O judecată de mare arbitru

Şi arbitrii de la Euro greşesc, doar că ei recunosc asta

Cîteva dintre concluziile convenabile pe care oamenii de fotbal de la noi le-ar putea confecţiona după Euro 2012 se leagă de arbitraj. Cele legate de nivelul campionatului&echipei naţionale nu-şi […]

Şi arbitrii de la Euro greşesc, doar că ei recunosc asta

Cîteva dintre concluziile convenabile pe care oamenii de fotbal de la noi le-ar putea confecţiona după Euro 2012 se leagă de arbitraj. Cele legate de nivelul campionatului&echipei naţionale nu-şi au rostul, vorbim de cu totul altă scară.

După faza grupelor, patru brigăzi de arbitri au fost excluse de la turneul final. Collina, cel care răspunde de arbitraj în cadrul UEFA, n-a aşteptat să vadă dacă mai anulează vreun gol valid. Nu le-a menajat nici carierele, nici imaginea. Au greşit, au plecat acasă.

Despre germanul Wolfgang Stark, pînă şi presa iberică a scris că trebuia să-i acorde „cel puţin un penalty” Croaţiei, în meciul cu Spania. Maghiarul Victor Kassai le-a refuzat ucrainenilor un gol în faţa Angliei.
Spaniolul Velasco Carballo a fost vedeta meciului de deschidere, Polonia – Grecia. Iar olandezul Bjorn Kuipers a întrerupt meciul Ucraina – Franţa pentru 50 de minute, din cauza furtunii. Collina i-a găsit vinovaţi pe toţi patru pentru o lungă listă de erori care au influenţat rezultatul meciurilor.

Toate aceste erori par numai bune de argumente în voioasele polemici din Liga 1. La primul penalty refuzat sau inexistent, se vor găsi cunoscători să afirme: „Şi marii arbitri fac greşeli, aşa că…”. Şi Alexandru Tudor a întrerupt un meci, derbyul Clujului, pe motiv de furtună între jucători. L-a întrerupt de tot. A fost mustrat? A fost sancţionat drastic? Nici pomeneală!
Da, şi arbitrii de elită comit erori grosolane, diferenţa de nivel o dă atitudinea faţă de aceste erori. Atitudinea structurilor din arbitraj şi atitudinea arbitrilor, fiecare în parte. Kassai n-a protestat, n-a venit cu interpretări savante ale regulamentului. A spus: „Am văzut imaginile după meci şi am constatat că am făcut o greşeală!”. O recunoaştere pe care n-o auzi prea des de la arbitrii români.

Poate pentru că nu se întîmplă prea des să fie pedepsiţi cînd strică vreun meci. De cele mai multe ori, sînt apăraţi, explicaţi, înţeleşi, relansaţi. Undeva, s-a pierdut măsura lucrurilor. Undeva, între vocalizele isterice ale şefilor de cluburi şi bosumflările de supercloşcă ale CCA.

Collina n-a avut atîta flexibilitate oratorică încît să le explice ucrainenilor că din faţă era penalty, iar din spate – fault în atac. Mai rigid ca vocaţie, fostul mare arbitru a pus pe primul loc prestigiul meseriei sale, nu prestigiul lui Stark şi Kassai. A renunţat la patru arbitri care puteau să conducă finala Euro. La patru, nu la unul, nici la doi.

Arbitrajul necesită astfel de judecată fără jumătăţi de măsură, fără omeneştile, prea omeneştile jumătăţi de măsură. Nu-i exclus să apară şi alte gafe ale brigăzilor de la turneul final. Nemulţumiţii vor insista iarăşi pentru camere video pe linia porţii, aşa cum se cer la noi atoatevăzătorii arbitri străini. Însă competiţia nu se dă între ochiul uman şi ochiul electronic, ci între inteligenţa umană şi diverse accesorii. E o esenţă care le scapă şi capetelor din Liga 1 şi CCA: oricît de compromisă şi mistificată ar fi această ocupaţie în fotbalul nostru, arbitrajul reprezintă, înainte de orice, un act de inteligenţă.