Ze Best
„Cîinii” s-au impus liniştiţi în faţa Gloriei, după un meci la fel de tensionat ca un picnic. Inevitabilul s-a produs. Dinamoviştii s-au relaxat. Au luat pe locul întîi repaus. S-a relaxat şi atmosfera din tribune. Chipuri vesele, dispoziţie de picnic. […]
„Cîinii” s-au impus liniştiţi în faţa Gloriei, după un meci la fel de tensionat ca un picnic. Inevitabilul s-a produs. Dinamoviştii s-au relaxat. Au luat pe locul întîi repaus. S-a relaxat şi atmosfera din tribune. Chipuri vesele, dispoziţie de picnic. Strigătul războinic: „Spartaaaans!”, pus pe bandă, e din alt film.
În tribunele oaspeţilor, o pancartă anunţă: „Vampirii albaştri mereu alături de Gloria”. Vampirii, patru la număr, sînt din cei care nu stau cu capul în jos şi mănîncă seminţe. Dacă se juca în nocturnă, poate veneau mai mulţi.
Moment de reculegere pentru Dumitrache. Un banner cu „Regrete eterne, Mopsule!” se întinde la tribuna a doua. Liniştea se prelungeşte şi după debut. Linişte, relaxare. Niculescu şi „centralul” Berbecaru parlamentează în jurul unui Dănciulescu căzut în fund (9). Lovitură liberă de la 20 de metri, execută Clau-gol, direct în braţele lui Albuţ. Porniţi pe fapte mari, ardelenii se apropie timid de poarta lui Lobonţ. Dacă trebuie, apăi trebuie. În rol de factotum, Mureşan distribuie mingi în faţă sau respinge din careu (13) un balon expediat de Ze Kalanga.
Angolezul pare singurul din trupa lui Rednic care mai are ceva de demonstrat. Centrează paralel de cîteva ori, pînă prinde o pasă a lui Cristea, închide ochii şi şutează, în sfîrşit, din 12 metri, tangent cu plasa (35). Gol Dinamo! Moment în care se relaxează pînă şi relaxarea.
Repriza a doua, jocul gazdelor se leagă mai vioi. Mai proaspeţi decît N&D, nou-intraţii Bălace şi Liviu Ganea colaborează la faza golului doi (77), primul cu centrarea, al doilea cu şutul în plasă.
Niculescu are o tresărire de orgoliu pe final, cînd scapă singur cu portarul (88), dar Albuţ e la post. Restul „vampirilor albaştri” din teren pot să-şi pună liniştiţi pancarta: „Plecaţi la dentist”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele