Să se rejoace

Derby-ul Clujului e un meci de fotbal, nu de vorbe. Încă un clasament stabilit în birouri, la Comisii, e prea mult!

Meciul de la Cluj s-a oprit pentru că nişte bărbaţi au avut ceva de împărţit cu alţi bărbaţi, pe […]

Derby-ul Clujului e un meci de fotbal, nu de vorbe. Încă un clasament stabilit în birouri, la Comisii, e prea mult!

Meciul de la Cluj s-a oprit pentru că nişte bărbaţi au avut ceva de împărţit cu alţi bărbaţi, pe teren, pe tunelul de la vestiare, la microfon. Iar bărbatul de la centru n-a ţinut să demonstreze nimic, decît neutralitatea lui, imparţialitatea lui, lipsa lui de tendinţă, o dată pentru totdeauna!

Toate astea le-a demonstrat împotriva fotbalului. Aşa se face că 18.000 de spectatori plătitori de bilet, bărbaţi, femei şi copii, au plecat acasă în minutul 27. Meleul dintre jucătorii de la CFR şi de la „U” nu s-a produs din vina lor. Sigur, pe un stadion pustiu, nu-ţi prea vine să-ţi umfli muşchii. Dar bătaia generală (în care numai Tudor a fost, este şi va rămîne, desigur, imparţial şi atît!) reprezintă consecinţa previzibilă a agresivităţii exprimate şi induse prin toate mijloacele de capetele responsabile din fotbalul nostru.

De la declaraţii agresive se ajunge, inevitabil, la comportamente agresive. Şi ar mai fi agresivitatea tolerată a celor doi protagonişti cu „p” mic. De cîte ori a faultat Cadu la rupere şi s-au închis ochii? Cîte ieşiri prost temperate n-a avut Bornescu de-a lungul carierei? Şi nimeni, nimic nu l-a obligat să-şi revizuiască manierele de fotbalist.

Cei 18.000 de oameni din tribune n-au venit la stadion să măsoare dimensiunile grădinii şi permeabilitatea gardului, n-au venit să fie provocaţi, sfidaţi, distraţi de cascadorii rîsu’-plînsului de la cele două echipe. Au dat bani şi şi-au pierdut două ore din viaţă ca să vadă fotbal. În schimb, au asistat la un „caz”. La unul dintre tot mai numeroasele cazuri din fotbalul nostru, pe care le rezolvă nişte birocraţi, în nişte birouri. Asta, în cea mai fericită situaţie. În cea mai nefericită, „cazul” se tratează în afara birourilor, informal, după afinităţi, apoi se prelungeşte la TAS, la CEDO etc.

Ca de obicei, există în dezbatere mai multe soluţii, în funcţie de mulţimea generoasă de interpretări posibile ale regulamentului. Presupunînd prin absurd că drepţii de la Disciplină vor judeca înţelept, ca Sfatul oamenilor bătrîni şi buni, rămîne tristeţea statistică a încă unui titlu tranşat pe hîrtie, nu în iarbă. Vineri, cînd se hotărăşte cine de ce va fi iertat, ar trebui lăsat fotbalul să vorbească. Şefii de la CFR dau vina pe organizatorii de la „U”, organizatorii dau vina pe provocatorii de la CFR. Şi o tabără, şi cealaltă au o problemă cu sportivitatea. Au „uscăturile” lor şi ar trebui să se ocupe de ele, dacă într-adevăr sînt interesate de propria imagine.

Dar meciul, meciul dintre „U” şi CFR, trebuie decis pe teren. Cu spectatori. Orice altă soluţie reprezintă o ofensă adusă fotbalului şi publicului de fotbal de la noi. Eventual, oficialii din Gruia ar trebui să accepte o brigadă străină. De vreme ce arbitrii români suferă de o neutralitate paralizantă cînd trebuie să ia decizii cu propriul lor cap. Nu cu al lui Crăciunescu sau al altora.