Prototipul Popescu

Condamnările penale: la UEFA înseamnă probleme de imagine, la FRF – capital de simpatie Pînă la urmă, e o chestiune de gusturi, nu? UEFA nu agreează funcţionari cu probleme penale, FRF se arată mai generoasă în statut. UEFA nu tolerează […]

Condamnările penale: la UEFA înseamnă probleme de imagine, la FRF – capital de simpatie

Pînă la urmă, e o chestiune de gusturi, nu? UEFA nu agreează funcţionari cu probleme penale, FRF se arată mai generoasă în statut. UEFA nu tolerează angajaţi care au condamnări, cu suspendare sau nu, cu executare sau nu. Aşa se raportează forul european faţă de justiţie. În momentul în care ai ajuns în boxa acuzaţilor, te reprezinţi pe tine, nu mai reprezinţi UEFA.

Din momentul în care s-a pronunţat verdictul în apel, în Dosarul Transferurilor, Gică Popescu a pierdut funcţia de la Nyon. Era obligat să renunţe la ea. Ceea ce a şi făcut, zilele acestea. Obligat de regulile UEFA, nu din proprie iniţiativă, din spirit de sacrificiu, cum lasă să se înţeleagă Mircea Sandu: „Din cauza problemelor pe care le are, nu vrea să strice imaginea forului!”.

Fotbalul românesc a pierdut un post bun şi cîteva grade de vizibilitate în cadrul „forului”. A pierdut pentru că a mizat, vorba lui Mircea Sandu, pe un om cu „probleme”. FRF ne prezintă acest eşec drept o mare vitejie, cu parfum de persecuţie. Providenţialul Dumitru Mihalache a preluat ştafeta UEFA de la Popescu, dar va ocupa o funcţie mai puţin importantă. De umplutură.

FRF are, într-un fel, aceeaşi dilemă ca restul cetăţenilor. Nu are de unde alege, cînd e să numească un funcţionar. Trebuie să decidă între mai multe rele, de diverse dimensiuni. Toate opţiunile au „probleme”. Instituţia condusă de Mircea Sandu menţine însă deliberat această lipsă de personal valabil. Produce artificial, prin încremenire sistematică, impresia că nu există alternative pentru funcţii de conducere în fotbalul românesc. Le numeri pe degetele de la o mînă: Chivu, Popescu, Lupescu, Hagi, Mihalache.

Paradoxală stare de fapt, dacă ţinem cont că Statutul FRF e mult mai permisiv decît Statutul UEFA. Ai dreptul să candidezi la şefia Federaţiei chiar dacă ai avea un cazier plin de condamnări penale cu suspendare. Singura condiţie, claustrofobă, ca să zicem aşa, este să nu fi suferit „condamnări privative de libertate”. Acest articol 37 din Statut ar trebui să ducă la o inflaţie de candidaturi. Şi totuşi, de 23 de ani, FRF este condusă, fără opoziţie, de Mircea Sandu.

În conferinţa de presă de miercuri, şeful federal a anunţat că „în martie-aprilie, Gică Popescu vrea să-şi expună punctul de vedere şi să îşi anunţe candidatura la funcţia de preşedinte”. Înalta Curte începe să judece Dosarul Transferurilor pe 14 mai. Ce crede Mircea Sandu despre imaginea FRF, despre această candidatură cu „probleme”? „Eu îl susţin. Prin ceea ce a făcut în fotbalul românesc şi ceea ce face acum ca om de afaceri e un prototip care poate candida cu toate şansele la funcţia de preşedinte”.

În rezumat şi conform explicaţiilor lui Mircea Sandu, Popescu renunţă la postul de la UEFA pentru că „nu doreşte să fie afectată imaginea UEFA din cauza dosarului în care este implicat”. Dar, înainte de finalizarea acestui dosar, vrea să-şi anunţe candidatura la şefia FRF. Acum să ne întrebăm, retoric, desigur: „Oare această candidatură, susţinută de Mircea Sandu, nu afectează imaginea FRF?”. Răspunsul îl ştim cu toţii: „Nu! Dimpotrivă, o consacră!”. Sau: „Care imagine?”.

Gică Popescu a preluat postul de la UEFA în septembrie 2011, la recomandarea lui Mircea Sandu. „Sînt pregătit pentru a lucra la UEFA. De fapt, sînt pregătit pentru lucruri mai importante!”, susţinea fostul internaţional atunci. Justiţia l-a luat pe nepregătite. E o chestiune de gusturi, se prea poate, dar Justiţia este pentru unii, pentru cei de la UEFA, de exemplu, un lucru important.