Am fost si noi in centrul lumii

Acest articol a fost scris impreuna cu cititorii si va fi publicat in editia tiparita a Gazetei Sporturilor de miine, 11 mai.

Asadar, sintem in stare: oaspetii iberici n-au plecat cu roci suvenir din  ruinele Centrului Vechi, n-a cazut stadionul pe noi, […]

Acest articol a fost scris impreuna cu cititorii si va fi publicat in editia tiparita a Gazetei Sporturilor de miine, 11 mai.

Asadar, sintem in stare: oaspetii iberici n-au plecat cu roci suvenir din  ruinele Centrului Vechi, n-a cazut stadionul pe noi, n-a sarit gazonul si nici arbitrul n-a suspendat meciul, din cauza unui OZN care gasise pista ocupata la Otopeni. Organizarea romaneasca ne-a surprins chiar si pe noi, romanii. Ne-a surprins placut. N-a fost totul perfect, bisnitarii de bilete si-au vazut nestingheriti de business, s-a exagerat cu spalatul strazilor si nu s-a schimbat nimic in materie de stat la coada la suc si apa in pauza meciului. Dar, tinind cont de precedentele experimente cu public, de data asta, chiar ne-a iesit. Putem comenta mai multe pe seama jocului, a eroului Falcao sau a lacrimilor lui Muniain, nu pe seama versurilor imnului sau al gafelor din sistemul de securitate. 

Pe linga spectacolul din teren, cu care spaniolii probabil sint obisnuiti, spre deosebire de noi, nu strica sa invatam un pic din mindria bascilor, din indirjirea lor de a creste fotbalisti dupa chipul si asemanarea lor. Pentru trupa de pusti a lui Bielsa, faptul ca a ajuns in finala reprezinta o victorie in sine. Au cistigat cei mai buni, dar de pierdut, n-a pierdut nimeni. O lectie frumoasa ne-au oferit si cei de la Atletico. Intii, echipa, prin stilul de joc spectaculos, deschis, barbatesc.  Apoi fanii madrileni, care au fost parte integranta din show: de la coregrafie, cintece, scandari la comportamentul civilizat, exemplar pe un stadion. Nici suporterii lui Bilbao n-au fost mai prejos, sa nu uitam ca si-au aplaudat favoritii cind erau condusi cu 0-3. Spre astfel de meciuri trebuie sa tindem, cu astfel de atmosfera in tribune si astfel de profesionisti in iarba.

Au existat si Jimmy Jump (mai degraba, un fel de kamikaze olteni), ca la orice astfel de eveniment, s-au auzit si scandarile impotriva unui anumit brutar, dar parca sunau mai melodios, mai optimist in lumina sarbatorii de pe Arena Nationala. Am cheltuit o avere pe stadion, o avere pe gazon (a treia oara a fost cu noroc!), plus sumele aditionale necesare unei astfel de finale.  Efort uman, efort material, tragem linie si ne intrebam: a meritat?

Un reporter de la ”The Guardian” s-a dus la Atena la opt ani de la Olimpiada din 2004 si a pus aceasta intrebare. Cu ce s-au ales grecii dintr-un mare eveniment sportiv? Liderii lor n-au stiut sa exploateze succesul, fabuloasele constructii olimpice zac in paragina, intretinerea lor costa prea scump, cheltuielile extravagante pentru JO au grabit intrarea tarii in criza. Da, dar spune un atenian: “Pentru o clipa am fost si noi in centrul lumii. Oamenii au aflat ca existam”.  Asta e si scopul, nu?

Putem spune si noi la fel, dupa finala EL. Pentru citeva zile, in Bucuresti s-a trait mai bine. Fotbalul a fost altul. Moralul oamenilor a fost altul. Increderea romanilor in ei sa speram ca va fi alta. Ideea e ca orasul functional, primitor si respirabil sa nu dispara ca un miraj. Iar noi sa ne intoarcem la oile noastre ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat.

Au contribuit: Maria, spellbound, Sergiu, BB, dan, COSMIN, florentin, blaq jesus, Adi Mugioiu, bluered_sky, Dragos, sevilla, firma catering, cor, victor L, Nicolae Petre Mihai, adrivali, manu