Calitate europeană

Duelul din UEFA bîntuie ca o stafie binefăcătoare campionatul nostru. Prezent în polemicile dinaintea meciului din Grant, „sfertul” de acum un an a revenit şi pe teren.

A motivat colectiv şi personal, a resuscitat ambiţii, planuri, obiective, a dat un […]

Duelul din UEFA bîntuie ca o stafie binefăcătoare campionatul nostru. Prezent în polemicile dinaintea meciului din Grant, „sfertul” de acum un an a revenit şi pe teren.

A motivat colectiv şi personal, a resuscitat ambiţii, planuri, obiective, a dat un ştaif de revanşă derby-ului şi a aşezat campionatul nostru pe drumul european al fotbalului. Dacă echipele noastre de top au ajuns să joace la înalt nivel de Cupa UEFA, atunci e bine. Şi se poate spera.

Arena rapidistă e mutilată de renovări, dar spectacolul din tribune a rămas intact. Iar show-ul din iarbă a ţinut să fie la înălţimea desfăşurării de energii din teatrul giuleştean. S-a jucat mai deschis decît în meciurile din UEFA, mai creativ şi mai eroic. Mai deschis şi mai echilibrat. A fost unul dintre meciurile acelea care despart fotbaliştii de clasă de fotbaliştii de pluton. Unul dintre testele care dau la iveală firele de aur din fibra unui jucător. Sau, după caz, dîrele de plumb.

La Steaua, Elton a fost surpriza, diversiunea superluminică, de care s-au cramponat zadarnic brichetele spectatorilor şi ghetele lui Perjă. El a readus prospeţimea în jocul roş-albaştrilor şi a apăsat pedala de acceleraţie. El, cu mutrişoara speriată de „bombele” din tribune, a dezorganizat aşteptările gazdelor, la cornerul dinanintea golului. A fost atunci o tragere de timp deşteaptă care a diminuat concentrarea meleului rapidist. A revenit la rampă şi Thereau, cu şutul lui fără complexe, cu tuşa altei civilizaţii fotbalistice. Şi Petre Marin, veteranul prompt care ară terenul fără crîcnire, şi Rădoi, cu numerel sale de balet flamenco, imponderabilul căpitan care-şi saltă echipa prin simpla lui prezenţă.

De partea cealaltă, absenţa lui Mazilu a destabilizat vremelnic tabăra vişinie, dar fluidul magnetic care uneşte o echipă a continuat să curgă printre liniile gazdelor. Echipă cu reacţie nervoasă, cum ar spune specialiştii tacticii, Rapidul şi-a revenit treptat în joc. Cu Lazăr în creştere, cu Măldă în sfîrpit în formă maximă, cu Ganea, kamikadze de serviciu. A parat, a construit cu încăpăţînare, a refăcut cu migală asasină demonstraţia de forţă şi orgoliu pe care a susţinut-o şi în „sfertul” UEFA.

De parcă echilibrul acesta furtunos nu contează doar în clasament, doar în campionat sau doar în calculele patronilor. Nu, contează la un nivel mult mai semnificativ. La felul cum s-a jucat, duelul din Grant oferă garanţia supremă a calităţii europene a fotbalului nostru. Echilibrul s-a rupt, după golul lui Badea, s-a refăcut miraculos după golul lui Zicu, a cedat din nou presat de tinereţea lui Ochiroşii, dar spectacolul din Giuleşti stă mărturie. După acest „sfert” european în România, sigur vom mai vedea „sferturi” româneşti în Europa.