Poftiţi în vagoane! În tribune!

N-o să fie perfect. Nu de la primul meci. Dar e nou, e stadion şi e al nostru

Şi uite că nu „ne-am împuşcat”, cum sugera Ionuţ Lupescu, în primăvară. „Dacă după 20 de ani, România, Bucureştiul nu are 200 […]

N-o să fie perfect. Nu de la primul meci. Dar e nou, e stadion şi e al nostru

Şi uite că nu „ne-am împuşcat”, cum sugera Ionuţ Lupescu, în primăvară. „Dacă după 20 de ani, România, Bucureştiul nu are 200 de milioane pentru un stadion, înseamnă că trebuie să ne împuşcăm. E o ruşine să se spună că a costat mult!”. Pripit raţionamentul directorului federal. Stadionul a costat de două ori mai mult decît prevedea contractul iniţial. Nu e o ruşine dacă, din cînd în cînd, contribuabilii îşi dau cu părerea despre investiţiile din banii lor.

Într-un singur punct, Lupescu a avut dreptate. Că „Naţional Arena” va deveni o atracţie turistică. Pentru că da, după 20 de ani, am ridicat normalitatea la rang de atracţie turistică. Doar 5.000 de bilete pentru meciul cu Argentina au fost returnate. Ceilalţi 33.000 de cumpărători au păstrat tichetul. Nu Messi era cap de afiş, nici Franţa lui Blanc, ci noul stadion.

N-o să fie perfect. Nu de la primul meci. Doar citind instrucţiunile FRF, pentru spectatori, se observă tracul organizatoric, stîngăciile proletcultiste. La meciul „naţionalei”, fanii n-au voie să vină cu nici un fel de banner. Rugăm, lăsaţi la intrare libertatea de exprimare. „Coregrafia va fi asigurată de FRF”. Oare spectatorii vor forma litere, cuvinte, vor scrie din trupurile lor ceva emoţionant despre pacea mondială şi cursa împotriva înarmărilor? Să sperăm că nu. Festivismul scos de la naftalină nu prea rimează cu o arenă modernă.

Confortul spectatorului e mai important decît confortul organizatorului. N-o să fie evident pentru organizatorii de la FRF, nu de la primul meci. Este interzis, spun indicaţiile Federaţiei, să vii la meci „în stare vădită de ebrietate”. Să arunci cu „obiecte de orice fel”, să intri cu seminţe, cu „aparate foto profesioniste” sau camere de luat vederi. Nici nu e nevoie. Aproape orice telefon mobil pozează, filmează şi postează pe net, la diferite rezoluţii.

La toate s-au gîndit federalii, mai puţin la faptul că oamenii vor veni să se bucure, să se minuneze şi să le arate şi altora „minunea”. La final, vor conta nu atît rezultatul sau jocul, cît murmurul care va trece prin porţi şi se va despleti spre cartiere.

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului. Douăzeci de trăsuri legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane, sînt trase deodată de o singură maşină cu aburi”. Asta a fost reacţia primului român care a mers cu trenul, Petrache Poenaru, în septembrie 1830.

Ce vor povesti cei 48.000 de români care vor face această călătorie în timp, stînd pe loc, în tribunele noului mijloc de transport spre civilizaţie? Dacă, după 20 de ani, venim la meci pe un stadion nou ca să căutăm (şi să găsim, fireşte!) motive de nemulţumire, înseamnă că ne merităm nu soarta, nu, ne merităm coregrafia.