Se strînge laţul…

Pe 3 aprilie sau cîndva, vom afla dacă fotbalul românesc rămîne un stat în stat

Verdictul în „Dosarul Transferurilor” a fost amînat pentru a treia oară. Un fleac, faţă de cele peste 30 de amînări înregistrate de-a lungul procesului.

Nici […]

Pe 3 aprilie sau cîndva, vom afla dacă fotbalul românesc rămîne un stat în stat

Verdictul în „Dosarul Transferurilor” a fost amînat pentru a treia oară. Un fleac, faţă de cele peste 30 de amînări înregistrate de-a lungul procesului.

Nici unul dintre inculpaţi n-a fost prezent la Tribunalul Bucureşti la ultima strigare. Poate şi-au pierdut încrederea în justiţie. Poate au intuit că pronunţarea sentinţei va fi amînată. Poate s-au luat cu treaba şi au uitat, pur şi simplu. Declaraţia lui Cristi Borcea, luni, la ieşirea din spital, a arătat totuşi o viziune destul de avizată asupra mecanismului de împărţit dreptatea: „Nu am nici un fel de emoţii pentru mîine, pentru că ştiu că sînt nevinovat. Oricum este un proces care va mai dura vreo trei ani, pentru că urmează apelul, iar apoi dosarul va merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Directorul dinamovist, pentru care s-au cerut 15 ani de închisoare cu executare, se ştie nevinovat. Şi totuşi nu-şi poate ascunde optimismul că „procesul va mai dura vreo trei ani”. Nu se ştie pe ce baze a făcut această estimare, cu cine s-a consultat. Pentru un prezumtiv inocent, Cristi Borcea arată prea împăcat cu ideea mersului prin tribunale încă trei ani, după cei trei ani de la începerea procesului. În caz de orice, se pare că 3 aprilie, data la care va fi anunţat verdictul, îl va prinde recuperîndu-se după operaţie la Miami.

Şi Victor Becali, unul dintre inculpaţii pentru care s-a cerut pedeapsa maximă, 20 de ani de închisoare cu executare, afişa acelaşi optimism ca Borcea. „Eu nu mă tem de nimic, n-am nici o emoţie. Cred în justiţie”, spunea impresarul, în interviul din Gazeta Sporturilor. Crede, de fapt, într-un anumit segment al justiţiei. Pe procurori îi acuză de nepricepere în materie de transferuri de fotbalişti: „Ca să vedeţi incompetenţa organelor de anchetă!”, „Dacă s-o fi ocupat vreun procuroraş care a făcut facultatea pe bani!”, „Procurorii nu au logică”.

Culmea pledoariei extratribunal îi aparţine lui Giovanni Becali, care a anunţat că va candida la Preşedinţie, ca să epureze ţara de procurori: „Dacă familia noastră va conduce România, aceşti procurori care fac uz de simplul fapt că sînt la DNA nu vor mai exista!”. Dacă asta înseamnă încredere în justiţie, atunci cum o arăta neîncrederea?
Este posibil ca decizia finală şi irevocabilă în „Dosarul Transferurilor” să mai aştepte cîţiva ani. Este posibil ca, într-un viitor plezirist şi îndepărtat, să zburdăm într-o ţară fără procurori şi fără judecători, doar cu avocaţi. Procesele ar dura la infinit şi fiecare ar avea dreptatea de partea lui. Dar pînă atunci, pînă la instaurarea paradisului cu „P” mic, două lucruri sînt sigure.

Primul, că verdictul în „Dosarul Transferurilor” va schimba faţa fotbalului românesc. Teoretic, logic, ar trebui s-o schimbe în bine, pentru că mai rău nu se poate. Sau nu ne interesează să aflăm că se poate.

Pînă la acest verdict, pînă la proba contrarie, cum se spune, fotbalul rămîne un stat în stat, o enclavă ocolită de braţul lung al legii. În al doilea rînd, cu tot optimismul agresiv al inculpaţilor, verdictul tot se va pronunţa, la un moment dat. Noi, restul, pesimiştii, ne aşteptăm la asta. Nu avem nici un fel de emoţie.