Noul paradox vişiniu

Rapidul lui Sabău are o problemă cu presiunea: de data asta, e prea puţină.

Golul lui Ioniţă din partida cu Viitorul este al treilea în jumătate de an. Randamentul slab al jucătorilor reprezintă scuza lui Sabău. Altă scuză ar fi […]

Rapidul lui Sabău are o problemă cu presiunea: de data asta, e prea puţină.

Golul lui Ioniţă din partida cu Viitorul este al treilea în jumătate de an. Randamentul slab al jucătorilor reprezintă scuza lui Sabău. Altă scuză ar fi că antrenorul, venit la mijlocul lui iunie, nu a avut nici primul, nici ultimul cuvînt în politica de transferuri.

Există şi alte explicaţii, la obiect, după fiecare meci. Jucătorii de la Pandurii „nu comentează deciziile antrenorului, nu se plîng că iar face antrenamente fizice”. Jucătorii de la Steaua „sînt mai tineri, se refac mai repede după efort, de aceea au putut să alerge mai mult decît noi!”, a zis Sabău după derby. Tot vîrsta probabil a fost motivul pentru care Rapid a învins cu mare efort Viitorul lui Hagi, cea mai tînără echipă din campionat.

Pedagogic vorbind, Sabău le face morală în public elevilor săi. Îi descrie drept o specie de leneşi, indisciplinaţi, mercenari. Fanii însă îi cer demisia lui, nu lui Ioniţă sau lui Pancu. I-au cerut demisia o dată, de două ori, iar antrenorul giuleştean a spus, o dată, de două ori, că nu pleacă decît dacă îi cere patronul. Logic. „Cît timp sînt aici, vreau susţinere din partea tuturor”, spune Sabău. Susţinere contra explicaţii. Asta nu e foarte logic, adică nu în logica infailibilă, deşi sentimentală a publicului de fotbal. În patru luni de cînd a revenit în Giuleşti, încă nu şi-a adjudecat vestiarul şi n-a izbutit să convingă galeria să-i fie alături. Nu neapărat prin rezultate, cît prin jocul echipei – ceva nu se leagă acolo, iar angrenajul nu produce scînteie.

Sabău are susţinere doar din partea conducerii. Cît cuprinde. Poate aici e problema: prea puţină presiune. În rest, trebuie să-şi facă munca în contra curentului, într-o atmosferă firesc neîncrezătoare. Termenul de graţie a expirat de mult şi explicaţiile eşecurilor sau semieşecurilor ajung să fie contrazise de fapte. Grigore, retras fundaş la derby, o decizie absolut justificată în viziunea lui Sabău, înscrie golul victoriei cu Viitorul. La un lot inegal şi incomplet, cum are Rapid, orice greşeală de pe bancă, orice alegere nefericită se vede imediat pe teren. Sezonul a început de ceva vreme şi improvizaţiile sau experimentele se decontează în puncte.

Ca şi cum ar lucra într-un fotbal ideal, tehnicianul din Giuleşti vrea susţinere necondiţionată. Şi, implicit, timp suficient  să-şi dea seama care-i formula ideală a „vişiniilor”: „Eu nu fac alegeri pe simpatii, că nu vreau să mă dau singur afară!”. Nu contestă nimeni, nici măcar tribunele, bunele intenţii ale lui Sabău, respectul său faţă de meserie sau valoarea lui ca profesionist. Dar s-ar putea să nu fie omul potrivit la locul potrivit. S-ar putea să nu fie capabil să gestioneze coeficientul de haos din „farmecul vieţii”. La fel cum unii dintre cei 29 de jucători ai lui nu se încadrează armonios în peisajul unui club cu o anumită istorie şi un anumit spirit.

Rapidul lui Sabău dă palpitaţii, dar nu entuziasmează. Nu se mişcă împins de forţa grupului, cît de banala inerţie. Lipsa de valoare a lotului maschează lipsa de inspiraţie a antrenorului şi invers. „Chiar dacă eu greşesc uneori, nu e ceva premeditat!”, se confesa „Moţul”, în interviul din paginile Gazetei. Asta ar mai lipsi, premeditarea! Nici jucătorii nu gafează planificat. Leneşii, indisciplinaţii, mercenarii săi elevi. Şi ei au susţinerea conducerii, care i-a transferat.

Şefii Rapidului susţin nelimitat şi, s-ar spune, premeditat, nişte jucători şi un antrenor care nu par să funcţioneze împreună. Despre această evidenţă, se poate discuta mult şi bine, dar fără rost.