Poporul de vatmani sentimentali

Dezamăgit de România, Mircea Lucescu a anunţat că se gîndeşte să emigreze definitiv.

Ce anume l-a nemulţumit pe antrenorul lui Şahtior? „E greu să spun ce m-a dezamăgit, poate răutatea unei părţi a presei, cea de scandal, tabloidele”. Mai multe […]

Dezamăgit de România, Mircea Lucescu a anunţat că se gîndeşte să emigreze definitiv.

Ce anume l-a nemulţumit pe antrenorul lui Şahtior? „E greu să spun ce m-a dezamăgit, poate răutatea unei părţi a presei, cea de scandal, tabloidele”. Mai multe publicaţii şi posturi, mai multe moduri de reflectare.

„Se aruncă cu noroi în mine de parcă aş fi ultima cîrpă”. Probabil sînt lucruri mai vechi care s-au adunat şi Mircea Lucescu a ţinut să le spună. Că nu ştim să ne preţuim valorile. „Afară sînt mai respectat, nu se compară”. Afară, pe site-ul oficial al lui Şahtior, antrenorul dădea următoarea versiune fără dubii a accidentului: „Eu am văzut tramvaiul, iar vatmanul m-a văzut pe mine. Am fost convins că va opri”. Vatmanul, român fiind, n-a oprit. În presa de la Bucureşti, a nuanţat explicaţia: „Sînt vinovat de neatenţie, am riscat cînd nu trebuia, dar vreau să iasă la iveală adevărul. N-am vorbit cu vatmanul, aşteptam măcar un telefon de la el”. Vatmanul, încă român, n-a sunat.

Afară, adică în Ucraina, comparaţie la îndemînă pentru Lucescu, se întîmplă lucruri. Jurnaliştii incomozi sînt bătuţi în stradă, apoi arestaţi, pentru tulburarea liniştii publice, li se dă foc la case, li se confiscă aparatura, sînt înjunghiaţi, împuşcaţi sau pur şi simplu dispar. În topul libertăţii presei, realizat de „Reporteri fără Frontiere”,  Ucraina ocupă locul 116, iar România, cu tot cu tabloidele ei răutăcioase, se află pe 47, la egalitate cu SUA şi Argentina.

Mircea Lucescu n-a spus niciodată că ar fi dezamăgit în vreun fel de ţara în care-şi cîştigă salariul. E plătit de 625 ori mai bine decît un miner din Doneţk. N-a spus nici că n-ar fi respectat. Cînd oligarhul Ahmetov te vizitează la spital (iar vatmanul nu te sună, corect?!), Ucraina n-are cum să te dezamăgească. Cu o mică, bătăioasă excepţie.

Pe lîngă Ahmetov, Şahtiorul lui Lucescu şi jurnaliştii persecutaţi de autorităţi (riscurile meseriei!), Ucraina e vizibilă în lume şi datorită unor sîni de femeie, care fură prim-planul cu diverse prilejuri respectabile. Activistele de la
„Femen” protestează la minus 20 de grade şi la plus 20 de grade. Vor libertate, vor şanse egale, nu vor legalizarea prostituţiei în perioada Euro 2012.

În iulie, Mircea Lucescu a ajuns ţinta feministelor, după ce a formulat următoarea ipoteză radicală: „Sigur, greşeala aparţine în primul rînd arbitrului de linie, care era o femeie. Eu nu le-aş pune să arbitreze, pentru că sînt prea sentimentale. Cînd o echipă se află în dificultate, ele încearcă să ajute”. Cum ar veni, a cam aruncat cu noroi în ea, de parcă era ultima cîrpă.
Dar, cu excepţia activistelor topless, Lucescu e mai respectat în Ucraina. „Noi, românii, nu suportăm succesul altuia, în spatele unui succes trebuie să căutăm lucruri negative”, spune el. Dacă prin succes înţelege şi să dai vina pe arbitri pentru că sînt femei, asta, pentru jumătate din lume, nu e ceva prea uşor de suportat. Dacă „lucruri negative” înseamnă bancurile cu vatmanul stelist (au circulat, ce să-i faci?) sau protestatare cu sînii goi (poţi să le ignori?),  Lucescu să se împace cu imperfecţiunea! Aşa sînt oamenii. Rîd, se enervează, sînt sentimentali, au păreri de capul lor.

Cît despre opusul la „răutatea” presei, acesta nu e „bunătatea” presei. E cenzura.