Ciudăţeniile lui Martinovici

Fanii îl cred erou, conducerea Stelei îl crede fundaş dreapta, jucătorul sîrb insistă că nu e nici una, nici alta.

„Eroul peluzei” sau „ciurucul conducerii”, cum i se spune, mai nou, Novak Martinovici a plecat cu oarecare vîlvă de la […]

Fanii îl cred erou, conducerea Stelei îl crede fundaş dreapta, jucătorul sîrb insistă că nu e nici una, nici alta.

„Eroul peluzei” sau „ciurucul conducerii”, cum i se spune, mai nou, Novak Martinovici a plecat cu oarecare vîlvă de la Steaua. Asta nu înseamnă că, pînă cînd a trîntit uşa, sîrbul a avut o şedere liniştită la clubul roş-albastru.

A fost transferat de la Pandurii în 2010. E o informaţie nu foarte palpitantă, de aceea se cuvine să adăugăm puţin suspans lărgind cadrul, să apară şi impresarul lui Martinovici: Zvonko Milojkovici. Este „tatăl” fotbaliştilor sîrbi din Liga 1. A intrat în conflict cu şefii de la Gaz Metan, pentru Markovici, cu şefii Rapidului, pentru Bozovici. De curînd, a fost declarat „persona non grata” de către şefii Pandurilor, din cauza lui Vranjes. Conform „Ziuanews.ro”, Milojkovici a sărbătorit plecarea lui Grigoraş cu următoarea axiomă sulfuroasă: „Cine face război cu sîrbii pierde!”.

Lăsînd folclorul geopolitic deoparte, în fotbal, clubul care „face război” cu propriii jucători pierde. Încă din septembrie 2011, conducerea Stelei se plîngea de Martinovici, iar jucătorul se plîngea de conducerea Stelei, care-l folosea fundaş dreapta, nu stoper. S-a petrecut apoi incidentul de la Ploieşti, criticile au luat o pauză, dar au revenit repede şi, în iulie 2012, Martinovici şi Reghecampf ţipau unul la altul în timpul meciului cu Astra. În toamnă, patronul îl afurisea, retoric, pe Piţurcă, „singurul care a văzut un mare fundaş în Martinovici”. După impresarul pricinos, încă o ciudăţenie legată de cazul Martinovici: a fost nevoie de aproape doi ani de certuri, trimiteri la vestiar, răspunsuri obraznice, pînă cînd Martinovici să plece de la Steaua.

A treia ciudăţenie este că nu ştim cît de valoros e stoperul sîrb, pentru că a jucat la Steaua mai mult ca fundaş dreapta. Fireşte, această proastă utilizare l-a nemulţumit, deşi conducerea n-a înţeles nici pînă acum de unde şi pînă unde atîta nesupunere. Supărarea sîrbului i-a lăsat la fel de miraţi ca o imprimantă care refuză să facă şi poze. Ce mare diferenţă să fie între un fundaş central şi fundaş dreapta? Exact diferenţa dintre tactică şi pilaf sîrbesc.

Şefii Stelei au rezolvat problema lipsei de fundaşi dreapta creînd o alta: problema Martinovici. Acum, că au rezolvat şi problema asta, trebuie să revină la prima. La începutul lui ianuarie, Reghecampf susţinea că ninge cu soluţii, chiar şi el poate evolua pe acest post: „Avem destui fotbalişti care pot juca acolo, Lupu, Pîrvulescu poate fi mutat…”.

Aha! Martinovici este, aşadar, o ciudăţenie el însuşi, singurul fotbalist, posibil şi singurul om incapabil să se descurce pe postul de fundaş dreapta. Fusese distribuit să umple golul de către acelaşi vizionar care declara că „Steaua lui Ilie Stan este de neînvins” sau că un semn divin îi interzice Stelei să transfere fundaşi dreapta. De către acelaşi cititor de gînduri care susţinea că Martinovici „se crede el erou, că a dat cu piciorul la Ploieşti!”.

Martinovici nu se crede erou. Într-un interviu din Gazeta, descria intervenţia lui de la Ploieşti drept „cea mai mare extravaganţă” din viaţa lui. „Speram să fiu înţeles şi să joc pe poziţia mea, de stoper”, spunea el, în toamna lui 2011. După ce a fost ovaţionat de 30.000 de fani în picioare, la meciul cu Maccabi, după ce chipul lui a fost desenat pe bannere, după ce a fost desemnat căpitan de către suporteri, cu atît mai puţin avea şanse Martinovici să fie înţeles de şefii Stelei.