Desfiinţaţii de serviciu

La Steaua, s-au reluat decapitările şi ultimatumurile de etapă.

Din ianuarie, de cînd a fost adus de la „U” Cluj la Steaua, Gabriel Machado a evoluat în trei meciuri pentru roş-albaştri. Trei, nu treizeci şi trei. „Acum l-am văzut prima […]

La Steaua, s-au reluat decapitările şi ultimatumurile de etapă.

Din ianuarie, de cînd a fost adus de la „U” Cluj la Steaua, Gabriel Machado a evoluat în trei meciuri pentru roş-albaştri. Trei, nu treizeci şi trei. „Acum l-am văzut prima dată!”, a exclamat finanţatorul stelist, după meciul de la Mioveni. Şi a adăugat, cunoscător, că brazilianul era „parcă din poveşti”: „Noi am jucat fără atacant!”.

În general, poţi recunoaşte uşor un patron de club din Liga 1 după faptul că este foarte exigent cu alţii. Mai ales cu propria echipă. Are un aer suspicios, agitat, veşnic nemulţumit, nu cumva să li se urce jucătorilor încrederea la cap. Pe o scară a exigenţei de la 1 la 10, Copos se situează undeva pe la 20, fiind printre puţinii conducători capabili să plîngă de tristeţe după victorii. Gigi Becali parcase pe un merituos loc doi. Dar, după meciul Mioveni – Steaua, a revenit pe culmile criticii. I-a criticat pe alţii pentru propriile lui decizii.

Machado, desfiinţatul de serviciu, a fost un chilipir. Becali, nimeni altul, a insistat pentru transferul brazilianului contra lui Dorinel Popa, plus 200.000 de euro. Tot finanţatorul roş-albaştrilor a decis campania de achiziţii din iarnă. Şi tot el s-a declarat încîntat de valoarea lotului, din care lui Ilie Stan „o să-i fie foarte greu să aleagă primul 11”.

Fireşte, Becali i-a uşurat misiunea antrenorului alegînd el echipa, anunţînd el cele trei nume noi de pe lista UEFA a Stelei şi dînd indicaţii punctuale despre cine, cum şi de ce trebuie folosit. „Pe Chiricheş trebuie să-l promovez, de Chipciu am nevoie în bandă şi al treilea este Tibi Bălan, pentru că avem nevoie de un coordonator. Ăsta este ordinul meu!”.

Becali nu se teme să se contrazică. Să-l desfiinţeze pe antrenorul pe care-l plăteşte să antreneze echipa, pe antrenorul pe care l-a numit el, nu i-a fost impus din afară, de galerie, să zicem. Acum e rîndul lui Ilie Stan, care a primit calificativul: „antrenor nu ştiu cît e!”. Dar se va edifica, fără îndoială, după meciul cu „U” Cluj.

Nimic nou, de fapt, toate astea s-au mai petrecut deja, de parcă Steaua ar fi intrat într-un cerc (sau circ?) vicios al exigenţei. Cu cît finanţatorul investeşte mai puţin în echipă, cu atît este mai exigent. Steaua umblă din stadion în stadion. Pentru asta, vina o poartă o sumă nefericită de împrejurări neprielnice. Iar pentru celelalte probleme, vina o poartă, cu rîndul, fotbaliştii, antrenorul, fostele glorii, suporterii indisciplinaţi. Finanţatorul e responsabil doar cu moralul sublim al echipei şi cu schimbările inutile de la pauză.

„După ce am văzut la Mioveni, pot să spun că noi sîntem cei mai slabi!”. Aceasta nu este o critică la adresa echipei Steaua. Este o autocritică deghizată sub forma unui ordin. Dacă finanţatorul a decis că echipa lui e cea mai slabă, atunci aşa este! Nu se discută, se execută.

Şi apoi, realitatea din teren păleşte ca spectacol în faţa freneziei mediatice a finanţatorului. Oricum ar fi meciul, orice ar juca Steaua, contează doar relatarea oficială a proprietarului de fotbal roş-albastru. Sigur că Becali nu face decît să-şi comenteze şi să-şi răscomenteze propriile decizii pe care ignoră că le-a luat. Dar e şi ăsta un curaj, un curaj al ignoranţei, un tupeu, o  extraordinară rezistenţă la ridicol.

Spectacolul paralel cu fotbalul şi cu emblema Stelei nu se întîmplă de ieri, de azi, se întîmplă de cîţiva ani. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi exasperant de monoton. Dacă n-ar fi exasperant, pur şi simplu. Şi dacă exigenţa asta livrată „live” cu toptanul n-ar avea un efect atoatedistructiv. Nu doar asupra mentalităţii de învingător, ci asupra oricărei mentalităţi.