Vai, ce rușine să-ți ceri drepturile!

Fotbaliştii Rapidului au intrat în greva românească: joacă gratis Clasică şi, evident, dezinteresată abordarea lui Ioan Andone cu privire la situaţia jucătorilor rapidişti! De ce nu trebuie să intre în grevă fotbaliştii lui Marian Rada? De ce trebuie să se […]

Fotbaliştii Rapidului au intrat în greva românească: joacă gratis

Clasică şi, evident, dezinteresată abordarea lui Ioan Andone cu privire la situaţia jucătorilor rapidişti! De ce nu trebuie să intre în grevă fotbaliştii lui Marian Rada? De ce trebuie să se prezinte la meciul cu Viitorul Constanţa? „În primul rînd, trebuie să se respecte pe ei, iar apoi nu ar fi corect faţă de celelalte echipe care se luptă cu Viitorul la retrogradare!”.
În vara lui 2011, o grevă a fotbaliştilor a dus la amînarea unei etape din prima şi a doua ligă din Spania. Un week-end de protest a fost suficient pentru ca sindicatul jucătorilor să obţină garantarea salariilor de către cluburi.

După greva din Spania, a urmat, la cîteva săptămîni, greva din Italia. Startul sezonului a fost amînat tot cu o săptămînă, pentru că fotbaliştii refuzau să achite noua taxă de solidaritate. Pînă la urmă, sindicatul condus de fostul fotbalist Damiano Tomassi a avut cîştig de cauză, în negocierea cu reprezentanţii cluburilor.

Jucătorii Rapidului au la îndemînă aceeaşi unealtă de presiune, la fel ca profesioniştii de la Real, Barcelona, Roma sau Milano. Iar motivul lor pentru a intra în grevă este mai urgent decît taxele de solidaritate sau lipsa garanţiilor din contul cluburilor. FC Rapid nu numai că are restanţe salariale faţă de ei, dar, conform planului de reorganizare, nici nu intenţionează să le achite. Fotbaliştii vor primi, în cel mai bun caz, 14 la sută din restanţe, în decurs de trei ani.

Tribunalul va decide, azi, dacă planul de reorganizare a Rapidului va fi aprobat sau nu. Dar, indiferent de parcursul societăţii comerciale care susţine activitatea FC Rapid, faliment, pierderea licenţei etc, jucătorii nu mai au nimic de pierdut. Şi totuşi nu reacţionează. Nu protestează. Aşteaptă nu se ştie ce, o răsturnare dramatică de situaţie, o minune, o apocalipsă. Au apărut mai multe ameninţări cu greva, cîteva antrenamente au fost boicotate. Prea puţin pentru ca nemulţumirea rapidiştilor să capete glas autoritar.

Şi acum vine şi Ioan Andone şi-i sfătuieşte, părinteşte, dar cinic, „să se respecte”, jucînd în continuare pentru o firmă care nu dă doi bani pe ei. Cît despre argumentul corectitudinii competiţiei, nu ţine, chiar nu ţine! Dacă toate cluburile şi-ar trata corect jucătorii şi i-ar plăti la timp, nici valizele n-ar mai circula atît de voios prin campionat. Ar fi rost de discuţie, cel mult, în legătură cu respectul datorat suporterilor. Dar poate suporterii aşteaptă altceva de la jucători, o schimbare, o încercare de schimbare, nu supunere şi resemnare.

Nu se ştie cum i-au convins federalii pe jucătorii Rapidului să reia antrenamentele. Poate au avut şi alte argumente decît „Dacă-ţi aperi drepturile, îţi baţi joc de tine!”. Au manevrat, după obicei, cu graţie partizană în confuzia colectivă.

Sindicatul jucătorilor, AFAN, chibiţează acum zgomotos, dar fără folos. E cam tîrziu să-şi facă simţită prezenţa în jungla Ligii 1. După aproape 23 de ani de libertate şi profesionism în acte, fotbaliştii din România n-au exerciţiul să-şi apere drepturile. Nu sînt nici solidari, nici organizaţi, nici conştienţi de importanţa lor în industrie. Îşi plîng de milă, se lasă compătimiţi şi vag întărîtaţi, dar de respectat, nu se respectă. Pentru toate însă există un început.