De la Nord vine prada

Un vis de nou-veniţi: jucătorii lui Mircea Lucescu vor dreptul de a greşi ca Barcelona

Şahtior Doneţk a înscris un gol controversat în meciul cu Nordsjaelland. La scorul de 1-0 pentru danezi, ucrainenii au avut o minge de arbitru, […]

Un vis de nou-veniţi: jucătorii lui Mircea Lucescu vor dreptul de a greşi ca Barcelona

Şahtior Doneţk a înscris un gol controversat în meciul cu Nordsjaelland. La scorul de 1-0 pentru danezi, ucrainenii au avut o minge de arbitru, pe care n-au returnat-o advesarilor, au trimis-o reflex spre careul acestora şi au înscris în poarta goală. Ca să compenseze momentul zero al sportivităţii, Şahtior ar fi urmat să-i lase, la rîndul ei, pe nordici să înscrie.

Dar acolo s-a întîmplat ceva. Nu e clar, în orice caz, nu s-a văzut dacă a existat vreo comandă de acest fel dinspre antrenorul Mircea Lucescu. Unii l-ar fi văzut gesticulînd, alţii – doar bucurîndu-se la golul egalizator marcat după efectul surpriză. Pe teren, jucătorii lui Şahtior au procedat fiecare după conştiinţa lui. Unii s-au dat la o parte, alţii nu. Tehnicianul lui Şahtior susţine că Nordsjaelland au fost lăsaţi să înscrie: „S-a văzut intenţia jucătorilor mei de a se da la o parte. Atunci de ce nu au mai dat gol şi după aia? Şi aşa nu a fost corect că i-am lăsat să marcheze. Barcelona de ce nu s-a dat la o parte cu noi?”.

Faptul că Barcelona a greşit, la rîndul ei, nu dovedeşte decît că şi cei mari greşesc. Nu dovedeşte că a înscrie goluri nesportive reprezintă o manieră onestă de a cîştiga în fotbal. E o manieră normală pentru circurile romane cu
gladiatori. Şi-a rupt adversarul un picior? Îl rupem şi pe celălalt! Despre fotbalul modern pretindem că reprezintă alte standarde ale jocului.

Şahtior s-a impus cu 5-2. Dar scorul final nu spune nimic, nu rotunjeşte nici un argument, decît dacă, printr-un complex parapsihologic de împrejurări, elevii lui Mircea Lucescu ştiau rezultatul dinainte de start. În această discuţie, important e doar scorul din momentul golului-gafă. Danezii de la Nord-nu-ştiu-cum îi conduceam cu 1-0 pe ucrainenii Oligarhului-ştiţi-voi-care. Şi asta explică întrucîtva zorul, da, ăsta e cuvîntul, zorul lui Willian, perfidul pasatorul, a lui Adriano, marcatorul oportunist. Este zorul de a te aşeza la masa bogaţilor, cot la cot cu restul lumii bune.

Dacă Mircea Lucescu le-a cerut jucătorilor săi să se dea la o parte sau dacă nu le-a cerut – nu contează. Nu foarte tare. Ar fi fost frumos să le ceară. Faptul că s-a înscris totuşi acel gol, aşa cum s-a înscris, pune întrebări mai grave decît principiile unui antrenor sau altul.

Pînă acum, n-a existat decît polemica dintre fotbalul speculativ, închis, viclean şi fotbalul deschis, solar şi generos. Nu sînt doar două viziuni tactice, sînt şi două tipuri de mijloace: unii ucid fotbalul ca să cîştige, ceilalţi îl pun mai presus decît rezultatul şi îl lasă trăiască. Acum, iată, cu cît se apropie Estul, apare sau reapare acest pur instinct de prădător slav.

Pentru echipele ex-sovietice, de fapt, pentru proprietarii lor, fotbalul e doar mijloc. Pentru Vestul îmblînzit de democraţie, fotbalul este şi scop. La Şahtior, mentalitatea dominantă este cea care a făcut posibile astfel de staţiuni experimentale de fotbal: mentalitatea celui care rîvneşte la condiţia celor din Vest. A Barcelonei, care „nici nu şi-a cerut scuze”.

De data asta, e doar un gol controversat şi un semi-refuz de a lăsa adversarul să înscrie golul de spălat obrazul. Mircea Lucescu se miră de zgomotul iscat pentru atîta lucru. N-ar trebui. Toţi ochii sînt pe învingători. Cînd învingătorii vin din Est, cu atît mai mult. E ceva de văzut, nu? Şi ceva de temut.