Mai exact, cînd trebuie să rîdem?

Antrenorul Stelei se teme că glumele lui pot duce la nenorociri. Sau chiar la rîsete

Binedispus de rezultatele Stelei, Reghecampf a reluat zilele trecute o poantă atît de veche, încît trebuie datată cu Carbon-14, să aflăm cui a aparţinut. Parcă […]

Antrenorul Stelei se teme că glumele lui pot duce la nenorociri. Sau chiar la rîsete

Binedispus de rezultatele Stelei, Reghecampf a reluat zilele trecute o poantă atît de veche, încît trebuie datată cu Carbon-14, să aflăm cui a aparţinut. Parcă lui Cristi Borcea, dar nu-i exclus s-o fi formulat şi alţi meşteri ai frazării populare înaintea lui.

Mai întîi, antrenorul Stelei a precizat că nu vrea să comenteze performanţele echipei din Ştefan cel Mare. Apoi a explicat şi de ce: „Dacă vreau să fiu răutăcios, dacă ne uităm în jos, ameţim”. A urmat un comentariu original, despre publicul care nu a umplut Arena Naţională la Dinamo – Rapid: „Cred că femeia cu cheile nu a fost la stadion”. Apoi, imediat, precizarea că lui nu-i place să vorbească despre „astfel de lucruri”. O precizare inutilă. La cît de des vorbeşte el despre „astfel de lucruri”, e clar că nu e stilul lui şi o face în silă.

Şi mai binedispus după victoria cu Molde, Reghecampf şi-a cerut scuze „celor care s-au simţit”, pentru poanta cu ameţeala. Nu şi-a cerut scuze tuturor, doar conducătorilor de la Dinamo şi a insistat că n-a pomenit numele lui Cristi Borcea. Jucătorilor nu le-a cerut scuze, pentru că ei, deşi au dreptul la o părere, nu trebuie să comenteze declaraţiile antrenorilor: „Nu se ştie cînd te mai întîlneşti jucător cu antrenor”.

După scuzele parţiale, Reghecampf a spus că el a făcut o glumă, presa n-a înţeles-o şi a difuzat-o către public, cuvînt cu cuvînt, fără să pună pe fundal banda cu rîsete, ca la sitcom-urile americane. Noroc că tehnicianul roş-albaştrilor a avut ocazia să lămurească lucrurile: „Nu vreau să se ajungă la nenorociri la derby, să fim amendaţi de UEFA. Vreau să se înţeleagă că eu îi respect pe conducătorii lui Dinamo”. Ca şi cum există vreun risc să escaladeze ciocnirile cu şampanie la lojă, să se încaiere conducătorii lui Dinamo cu omologii stelişti. Sau conducătorii lui Dinamo între ei.

Intenţiile lui Reghecampf nu sînt nici bune, nici rele, se află undeva la jumătatea drumului. Iată, n-a picat tavanul sălii de conferinţe dacă le-a cerut scuze rivalilor. Politicos, civilizat. N-a fost prea politicos că a aruncat vina pe presă. Dar, faţă de precedentele adresări, mai contondente, către mass-media, e şi ăsta un progres. A zis omul, n-a dat cu parul.

Există tentaţia, mai ales în rîndul antrenorilor, să se facă plăcuţi fanilor, să-şi asigure rapid popularitatea în tribune prin declaraţii. Oricît devotament pentru culori ar arăta un tehnician în vorbe, pînă la urmă, doar faptele, rezultatele, jocul echipei îl ridică sau îl coboară pe bannere. Oricîte răutăţi ar lansa Reghecampf pe seama rivalilor, asta nu-l va scuti de critici, în caz de înfrîngere la derby. Dar tentaţia există. La fel şi temerea că, acţionînd civilizat şi cerîndu-le scuze adversarilor pentru o exprimare nefericită, Reghecampf şi-ar putea pierde stima galeriei. De aceea şi-a cerut scuze invocînd „nenorocirile”, care ar putea urma. Să nu asistăm la încă un „Jihad” al decibelilor în fotbalul românesc.

Dacă într-adevăr nu vrea să agite spiritele, nu vrea ca vorbele lui să incite la violenţă, Reghecampf ar trebui să se gîndească de două ori înainte de a glumi. După cum a constatat, presa, complet lipsită de simţul umorului, n-a priceput poanta. Sau, dacă ţine neapărat să fie amuzant, întîi să atragă atenţia, să se prindă toată lumea: „Acum voi spune o glumă”.