Misiunea lui Nicoliţă

Francezii îl discriminează pe Bănel. Îl discriminează pozitiv

Asta s-ar putea să fie vocaţia lui Bănel Nicoliţă. Să pacifice masele. Să înfrăţească popoarele. De suporteri sau popoarele pur şi simplu. A pitit sticlele aruncate din tribune la Timişoara şi a […]

Francezii îl discriminează pe Bănel. Îl discriminează pozitiv

Asta s-ar putea să fie vocaţia lui Bănel Nicoliţă. Să pacifice masele. Să înfrăţească popoarele. De suporteri sau popoarele pur şi simplu. A pitit sticlele aruncate din tribune la Timişoara şi a minţit în stil martir la Comisia de Disciplină, „n-am văzut, n-am auzit”. Rezistenţa la insulte l-a promovat ambasador împotriva rasismului din partea României.

Transferul său în Franţa s-a petrecut în toiul unei veselii generale pe seama românilor care „salută” pe la gurile de metrou. Nu ploua cu pet-uri din tribune, curgea cu ironii care mai de care mai fine. Bun, a venit Bănel la Saint-Etienne, s-a schimbat placa. Sau, mai plastic, confraţii latini au sărit calul în sens invers.

Fostul stelist a îmbrăcat de 11 ori tricoul în Ligue 1, a dat şi goluri, şi pase de gol. A jucat ceva mai motivat decît o făcea în ultima vreme pentru roş-albaştri. Oricum, prematur să te pronunţi despre valoarea transferului, despre adaptarea lui Nicoliţă. Dar laudele au început să curgă, ca pet-urile de odinioară şi ca glumiţele de astă-vară. Bănel briliant care străluceşte, Bănel, omul meciului, mai vrem Băneli! La ce-am auzit din patria lui Voltaire, parcă intri un pic la bănuieli cînd citeşti, pe un site de sport francez, că „Nicoliţă nu lasă nici o firimitură de teren pentru adversari”. Ca unul care vine din sărăcie, nu?

„Cel mai iubit rrom român încasează loviturile mascîndu-şi durerea în spatele unui zîmbet şi se refugiază în religia creştin-ortodoxă şi în marea sa misiune”, scria în decembrie, abia stăpînindu-şi lacrimile, prestigiosul cotidian „L’Equipe”. Iată că se confirmă partea cu misiunea lui Bănel. E pacificator al popoarelor cu ele însele. Trebuie să-i împace pe francezi cu propriile lor stereotipuri.

Cine va mai afirma pe viitor că francezii au ceva împotriva rromilor români n-are decît să asculte băşcălioasa baladă, pe care fanii lui Saint-Etienne i-au compus-o lui Nicoliţă, „aş deschide graniţele pentru tine, o, la, la”. E tot o glumă şi asta. Trebuie luată ca atare. În orice caz, nu foarte în serios. Francezii nu-şi vor schimba politica în materie de imigranţi, nu-şi vor revizui părerile despre taberele din suburbii, dar pot face excepţii. Şi pot descoperi surse de entertainment în asta. Nu trebuie uitat, în euforia generată de „cărbunele românesc”, că excepţiile au tocmai acest rol ingrat, insuficient lăudat la scenă deschisă, de a confirma regula.

După moda glumelor despre defectele rromilor, a venit moda toamnă-iarnă, a şansonetelor despre calităţile lui Bănel Nicoliţă. O modă. Vor mai urma şi altele. Adevărul din teren e undeva la mijloc, între glumele dietetice despre salutul românesc şi „coup de foudre”-ul care-i trăsneşte pe francezi de cîte ori aud numele mijlocaşului din Făurei.

Nimic de zis. Oamenii şi-au pus în cap să-l integreze. Să-l adapteze. poate să-l canonizeze. Foarte drăguţ din partea lor. Dar ca să vorbim de integrarea lui Nicoliţă în echipa de fotbal Saint-Etienne, mai trebuie să aşteptăm cîteva luni. Deocamdată, presa din Hexagon l-a încadrat în categoria precaută de „jucător atipic”.