Capul limpede

Ce surpriză cuminte a fost apariţia lui Boloni în caruselul de feţe din jurul meciului cu Olanda. Mai cărunt, cu nelipsiţii ochelari aurii, cu poticnelile lui riguroase în vorbire şi cu stilul acela de a se uita oriunde, în pămînt, […]

Ce surpriză cuminte a fost apariţia lui Boloni în caruselul de feţe din jurul meciului cu Olanda. Mai cărunt, cu nelipsiţii ochelari aurii, cu poticnelile lui riguroase în vorbire şi cu stilul acela de a se uita oriunde, în pămînt, în iarbă verde, numai la cameră nu, de parcă n-a dat în viaţa lui interviuri.

Cît de rar vorbeşte Loţi Boloni! De parcă întîrziatul antologic la conferinţele de presă s-a transferat în vorbe. Cu ce ticăială delicioasă îşi potriveşte cuvintele, de parcă între o secundă şi alta se infiltrează un timp suplimentar, de gîndire. Un timp al detaşării. „Deocamdată vreau să-mi limpezesc cît se poate de bine capul”.

Cît de rar vorbeşte Boloni cu presa din România! De fapt, a tăcut atît de mult, încît am ajuns să-i interpretăm tăcerile. Tăceri destinse, distante, concentrate, frămîntate. Tace altfel cînd e încordat, cînd e senin, cînd are vreo ofertă din ţară, cînd se teme de răstălmăciri, cînd are o părere, dar n-are chef de polemici.

În anturajul Şcolii de Antrenori, s-a arătat mai deschis ca de obicei, mai dornic să discute cu unii şi cu alţii. A pus un stetoscop nevăzut pe ici, pe colo, a ascultat, a discutat. Apoi, cu scrupul clinic, a extras dintre straturile de tăcere cîteva adevăruri. Că nu vom muri de olandezi, dar, dacă nu ţinem regim, facem infarct cu bulgarii. Chiar şi pentru atîta lucru avem nevoie de Loţi, să ne spună de ce suferim, eventual să ne vindece, dacă are prilejul.

Chiar aşa, se întoarce? A venit strict pentru invitaţia de la Mircea Rădulescu? Ori să se informeze despre mersul lucrurilor în ţară? Se încumetă să dezgheţe relaţiile polare cu Federaţia? Să fie vorba doar de un elan nostalgic? Sau de mai mult, de nevoia de apartenenţă la o lume, fie ea lumea agitată şi dezbinată a fotbalului românesc?

Vrea Loţi să pună umărul la un altfel de campionat intern, cu ambiţii europene? Îşi caută echilibrul? Sau locul pe care ştie că l-a avut întotdeauna în fotbalul nostru? L-a dezamăgit într-atît eşecul de la Monaco încît nu mai are nici chef, nici motivaţie să demonstreze nimic străinilor? Vrea oare să termine demonstraţiile de profesionism începute în ţară? Vă amintiţi? Trialurile, căratul sticlelor de apă la antrenamente, notiţele în maghiară, după care nu credeam c-o să tînjim vreodată.

Deocamdată, Loţi a făcut un prim pas de cîteva mii de kilometri. Şi a vorbit. De una, de alta. Oricum, el tace atît de mult, încît pare mai important ce nu spune decît ce spune. Iar de data asta, n-a spus „Nu”.