Mitul eternei vînzări a Rapidului

George Copos spune că toate crizele „vin şi trec”. Singura constantă este dorinţa lui de a pleca de la club

În aprilie, după ce prima instanţă l-a achitat în Dosarul Transferurilor, George Copos constata că „în sfîrşit, Justiţia este imparţială […]

George Copos spune că toate crizele „vin şi trec”. Singura constantă este dorinţa lui de a pleca de la club

În aprilie, după ce prima instanţă l-a achitat în Dosarul Transferurilor, George Copos constata că „în sfîrşit, Justiţia este imparţială şi dreaptă”. Îi prezenta „respectul nostru”. Într-o postare din iulie, declara Dosarul Transferurilor „un proces pe care l-am cîştigat în instanţă, după cum este bine cunoscut”.

În a doua instanţă, din acelaşi dosar, Curtea de Apel l-a condamnat pe George Copos la cinci ani de închisoare cu executare şi patru ani de interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune. S-a decis de asemenea menţinerea sechestrului asigurator pe bunurile mobile şi imobile deţinute de Copos. Comentariul conducătorului Rapidului a fost, de data asta, mai puţin măgulitor pentru justiţie: „Vreau să spun doar că este o hotărîre nedreaptă şi nelegală, atît”.

Despre clubul Rapid nu se mai poate discuta omiţînd Dosarul Transferurilor. Nu doar pentru că „procesul cîştigat” probează felul cum a fost condusă echipa din Giuleşti în perioada 1999-2005, perioadă cînd Rapid a cucerit două titluri. Dar un patron condamnat la închisoare cu executare are altă putere de convingere decît un patron fără probleme legale.

Jucătorii cer insistent plata restanţelor, după ce au încasat doar jumătate din salariul pe luna august. Suporterii se tem de intrarea în insolvenţă. Copos le răspunde că „nici o criză nu este eternă. Crizele vin şi, dacă sînt gestionate cu înţelepciune, trec, lăsînd organismul mai întărit”. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Rapid, Virgil Dumitru, propune o altă abordare, practică, nu dialectică: „Pot să vă garantez sută la sută că în acest moment George Copos vrea să vîndă Rapidul”. Vrea. Dar poate? Conform Dolce Sport, clubul Rapid a fost vîndut deja, lui Ioan Niculae, patronul de la Astra Giurgiu. Iar vînzarea a fost încheiată cu cîteva ore înainte de pronunţarea verdictului Curţii de Apel. Dacă nici asta nu e încredere în justiţie, atunci ce să fie ?

Meandrele vînzării se ciocnesc de concretul condamnării. Clubul FC Rapid este deţinut, în proporţie de peste 99 la sută, de George Copos şi de compania lui Ana Holding. Dacă asupra clubului a fost pus sechestru, acesta nu poate fi vîndut deocamdată.

În ultimii 20 de ani, la clubul din Giuleşti s-a cronicizat sfîrşitul lumii. N-a existat sezon în care să nu se pomenească despre faliment, vînzare, criză, investiţii, cheltuieli sau cel puţin despre una dintre aceste plăgi cosmice. Doar creşterea la cote rezonabile a chiriei pentru stadion a împins clubul pe marginea abisului financiar-contabil.

În toată această criză care durează de 20 de ani, dar din fericire „nu e eternă”, există un singur element de noutate: condamnarea în justiţie a patronului rapidist. Celelalte proorociri despre crize şi scufundări sună familiar pentru jucătorii şi fanii rapidişti. Invariabil, toate negocierile pentru vînzarea clubului s-au finalizat abrupt, cu un eventual comentariu stupefiat din partea potenţialului cumpărător: „Păi, aia nu e a lui, aia nu e a lui, atunci eu ce să cumpăr? El face artificii aşa, ca să amăgească lumea!”.

De data asta, artificiile cu posibila vînzare şi iminentul faliment reprezintă o metodă de temporizare. Nu au ca miză banii din buzunarul sponsorilor de ocazie, un Taher sau un Valvis, au ca miză timpul. Pînă la sentinţa definitivă din Dosarul Transferurilor, mai sînt cîteva luni de aşteptare. Cîteva luni de blocaj şi de incertitudine.

Rapidul se află la mîna patronului său, iar patronul Rapidului, la rîndul lui, se află la mîna propriilor fapte consemnate într-un dosar penal.