Ziare citite pe tancuri

După ’89, fotbalul nostru nu s-a schimbat dramatic. S-a schimbat doar felul în care-l citim

La Revoluţie, Gazeta Sporturilor a ieşit cu întîrziere de două zile, pe 24 decembrie, din cauza „creaturilor demente ale întunericului”, cum le identifica un reporter […]

După ’89, fotbalul nostru nu s-a schimbat dramatic. S-a schimbat doar felul în care-l citim

La Revoluţie, Gazeta Sporturilor a ieşit cu întîrziere de două zile, pe 24 decembrie, din cauza „creaturilor demente ale întunericului”, cum le identifica un reporter de atunci. Paginile cu poze puţine, una-două pe număr, au prins rugină de oglindă veche. Te uiţi. Imagini obscure, dar straniu de familiare. Printre multele titluri entuziasmate, unele marcate inevitabil de ritmica limbă de lemn („E iar lumină!”, „A răsărit soarele libertăţii!”, „Înaltul patriotism al Maricicăi Puică”), cîteva ţin privirea.

Primul, în pagina a treia din 24 decembrie, „Cronică fotbalistică cinstită”, semnată de Constantin Alexe. E o promisiune de cronică, de fapt, se referă la cenzură şi la campionatul de fotbal, care ajunsese domeniul de competenţă al secretarilor de partid. „(…) Competiţia aceasta frumoasă, loială şi cinstită a devenit o luptă acerbă pentru puncte şi titluri. S-a ajuns pînă acolo ca unele rezultate să fie anticipate chiar şi de iubitorii fotbalului aflaţi în tribune”. Nimic nou sub „soarele libertăţii”. Autorul pomeneşte de „rezultate şi campionate trucate, de echipe retrogradate pe nedrept, dar fără să se ia sancţiuni corespunzătoare”, Craiova trebuia să se pregătească de atunci! Remarcă şi intoleranţa la critici a şefilor din fotbal: „S-a ajuns pînă acolo încît să supere aprecierea despre nevalabilitatea unui gol, despre un ofsaid nesemnalizat, cu rea intenţie, de arbitru”. Blaturi, comisii litigioase, arbitraje dubioase – au rămas în continuare, doar că se scrie şi se vorbeşte mai mult despre ele.

În ansamblu, sportul nostru era mai în formă pe atunci. Se observă din topul anului 1989, alcătuit pe baza voturilor jurnaliştilor sportivi. Pe primul loc – „locomotiva din Seul”, semifondista Paula Ivan, urmată de Francisc Vaştag, Daniela Silivaş, Elisabeta Lipă (avea să se retragă abia peste 15 ani, în 2004), Nicu Vlad (a prins încă un bronz la Atlanta şi un scandal, ca antrenor, la Sydney), Ioan Ovidiu Sabău, Alina Astafei (mai erau şase ani pînă la cea mai bună săritură a ei), Sorin Babii, tiristul (a mai participat de atunci la patru olimpiade), Gheorghe Popescu şi Silviu Lung. Fotbaliştii. Urma Mondialul din ’90.

La clasamentul pe echipe, conduce „naţionala” de fotbal, apoi „naţionala” de gimnastică şi Chimistul Rîmnicu-Vîlcea. În zilele noastre, podiumurile ar arăta destul de asemănător. Lipseşte atletismul. Bute în loc de Vaştag, Izbaşa în loc de Silivaş, iar la echipe – doar „naţionala” de fotbal ar conduce în orice alt top, numai al performanţelor – nu.

În numărul de Crăciun al „Gazetei”, Radu Timofte scrie despre cum a fost împărţită „Gazeta”, în varianta print!, soldaţilor de pe baricadele bucureştene. „Noi l-am scris, noi l-am împărţit!”, se numeşte articolul. Povesteşte, printre altele, un gest de mirare pentru cine are amintiri din acele vremuri: „În urmă-le, ieşit cu capul din turela tancului, un militar îşi chinuie privirile citind. Nu se mai duce direct la pagina a treia, pentru a căuta rubrica de fotbal. Nici la a patra, pentru ştirile «de dincolo». Se opreşte la pagina întîi, la care cu siguranţă nu s-a mai oprit de mulţi ani de zile”. Pentru că pe prima pagină se afla mereu aceeaşi ştire, de aproape 50 de ani.

Pînă la urmă, o revoluţie poate însemna şi asta: schimbarea manierei de lectură a ziarului. De lectură a lumii. Se pare că atunci, în acele zile, s-a atins idealul în materie de presă sportivă. Ziarele erau citite pe tancuri. Acum se fac revoluţii prin Internet, gen Primăvara arabă. Glorie lor! Nu mai umblă nimeni pe întuneric, cu vraful sub haină, „pentru a nu fi depistat”, în „Dacia nespălată, împărţitoare de ziare”.