După garduri, sîntem noi

Mare distracţie la meciul „naţionalei” cu echipa aia cu nume lung! Un spectacol cîmpenesc, într-o atmosferă de entuziasm popular. Valuri în tribune şi momente de haz pe teren. Dacă selecţionerul căuta un prilej să-şi umfle muşchii, atunci ăsta era! Să […]

Mare distracţie la meciul „naţionalei” cu echipa aia cu nume lung! Un spectacol cîmpenesc, într-o atmosferă de entuziasm popular. Valuri în tribune şi momente de haz pe teren.
Dacă selecţionerul căuta un prilej să-şi umfle muşchii, atunci ăsta era! Să ne arate că e în stare nu doar „să facă din rahat bici”, cum s-a exprimat un latifundiar. Ci că poate săvîrşi transformarea şi în sens invers. Iată un talent deloc de neglijat. Nu-i nimic, un meci cu Luxemburg se cîştigă şi fără tactică.

Numerele personale ale lui Mutu, semigolurile lui Zicu, de o creativitate inepuizabilă, bravura nostimă a junilor Cociş şi Ştefan. Frumos, frumos! Dacă nu erau pasele aiurea şi înapoi ale colegilor, Lobonţ putea să stea în poartă ca la picnic. Sau, ca să nu vină cu mîncarea de-acasă, putea să-i cheme pocnind din degete pe chelnerii din echipa adversă.
Bun aşa. În sfîrşit, relaxare la „naţională”. Tactică relaxată, joc relaxat, public relaxat. „Tricolorii” şi-au regăsit suporterii, într-un peisaj idilic din România „băieţilor deştepţi”. Bună treabă. Excelentă. Foc de artificii. Îmbrăţişări, dansuri populare.

Şi totuşi, gardul. Gardul pe care oameni care aparţin mental altor vremuri se străduiesc să-l aşeze între „naţională” şi restul lumii. Noi, românii, n-avem vocaţia zidului, ci a gardului. Nu ne tentează durabilul, ci uluca iluzorie şi pricinoasă. Foarte tare meciul cu ăia, cum îi cheamă, dar să ne mai explice încă o dată cineva competent care-i treaba cu antrenamentele secrete.

Că altfel s-a zis cu tot glamour-ul bugetar de sub nocturna lui „Pinalti”. Antrenamente secrete? Cu Luxemburg? De ce? S-a gîndit selecţionerul că pentru un meci în România profundă trebuie o tactică abisală? Ori s-a obişnuit atît să se ascundă, încît la un moment dat o să ne trezim că „naţionala” s-a pitit în munţi, în sihăstrii şi circulă inaccesibil prin văzduh, cu funicularul.

Antrenamente secrete cu Luxemburg? La deschiderea pe care o afişează „tricolorii”, chiar era necesar acest rest de închidere? Chiar nu se pot dezbăra federalii şi selecţionerul de îngustimea în gîndire? Chiar nu pot scăpa de încordarea în faţa presei, nici la un eveniment atît de relaxat? Chiar ţin să fie ridicoli? Sau le place să abuzeze de mica lor feudă de putere? Dacă-i aşa, atunci să nu uite că puterea cea mare au deţin cei de după garduri, cei care-i pîndesc de după uluci, cu ochi larg deschişi de emoţie. Dacă se supără că toţi ochii sînt pe ei, cum s-ar simţi dacă nu s-ar mai uita nimeni? Fericiţi? Împliniţi?

Această victorie e un clişeu. Acest joc relaxat e o tradiţie strămoşească în faţa echipelor mici. Aceste antrenamente închise sînt un nărav prost. Dacă selecţionerul are ceva de ascuns, alea nu sînt antrenamentele. Să sperăm că e ultimul de care mai suferă anturajul „naţionalei”.