Pe ei contăm!
Cele mai multe selecţii la „naţională”, 178, le-a strîns, cu răbdare, un fotbalist din Arabia Saudită, Mohamed Al-Deayea. Statistica e ca nisipul. Are doza ei de relativism. Englezii au inventat fotbalul, şeicii l-au aprofundat în felul lor.
Cînd fanii „naţionalei” […]
Cele mai multe selecţii la „naţională”, 178, le-a strîns, cu răbdare, un fotbalist din Arabia Saudită, Mohamed Al-Deayea. Statistica e ca nisipul. Are doza ei de relativism. Englezii au inventat fotbalul, şeicii l-au aprofundat în felul lor.
Cînd fanii „naţionalei” îşi puneau imaginaţia la grea încercare să compună un prim „11” probabil din sute de variante posibile pentru meciul cu Franţa, Federaţia a venit cu un prim „4” sigur sută la sută. Şi, cu ocazia inaugurării noului stadion, a decis să-i alinieze şi să-i premieze pe românii cu peste o sută de selecţii. Îi ştiţi, îi ştiu pînă şi compatrioţii sus-numitului Al-Deayea: Dorinel Munteanu (134 de selecţii), Hagi (124), Gică Popescu (114) şi Boloni (102). Cu ei defilăm!
Dincolo de emoţia momentului, apar nostalgiile. După vremurile în care ştiam echipa cu ochii închişi. În care nu aveam nelinişti şi angoase de genul: „Oare Galata îl lasă pe Gică la lot? Că are meci cu Genclerbirligi etapa viitoare”. Nu tremuram că Dorinel se va accidenta la plimbarea de dimineaţă. Sau că Boloni a fugit din cantonament, deghizat în superstar, cu un Bugatti la mîna a doua, prin parcarea de la mall. Au existat astfel de vremuri la „naţională”. Posibil să nu se mai întoarcă. Iar peste 20 de ani, la inaugurarea noului stadion cu gazon zburător, FRF să premieze patru fotbalişti cu peste zece selecţii la „naţională”.
Vom vedea. Pentru moment, merită felicitări factorul responsabil cu idei bune din Casa Fotbalului. Şi, cu riscul de a tempera sclipirile galei, trebuie observat că aceşti patru „saudiţi” ai convocărilor sub tricolor stau în centru doar la momente festive ale „naţionalei”. În celelalte momente, vocile lui Hagi, Popescu, Loţi şi Dorinel răsună de pe margine, din „decor”. Sistemul federal nu-i include, nu le-a
găsit locul, altul decît vitrina cu trofee. Nu-i întreabă dacă au vreo soluţie, vreo strategie, vreo vorbă de spus despre fotbalul pe care l-au ţinut pe umeri, cum ţineau elefanţii legendari Pămîntul.
E o insuficienţă a sistemului. Una în plus. Nu foarte gravă. Poate nu e treaba marilor fotbalişti să ocupe funcţii. Doar să răspundă la convocări. Sau nici atît. Să stea pe loc, neclintiţi, să se mişte cît mai puţin, să fie puncte fixe, să sprijine. Ca elefanţii.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele