Jocul rezultatelor

Deşi confirmă monarhia lui Hagi, topul „Gazetei” dezvăluie o ordine neaşteptată a valorilor din fotbalul românesc

Adevăratul clasament al fotbaliştilor este cel alcătuit de NASA, dar ţinut la secret pentru ultimii şi următorii de 50 de ani. Topul respectiv, publicat […]

Deşi confirmă monarhia lui Hagi, topul „Gazetei” dezvăluie o ordine neaşteptată a valorilor din fotbalul românesc

Adevăratul clasament al fotbaliştilor este cel alcătuit de NASA, dar ţinut la secret pentru ultimii şi următorii de 50 de ani. Topul respectiv, publicat şi revizuit periodic, „pe surse”, în presa mondială, îi împarte pe jucători în tereştri şi extratereştri.

Neavînd acces la dosarele X ale fotbalului, nu ne putem pronunţa cine anume are glezna modelată de nisipul fin de pe Uranus. Avem acces doar la palmares şi la banala aritmetică. Aşa se face că în topul celor mai buni fotbalişti străini, pămînteanul Maldini e peste galacticul Zidane. Iar în clasamentul fotbaliştilor români, alcătuit de „Gazeta”, Hagi se află pe primul loc. Iar Mutu gravitează undeva, la ani-lumină de el.

Hagi este „Regele”. Orice clasament serios al celor mai buni fotbalişti români nu poate avea alt lider. Sigur că fiecare microbist are topul lui. Stă în firea naturii umane să clasifice, să clarifice şi să clarifice clasificînd. Topul din „Gazeta” se bazează, strict şi sec, pe rezultate, nu pe gusturi. E o perspectivă la rece, matematică asupra frumuseţii jocului. Dar dacă şi în artă există clasamente, premii şi coroniţe, de ce nu şi în fotbal? Dacă tot cîntărim metaforele, să cîntărim şi cupele.

Ordinea conform palmaresului pare puţin nedreaptă pentru fotbaliştii care n-au prins epoca industriei glamour a Champions League. Un clasament al celor mai buni scriitori din toate timpurile ar trebui să-l includă şi pe Tolstoi, de exemplu, deşi Tolstoi n-a luat nici Nobel, nici Oscar pentru scenariu adaptat. Ar mai fi inegalităţile legate de contextul socio-politic, de libertatea de mişcare de după ’89. Un idol al generaţiei ’60 în fotbalul românesc n-avea decît în vis şansa lui Chivu, de a juca la un mare club din Occident. La rîndul lor, şi jucătorii din zilele noastre se pot plînge că evoluează într-un fotbal care exclude boema şi care premiază eficienţa în dauna impresiei artistice.

În fine, să zicem că legea compensaţiei funcţionează şi în fotbal. Hagi conduce, fără surprize, în clasamentul Gazetei. Dezbaterea şi curiozităţile încep abia cu locurile următoare. Adunînd punctele, nu părerile, ierarhia rezultatelor îl plasează pe locul doi pe Belodedici, la doar două puncte de Hagi. Puţin a lipsit să avem o detronare! Săpunaru este peste Balaci şi Dobrin. Iar Mutu are mai puţine puncte decît Răzvan Raţ, asta nu-i neapărat o mare răsturnare. E doar o confirmare a sfatului primit de „Briliant” de la Mourinho: „Dacă vrei să intri în istorie, trebuie să cîştigi trofee!”.

Priviţi clasamentul „Gazetei”! Aşa ar arăta fotbalul nostru dacă ar fi introdus într-o capsulă a timpului. Asta este ceea ce rămîne. Peste o sută, două de ani, arheologii care vor să afle ce fotbalişti mari a avut România vor „săpa” virtual, în arhivele net-ului, după rezultate, nu după apariţiile pe prima pagină sau după vorbele de duh de după meci. Pentru cine i-a văzut jucînd pe Mutu sau pe Hagi, pe Belo sau pe Lăcătuş, sigur că rezultatele devin un criteriu ca oricare altul. Cine nu i-a văzut îi măsoară după numerele de aur din palmares.