Multinaţionala din Groapă
După reconstrucţie, Dinamo riscă să arate ca un Turn Babel de două stele.
După ce i-au criticat pe foştii şefi pentru „transferuri mirobolante”, actualii conducători ai lui Dinamo aplică propria lor reţetă de reconstruit echipa. Sociologii ar numi tiparul „melting […]
După reconstrucţie, Dinamo riscă să arate ca un Turn Babel de două stele.
După ce i-au criticat pe foştii şefi pentru „transferuri mirobolante”, actualii conducători ai lui Dinamo aplică propria lor reţetă de reconstruit echipa. Sociologii ar numi tiparul „melting pot”: echipa a ajuns un fel de oală în care se amestecă tot felul de naţionalităţi şi culturi. Dar diversitatea nu reprezintă criteriul forte pentru achiziţii. Nici părerile antrenorului nu cîntăresc cine ştie ce. La fel ca acum un an, ca acum doi ani, trei ani şi aşa mai departe, conducerea alb-roşiilor caută mînă ieftină de lucru.
„Mirobolant” însemna, în versiunea lui Ionuţ Negoiţă, „jucători care au fost plătiţi cu zeci de mii de euro pe minut”. Dacă au existat astfel de fotbalişti la Dinamo, probabil au fost plătiţi ca să nu joace şi să strice linia generală. Oricum, documentele doveditoare, promise cu prilejul schimbării de gardă de la oficială, n-au fost încă dezvăluite publicului larg. Opusul lui „mirobolant” este „aproape perfectat”, cum sintetizează Mulţescu starea de du-te-vino de la echipă. Tehnicianul spune că a reuşit „să omogenizeze” un grup de 14-16 jucători, dar că încă nu-şi cunoaşte titularii. Dinamo va începe sezonul în stadiu de reconstrucţie, căutîndu-se pe sine şi încercînd să se înţeleagă în ciuda barierei lingvistice. Nu e grav.
Cu adevărat alarmant este că noua conducere a terminat de vîndut sau împrumutat talentele din pepiniera proprie. Iar dacă noile achiziţii nu confirmă, completarea lotului va fi mai greu de finanţat. „Sînt conştient de ce responsabilităţi mi-am asumat. Am venit de cîteva luni şi am adus bani de acasă!”, preciza solemn Negoiţă, în martie. În istoria recentă, Dinamo a avut rareori parte de investitori care „aduceau bani de acasă”. Se pare că nici acum nu e cazul. „Oala” multinaţională, în care omogenizează Mulţescu, nu diferă, în fond, de taraba anilor ’90 sau de spartanul New Dinamo al ultimilor ani. Comerţul cu fotbalişti stă la baza tuturor reconstrucţiilor şi re-reconstrucţiilor din „Groapă”. Iar în spatele acestui comerţ nu se află nici o strategie. Întîi pleacă Alexe, apoi facem strategie. Pleacă şi Nica, mai facem o strategie. Mulţescu e nemulţumit? Încă o strategie, să schimbăm antrenorul! Aducem „legende noi”, cum se exprimă renovatorii şefi dinamovişti.
Cu cîteva zile înainte de startul campionatului, nimeni, nici măcar antrenorul, nu ştie cum va arăta echipa. Obiectivul fixat acum cîteva luni suna aşa: „Niciodată sub locul trei!”. Depinde în ce competiţie. În campionatul românesc, e un obiectiv realist. Standardele au scăzut suficient, încît investitorii să nu mai spargă puşculiţele, la fiecare mercato.
Dar celălalt obiectiv, „Vrem stadioane pline!”, rămîne în aer. O legendă veche spune că fotbalul se joacă în prezenţa spectatorilor. Iar spectatorii vin la stadion, un stadion vechi, atraşi de valorile din lot. E drept că stilul multicultural dezvoltat de achiziţii din perioada Negoiţă stîrneşte oarecare curiozitate: ce improvizaţie va folosi Mulţescu în atac? Dar lipseşte promisiunea spectacolului. O trupă de umplutură nu este tocmai ceea ce sperau fanii cumpărători de bilete. Asta au mai văzut deja.