O măslină, o atenţie, o selecţie

Marea familie a fotbalului a făcut rost de părinţi cu bani. Cu puţin efort, va găsi şi nişte copii corespunzători pentru loturile naţionale.

Copilăroasă îmbufnarea antrenorului Mihail Ianovschi, descoperitorul lui Mutu: „Părinţii au pus mîna pe fotbal şi asta e […]

Marea familie a fotbalului a făcut rost de părinţi cu bani. Cu puţin efort, va găsi şi nişte copii corespunzători pentru loturile naţionale.

Copilăroasă îmbufnarea antrenorului Mihail Ianovschi, descoperitorul lui Mutu: „Părinţii au pus mîna pe fotbal şi asta e grav, fiindcă cine plăteşte dictează!”. Tehnicianul a informat şi Federaţia despre aceste lucruri. Nu se ştie ce a răspuns instituţia care ar trebui să finanţeze fotbalul juvenil, altfel decît băgînd mîna în buzunarul mămicilor şi tăticilor de fotbalişti în devenire.

Protestul domnului Ianovschi are la bază spaima unui profesionist care-şi vede profesia ameninţată. După modelul finanţatorilor de la seniori, vor apărea şi la echipele de juniori mame-antrenori şi taţi-selecţioneri. E doar o chestiune de timp şi nepăsare.

Dacă stăm şi ne gîndim bine, invadatorii şi plătitorii nu reprezintă o formă de organizare mai haotică decît cea actuală. Măcar dinspre familiile juniorilor există un real interes pentru valorificarea talentului progeniturilor. Ceea ce nu se poate afirma despre Federaţie şi structurile ei bogat ramificate.

Să te temi că nişte persoane vor „pune mîna pe fotbalul românesc” e ca şi cum te-ai teme că UE ne va interzice să exportăm struţocămile. Fotbalul românesc există în teorie, în practică încă n-a trecut pragul de convenţie politicoasă. Formă fără cine ştie ce fond. Cîteva găşti, uitate cu anii prin funcţii, învîrt nişte cuvinte, la diverse prilejuri, şi apoi îşi văd de ale lor.

Înfrîngerea cu Germania, de la Under 16, la scorul de 1-10, reprezenta o bună ocazie pentru a spune lucrurilor pe nume. Nu e obligatoriu să participăm la competiţii internaţionale dacă n-avem ce căuta acolo. Evidenţa lui 1-10 ar trebui să aibă nişte urmări, în acest plan, al ieşitului în lume, cu „fluctuaţiile de la tineret”, cum le-a numit selecţionerul Bumbescu. N-avem cu ce defila, nu defilăm. E mai ieftin şi mai cinstit.

Dacă ar deschide ochii un pic mai larg, părinţii-finanţatori ar înţelege că echipele de juniori din România sînt un drum înfundat. Nu din cauza antrenorilor, care îşi dau silinţa. Nici din cauza lipsei banilor şi a condiţiilor, geniile sud-americane au jucat şi pe terenuri mai proaste. Pericolul stă în maniera neprofesionistă şi hazardată în care se face scouting în fotbalul nostru. Nu selecţiile „pe pile” la juniori sînt marea problemă, ci selecţiile pe toane la „naţionala” mare sau la echipele din Liga 1. Prin urmare, părinţii care-l terorizează pe domnul Ianovschi ar trebui să încerce să pună mîna pe fotbalul german, portughez, francez, belgian, spaniol. Pe fotbalul englez, nu, că în Anglia plouă, e urît şi aşa mai departe.

Lăudabil proiectul directorului tehnic al FRF, Mihail Marian, prezentat în paginile Gazetei. Lăudabil şi atît. Ceva trebuie făcut, desigur, începînd cu şcoala federală de antrenori şi terminînd cu pepinierele cluburilor. Proiectul directorului FRF reprezintă doar un început şi încă unul foarte concis, un fel de motto. 15 antrenori vor supraveghea, fiecare, cîte o zonă (unul, două sau trei judeţe). Un singur om, aşadar, va trebui să urmărească activitatea sutelor de juniori din zona respectivă şi să semnaleze puştii cu potenţial pentru „naţională”. Grea misiune, chiar şi pentru un Big Brother!

Pentru cei 165 de juniori din grupele sale, Bayern Munchen a angajat un staff compus din 16 antrenori, un fizioterapeut şi un masor. Nu mai punem la socoteală scouterii şi „Talent Days”, zilele cînd se adună sute de puşti, dornici să fie aleşi pentru formarea în stil bavarez. 16 antrenori la 165 de copii, faţă de 15 antrenori la o ţară întreagă. Noroc cu scoutingul ambiţios pe care-l fac părinţii în sufragerie!