Marele jaf al sportului

După ce a minţit în Turul Franţei, Armstrong îşi spune adevărul în turul Hollywoodului.

Lance Armstrong a ieşit din gaura de şarpe a ruşinii devenind personaj. De carte, de film, de talk-show. Cei care vedeau în americanul mincinos o figură […]

După ce a minţit în Turul Franţei, Armstrong îşi spune adevărul în turul Hollywoodului.

Lance Armstrong a ieşit din gaura de şarpe a ruşinii devenind personaj. De carte, de film, de talk-show. Cei care vedeau în americanul mincinos o figură numai bună de aruncat la coşul de gunoi al sportului s-au înşelat. Lance este un nume cîştigător.

Mărturisirea lui nu reprezintă neapărat un act de onestitate în ceasul al treisprezecelea. Dacă privim mai atent, ea se înscrie în program, ca etapă necesară în construirea unui „story” hollywoodian. Bucla trebuia închisă în stil mare. 3,2 milioane de telespectatori a avut interviul acordat lui Oprah, plus alte 1,1 milioane care l-au vizionat în reluare. 4,3 milioane de consumatori de basme, de sport, de adevăr omenesc – atît a adunat doar prima parte a interviului.

Casele de producţie nici n-au aşteptat a doua parte, că s-au şi grăbit să cumpere drepturile de ecranizare a vieţii lui Lance. Despre mărirea şi decăderea lui Armstrong va fi realizat un film, pe baza unei cărţi care încă n-a fost scrisă. Va apărea în iunie, apoi va fi lansată şi superproducţia. Marele trişor va aduna alte milioane de oameni în săli, care vor aduce alte milioane de dolari profit. Pentru rolul lui Armstrong concurează deja actori de Oscar. E nevoie de cineva capabil să intre în pielea unui mincinos şi să-l interpreteze în toată splendoarea lui. O fi Armstrong un om de nimic, un hoţ ordinar, dar are şi el dreptul inalienabil la nuanţe, nu?

În sportul care învîrte roţi de bicicletă şi contracte de sponsorizare de milioane de dolari, Armstrong n-a trişat de unul singur. A avut în spate un sistem, care continuă să funcţioneze. După ce a ieşit, de voie, de nevoie, din mecanismul care produce falşi campioni şi false performanţe, a intrat în alt sistem. Unul în care nu există minciună şi adevăr, buni şi răi, dreptate şi nedreptate. A intrat în showbiz. A fost recuperat de această zonă, pentru că sportul întîrzie să se transforme pe deplin în circ cu gladiatori mutanţi. Dar timpul nu-i pierdut. Tendinţa se simte, în cantităţi deloc neglijabile.

Ciclistul damnat a ajuns, aşadar, personaj de poveste hollywoodiană. Indiferent de final, însiropat apoteotic sau în coadă romanţată de peşte, toate poveştile hollywoodiene sînt poveşti de succes. Profitabile, adică. O mare prăbuşire devine, în sume de box-office, o mare, chiar foarte mare afacere. Cu încasări de ordinul zecilor de milioane de dolari pe week-end. Mai interesează pe cineva morala? Gradele de ticăloşie? Vinovăţia? Pedeapsa?

Memoria colectivă nu-şi abandonează demonii cu una, cu două. Îi reciclează. Pentru sportul în sine, cu valorile lui clasice, prăfuite, popularizarea lui Armstrong reprezintă o veste foarte proastă. Absolut descurajantă. Campionii adevăraţi n-au parte nici de expunerea, nici de averea lui Armstrong. Munca pentru o medalie de aur păleşte în faţa intrigilor care fac posibilă intrarea hoţiei în legendă. Ca să fii cineva în sport e suficient să-ţi sacrifici conştiinţa şi-atît. Restul vine de la sine.

Pentru industriile din spatele sportului, un Armstrong interpretat de Tom Cruise reprezintă o victorie comercială, probabil mai consistentă decît cele şapte furate în Turul Franţei. Antropologii ar vedea în glorificarea unui trişor semnele unei străvechi fascinaţii a oamenilor pentru răul nepedepsit. Sociologii ar spune că e vorba de o societate a spectacolului care se glorifică pe sine. Ce vor spune despre Armstrong copiii care vor să facă sport? Asta e important. Esenţial. Decisiv. Deşi copiii nu au cine ştie ce putere de cumpărare.