Impresari de „căpşunari”

Între două înfăţişări la tribunal, verii Becali fac legea în fotbal. Cine nu e jucătorul lor „n-are noroc”.

La sfîrşitul lui noiembrie, va avea loc a 37-a înfăţişare în Dosarul Transferurilor. 12 transferuri anchetate, 8 inculpaţi. Rechizitoriul întocmit de procurori […]

Între două înfăţişări la tribunal, verii Becali fac legea în fotbal. Cine nu e jucătorul lor „n-are noroc”.

La sfîrşitul lui noiembrie, va avea loc a 37-a înfăţişare în Dosarul Transferurilor. 12 transferuri anchetate, 8 inculpaţi. Rechizitoriul întocmit de procurori este cărat pe holurile Tribunalului Bucureşti cu un cărucior de supermarket, cu cap de linie lîngă boxa acuzaţilor.

„Trebuie să înţelegeţi că fotbalul şi transferurile înseamnă şansă, noroc”, îi explica inculpatul Ioan Becali acum un an judecătoarei Geanina Teodorovici, la audierile din Dosarul Transferurilor. „Procuratura românească”, a adăugat fostul impresar, „nu a înţeles fenomenul fotbal”. Prelegerea a continuat cu exemplul lui Hagi, „care n-are noroc”. Apoi Becali a recunoscut că Alaves îi trimitea lui Contra salariul prin contul său.

Cîte 200.000 de euro, primăvara şi toamna. Pe încredere. „Ioan Becali putea să-mi pună în faţă orice că semnam. Eram cu gîndul să plec afară pentru un salariu mai mare, aşa că am semnat cu ochii închişi!”, declara Contra, acum doi ani, chemat la tribunal pentru „mărturie mincinoasă”. DNA descoperise o lipsă în acte de peste un milion de dolari, în transferul său de la Dinamo la Alaves.

Ioan Becali nu mai are licenţă de impresar din februarie 2006, din cauza neregulilor din „cazul Bratu”. Dar nu licenţa, o hîrtie cu parafă, îl recomandă pe agentul de jucători. Nu licenţa, ci agenda, relaţiile, reputaţia, influenţa, status-ul. Dacă Procuratura „n-a înţeles fenomenul fotbal”, Ioan Becali îl înţelege. În varianta lui, agentul de jucători e sufletul afacerii, are tot dreptul la dijma din comisioane şi din preţul real al transferurilor.

Mai ales pe criză, mai ales într-un fotbal amărît, nu-i de mirare că jucătorii sînt gata să semneze cu ochii închişi contracte în străinătate. Probabil asta se aşteaptă şi de la Tătăruşanu. „Trebuie să înţeleagă că de la Steaua poate să plece la un club mare doar dacă semnează cu verii mei”, a explicat finanţatorul Stelei. Verii lui Gigi Becali înţeleg fotbalul. Cine
semnează cu ei apare şi în poarta „naţionalei”, şi în poarta Stelei, şi în alte porţi deschise din lumea largă. Are de ales? Să apeleze la sindicatul fotbaliştilor? Ce glumă!

De exemplu, Găman, de la Astra lui Niculae, Chiricheş, de la Pandurii, băieţi ascultători, au debutat la „naţională” şi au fost propuşi de Ioan Becali la AC Milan. Dacă nu la Milan (Chiricheş „seamănă cu Maldini”), atunci la Steaua. Aşa se fac lucrurile. Cu excepţia procurorilor, toată lumea înţelege fotbalul şi legile lui nescrise. Impresarii înţeleg fotbalul. Este un fel de cules de căpşuni în Spania. Selecţionerii înţeleg fotbalul. Este un fel de mare familie. Patronii de cluburi înţeleg fotbalul. Este un fel de marfă pe un fel de tarabă. O vinzi dacă apelezi la cine trebuie. Ioan Becali n-are licenţă de impresar, dar, „dacă aş fi avut bacalaureatul şi vreo doi ani de facultate, poate eram parlamentar”, i s-a lăudat judecătoarei. De mai bine de trei ani, un cărucior se plimbă pe banii noştri pe holurile Tribunalului Bucureşti. Un perpetuum mobile al neputinţei instituţionale.

Judecata a început după 25 de amînări, în noiembrie 2010. Între timp, fotbalul românesc a rămas acelaşi ca-n anii ’90, aceiaşi oameni îl înţeleg, îl conduc, îl reprezintă. Iar Tătăruşanu trebuie să bage la cap că „fotbalul şi transferurile înseamnă şansă, noroc”. Nu e ca în justiţie.