Huliganismul lor, „patriotismul” nostru

„Tricolorii” vor juca fără spectatori la Budapesta. Să nu ne bucurăm, FIFA stă cu ochii şi spre Bucureşti!

Meciul Ungaria – România, din martie, se va disputa fără spectatori. E decizia FIFA, contestată de Federaţia de fotbal de la Budapesta. […]

„Tricolorii” vor juca fără spectatori la Budapesta. Să nu ne bucurăm, FIFA stă cu ochii şi spre Bucureşti!

Meciul Ungaria – România, din martie, se va disputa fără spectatori. E decizia FIFA, contestată de Federaţia de fotbal de la Budapesta. În ceea ce ne priveşte, tribunele goale nu reprezintă o veste bună. Nici jucătorii, nici antrenorii, nici federaţiile, nici FIFA, nici politicienii, nici spectatorii nu-şi doresc meciuri fără spectatori.

Nu se cuvine să ne bucurăm prea tare că ungurii au terenul suspendat şi că FIFA judecă drastic derapajele din tribune. La capitolul civilizaţie pe stadioane, nu stăm mai înfloritor ca vecinii. Combaterea violenţei în fotbalul nostru se face preponderent verbal. Singura mare idee pe care au avut-o federalii de la Bucureşti şi la care au renunţat, din fericire, s-a referit la cenzurarea bannerelor cu trimiteri la brutărie.

Nici dincolo de sport nu avem o imagine de popor tolerant ori supradotat cu reflexe democratice. În decembrie 2012, la reuniunea OSCE de la Dublin, SUA ne-a inclus în categoria statelor unde persistă „spectrul urît al antisemitismului, al xenofobiei, al discriminării imigranţilor, romilor, minorităţilor sexuale”. Pe listă se află şi Ungaria. Dar asta nu ne încălzeşte cine ştie ce.

Sîntem mai puţin deştepţi şi frumoşi decît ne place să credem. Nu doar pentru că americanii ar spune asta. Încă n-a fost consemnat vreun meci româno-maghiar, de hochei, de fotbal, de handbal, fără incidente de tip xenofob. La meciul de handbal România – Ungaria de la Cluj, în iulie 2008, o parte a galeriei, animată de reprezentanţii unei formaţiuni extremiste, a scandat lozinci xenofobe. După meci, fanii au dat vina pe suporterii maghiari, care i-ar fi provocat.
Un an mai tîrziu, în iulie 2009, la meciul de fotbal Steaua – Ujpest Budapesta, a apărut în tribune un banner scabros împotriva maghiarilor. Nici clubul Steaua, nici FRF, nici LPF, nici Jandarmeria Română n-au reacţionat.

Ujpest a depus o reclamaţie la UEFA. „Nu e vina nimănui! Eu cred că acel incident va fi trecut cu vederea!”, s-a exprimat candid preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală. Clubul roş-albastru a încasat atunci o amendă-record, de 50.000 de euro, dictată de UEFA. La meciul retur, la pauză, spectatorii maghiari au aruncat cu torţe în mijlocul fanilor stelişti, iar aceştia au răspuns provocării rupînd un gard de protecţie.

Revenind în prezent, înainte de a-i cataloga drept exageraţi sau hipersensibili pe vecinii maghiari, să ne imaginăm că FIFA ar fi suspendat terenul de la Bucureşti pentru meciul cu Ungaria. Federaţia română s-ar fi declarat la fel de scandalizată, politicienii români ar fi tunat împotriva nedreptăţii, persecuţiei, conspiraţiei mondiale etc. E suficient să aruncăm o privire la reacţiile de acum, în legătură cu sancţiunea dată Ungariei. În mod sistematic, ne descoperim patriotismul doar cînd ne provoacă alţii (unele comentarii din presa maghiară, de data asta), iar patriotismul ăsta de ocazie se confundă fie cu populismul, fie cu huliganismul.

Problema rasismului, a xenofobiei, a antisemitismului, a discriminărilor de orice fel devine o problemă pentru noi doar cînd ne trag de mînecă alţii: secretarii de stat americani, secretarii UE, CEDO, FIFA, UEFA. Chiar şi atunci, ne frămîntă doar consecinţele nepăsării noastre, imaginea proastă, sancţiunile internaţionale, nu nepăsarea în sine. Cu asta n-avem nici o problemă. Ne pasă cu adevărat doar cînd plătim oalele sparte de extremişti.
Fotbalistic vorbind, şansele României în meciul tur cu Ungaria nu se modifică dramatic în urma suspendării terenului. Cresc, în schimb, şansele noastre de a deschide ochii în materie de civilizaţie pe stadioane şi în afara lor.