşoară actul de justiţie prin alte părţi.

În toate grupurile, în toate comunităţile există indivizi cu porniri violente. Nu peste tot şi nu tot timpul aceşti indivizi apucă să se manifeste în toată splendoarea la scenă deschisă. Sau apucă, dar apoi îşi prezintă scuze. Cum a procedat, în iunie, preşedintele Genovei, Enrico Preziosi, după ce a buşit o cameră TV: „Mi-am cerut scuze, am plătit pagubele, dar aş face-o din nou, dacă aş mai fi în aceeaşi situaţie!”.

Mediul prielnic violenţei nu se hrăneşte doar dintr-o direcţie. Este alimentat şi de aberaţiile din fotbal, şi de erorile de raportare ale instituţiilor de presă faţă de jurnalism în sine. Preziosi genovezul s-a plîns că îl incomoda prezenţa camerei prea aproape de el. De aceeaşi alergie suferă şi staff-ul Stelei, cînd reclamă lipsa intimităţii, la plimbările cu echipa sau la antrenamente. Totul e perfectibil, şi într-o parte, şi în alta. Problemele presei sînt ale presei, nu se rezolvă prin campanii mediatice vindicative. Interesul publicului nu se concentrează pe condiţia jurnalistului, ci pe lumea despre care jurnalistul îl informează. În cazul acesta, lumea fotbalului nostru.

Cînd un manager de club sau un antrenor agresează un reporter, ce înseamnă? Înseamnă că oamenii de fotbal de la noi nu dau doi bani pe relaţiile cu publicul, imaginea publică, PR, marketing sportiv şi alte drăcovenii occidentale. Nu dau doi bani nici pe diviziunea muncii, nici pe specialişti. Această ignoranţă şi acest scepticism „retro” faţă de profesii şi profesionişti au făcut posibilă cariera de comunicator a lui Mihai Stoica. La Steaua, ocupă, formal, postul de manager. Printre rolurile sale, se pare că se numără şi acela de a gestiona comunicarea dintre echipă şi restul lumii. Mecanismul prin care se achită managerul de această sarcină e primitiv, totuşi eficient. Nu numai că a blocat, ca un buştean, fluxul de informaţii dinspre club. Dar a izbutit să devieze mare parte din atenţia îndreptată spre Steaua către propria lui persoană. Trebuie să recunoaştem că e un talent: să nu se vorbească doar despre victoria de la Skopje, să se vorbească şi despre ce-a mai făcut Mihai Stoica prin zonă şi cît a luat amendă.

Modelul îl ştiţi: toţi finanţatorii, patronii sau acţionarii majoritari din fotbal procedează la fel. Nu agresează jurnalişti, dar, în lipsă de alte subiecte de conversaţie, îşi atacă verbal jucătorii, antrenorii, adversarii sau arbitrii adversarilor. Mihai Stoica repetă ceea ce-a văzut prin loje, doar că pune mai mult zel şi lucrează, printr-un concurs de împrejurări penale, în regim de supraexpunere mediatică. Rezultatul: comunicarea dintre Steaua şi lumea din jur se transformă, periodic, în bruiaj. Nu se mai aud decît zgomotul şi admonestările vag articulate, retranscrise cu puncte de suspensie.

În orice altă firmă ar fi lucrat, Mihai Stoica n-avea ocazia să-şi arate la cameră muşchii lui sau ai bodyguardului de două ori. Dacă încă lucrează la Steaua, se întîmplă pentru că fotbalul nostru e mai înapoiat decît încearcă să ne convingă zgomotiştii lui de serviciu.

Comentarii (67)Adaugă comentariu

Yanni (5 comentarii)  •  25 iulie 2013, 17:14

Marioara draga,

Imi place cum scrii. Iti dau o sugestie si anume: incepe o actiune in presa numita ” Aduceti copiii si sexul frumos pe stadioane”!Ce parere ai? Promit ca te voi sustine! Pana cand, pana unde cu violenta verbala?

lunetistu (16 comentarii)  •  25 iulie 2013, 17:41

Maria , individul nu este doar creatia actualei stari de fapte din fotbalul nostru si a presei sportive (este mult spus , mai mult presa de scandal , presa interesata ) din tara noastra . El este un simbriasi ( si ca toti mercenarii lipsit de caracter )angajat de jiji spre ai satisface orgoliul bolnavicios de provocare si umilire a adversarului pe toate caile fie ele ilegale sau imorale .Faptul ca dupa primul divort , cu balacarelile de rigoare , a urmat a doua casatorie , mie i-mi arata cit de adevarate sint proverbele : ` cum e turcu si pistolul ` si ` cine se aseamana se aduna ` .toate comenturile dau vina pe voi , dar mai este un vinovat mai mare : conducerea fotbalului romanesc . Voi stiti mai bine de cite ori au fost incalcate regulamentele in favoarea Stelei si a lui jiji .

NELUTU (1 comentarii)  •  25 iulie 2013, 17:54

Maria pe voi cine va pedepseste daca gresiti ,tu ii ti partea unei colege care a gresit , am o intrbare ,daca ia asculta si nu intra la antrenamentu STELEI nepoftita ce mai scrieti da MM CA SI VIOLAT MASINA la voi totul e posibil ,aveti toate drepturile din lume ,jigniti ,loviti sub centura dar nu zice nime nimic,daca Becali e dupa grati voi urmariti ce cumpara nevastasa de la marchet,sau cu ce ii inbracata .OARE voi ziaristi adica scuze reporteri avati frica de DUMNEZEU ,un lucru pe care eu nul cred ca il aveti

Mona (1 comentarii)  •  25 iulie 2013, 18:02

Eu inca sper ca justitia sa-si faca treaba si sa-l condamne definitiv.Pe patru ani.Sa-l vedem acolo cat de guras e…

Cornel (18 comentarii)  •  25 iulie 2013, 20:53

Maria citesc articolele tale și, în general, îmi plac. Dar, te rog, până la comentariile în sprijinul unei colege de breaslă, analizează informațiile(care tu le ai mai corecte, între jurnaliști vă cunoașteți) și, cândva, să ni le spui și nouă. Sigur Stoica a avut o reacție și o manifestare în afara bunului simț dar, din solidaridate de breaslă, nu merită să ne spui doar o parte din poveste.

ovidiu13 (8 comentarii)  •  25 iulie 2013, 21:08

De cand cu scandalulul asta astept in fiecare zi o conferinta de presa /ceea ce ar fi pt mine mai mult decat obligatoriu/din partea FC STEAUA .Macar scuze sau ceva absolut nimic pt un club profesionist este ceva jalnic.Ca o paranteza acum 2 saptamani ala mic si cret si cu MM au dat afara un jucator ca nu a coborat la masa cica nu se accepta indisciplina ./sau ii lua fata italianului si facea GIGI spume/ JALNIC

trubac (1 comentarii)  •  25 iulie 2013, 22:55

mda vad ca mesajele care nu va convin, nu le postati, chiar daca nu e nici un fel de atac la vreo persoana sau vreo injuratura

sorin (43 comentarii)  •  26 iulie 2013, 6:47

bine Maria ! dar esti prea blanda cu acest tip care sufera de o boala mentala care , de altfel , cred ca bine diagnosticata ar putea fi tratata ! medicina a facut si face pasi mari ! dar inteleg , tu esti o doamna si asa sa ramai !

cocoio (1 comentarii)  •  26 iulie 2013, 7:43

principalii vinovati sunteti voi (presa) sunteti niste mizerii mai mari ca mimi stoica , becali , copos sau iancu… iar noi avem de suferit si suntem nevoiti sa ascultam si sa vedem astfel de mizerii promovate fara incetare de catre presa .

stereo28 (3 comentarii)  •  26 iulie 2013, 8:10

fatuco-cum zicea regretatul scriitor fanuis neagu-este foarte adevarat ca memeul a fost incurajat de apucaturile mai marilor sai din fotbal,dar de ce dragut-o nu incriminezi si o anumita parte a mediei,a unora dintre asa zisi ziaristi profesionisti care l-au ridicat in slavi,l-au facut sa creada ce el este alfa si omega in fotbal,prezentandu-l ca pe un mesia in performantele cluburilor pe ca care le-a pastorit,bietii antrenori fiind in conceptia lui in planul mai ndepartat!acum ca sedul lui este unde este face tot ce ii este in putinta,cu mijloacele lui murdare,ca la finalul campaniei stelei,patrunderea in c.l.,sa se bata cu pumnii in peipt ca el a facut si a dres pentru a scrie o noua pagina de glorie in palmaresul celei mai titrate echipe din tara noastra.aduti aminte ca si la urziceni a avut aceeasi aroganta,biciul si priceperea bursucului necontand pentru acea calificare in competitia continentala.te rog eu pune si de getul pe rana deschisa de breasla din care faci parte.atunci voi spune,uite fatuca asta este cu adevarat o mare profesionista in jurnalistia noastra sportive.ti-o spune unul,nu conteaza numele,care a trait multe decenii ca….

barbu (104 comentarii)  •  26 iulie 2013, 8:17

nişte derbedei! nici patronii din fotbal, nici ăia din presă nu dau două parale pe principii, demnitatea lor sau a simbriaşilor, etc: publicitate şi paralele care curg de aici. başca puterea!
să vedem verdictul uefa: steaua tocmai se află sub monitorizare privind RESPECTAREA REGULAMENTELOR INTERNAŢIONALE. ori, şi aici… cam tot despre aşa ceva este vorba. dacă zboară din europa league, ce-o să mai ziceţi?

Miki (101 comentarii)  •  26 iulie 2013, 9:13

Maria, e frumos din partea ta că faci front comun cu colegii tăi, dar era și mai frumos dacă erai obiectivă. Gestul lui Mihai Stoica este reprobabil, o recunoaște și el, dar este evident că a fost provocat, și tocmai acest fapt lipsește din comentariul tău. Pentru că nu managerului Stelei a intrat abuziv în redacția Pro.sport (având interdicție!) și a refuzat să plece când i s-a arătat ușa, ci lucrurile stau exact invers, colegii tăi au premeditat diversiunea! Și, după cum se zvonește nu se vor potoli nici pe viitor: colegii tăi doresc ca UEFA să excludă Steaua din toate competițiile europene! E de așteptat ca la returul cu Dinamo Tbilisi de la București să se petreacă (”absolut din întâmplare”) fapte reprobabile care vor fi puse pe seama suporterilor echipei gazdă: scandări sau benere rasiste, petarde aruncate în teren, agresarea suporterilor echipei adverse etc. Așa că… fă ochii mari pentru a putea să scrii despre aceste fapta cu obiectivitate!

LEFTER POPESCU (30 comentarii)  •  26 iulie 2013, 14:05

Doamna Andries, aveti dreptate …MIHAI STOICA e un parazit ,de aceea bruiaza .

Va intreb daca stiti ce este un IZMENAR ?
Izmenar este acela care se considera INDISPENSABIL . Or Mihai Stoica se considera un IZMENAR care bruiaza .

Cinezan Vladimir (82 comentarii)  •  26 iulie 2013, 15:23

Că aroganța face casă bună cu cei de la Steaua nu e un secret, nu ne dorim, dar le vine și lor vremea ! Acest manager n-are ce căuta în paginile ziarelor, ba chiar este invitatul unei emisiuni TV… Se petrec multe și mărunte care ne atacă pe noi, cititorii iubitori de fotbal. Ce spuneți despre faptul că în ziarul și pe site-ul Gazetei ( și nu numai ) s-a repetat știrea că partida de la Omonia nu va fi televizată ?! Poate n-ați auzit de GSP tv ! Cu asemenea „știri” dați în noi, cei care dorim să vedem echipele românești la lucru, nu loviți doar în GSP! E ziaristic ce-ați întreprins ? Poate cereți și voi scuze, asemeni specimenului stelist ! Sau, poate nu !

Room (32 comentarii)  •  27 iulie 2013, 10:00

MM un nesimtit. Pacat de Steaua are doi conducatori de toata lauda gigi&mm. Doua nulitati catarate pe spatele Stelei, daca Gigi mai are o scuza el este omul cu bani, memelusul este omul de pe banca ce se imbratiseaza cu Reghe la goluri si atat. Un mare zero ce se crede „buricul pamantului!

Aristotel (97 comentarii)  •  28 iulie 2013, 8:08

In sfarsit, Vlad Chiriches pleaca !.Inca nu e stabilit unde pleaca, dar va pleca ! Cifra de afacere e zdrobitoare; in jur de 8 milioane euro ! S-au batut pe jucator, o multime de echipe; Chelsea, Manchester United, Milan, Inter, Barcelona, Real Madrid si in cele din urma, dar nu ultima, A.S. Roma ! Aici insa, e o mica problema; Chiriches va pleca la Roma, daca jucatorul pe care il va inlocui, pleaca la Chelsea Londra, iar de la Chelsea, daca va pleca un fotbalist care e dorit insistent de Barcelona !!. Va dati seama, cat de mult e dorit Chiriches? El e pregatit, are valizele la usa, asteapta doar taxiul sa-l duca la aeroport !… Un vanzator de corcoduse, e intrebat de un trecator: – Bade, se vand corcodusele? – Da, se vand, nu stiu daca le cumpara cineva, dar se vand ! . P.S. Punem pariu, ca Vlad Chiriches nu va pleca prea curand de la Steaua ? Daca era sa plece, daca era cautat de marile echipe asa cum se scrie prin ziare, pleca demult ! Foamea de bani, e mare la Steaua ! Cand se ajunge la fundul sacului, mai plateste un ziarist sa scrie de Chiriches, ca e gata sa plece, poate asa se inghesuie cineva sa-l ia ! E exact ca discutia aia dintre un fata si un baiat: ” Sa stii Ionele, ca daca nu vrei sa te casatoresti cu mine, am sa ma marit ! „

Aristotel (97 comentarii)  •  28 iulie 2013, 8:23

” dintre o ‘… Despre MM, nimic ! Am auzit si eu de MM, dar nu stiu cine e , ce functie are, ce hram poarta, ce treaba are el cu Steaua, de ce il tine Steaua acolo, n-am inteles ! Personaj obscur, mai putin ” obs” si mai mult… E normal sa se poarte asa; pai, ce, Jiji nu s-a purtat ca un badaran, si a injurat si i-a porcait, pe cei de la Antena ? fara perdea, fara rusine, fara frica, i-a porcait cum i-a venit la gura ? Cine nu crede, sa dea pe Google, ” Gigi Becali fara perdea” ! E normal sa se poarte asa, ca acolo, in varful muntelui unde a pascut cu oile in copilarie, nu era scoala… Pai, MM de unde era sa invete ? Dar poate cei de la FIFA, ne fac o bucurie, si-l suspenda pentru vreo cativa ani, sa uitam de el ! Doamne, lumineaza-le mintea celor de la FIFA, si scapa-ne de imbencilii astia !

Comentează