Se caută model pentru Măţel

Ce ne dorim în meciul cu Luxemburg? Revanşa după victorie!

Să rîzi sau să te încrunţi? Piţurcă şi „tricolorii” dau declaraţii enigmatice înaintea partidei cu Luxemburgul. În ideea că mingea e rotundă per ansamblu, Moţi neagă cu tărie că s-ar […]

Ce ne dorim în meciul cu Luxemburg? Revanşa după victorie!

Să rîzi sau să te încrunţi? Piţurcă şi „tricolorii” dau declaraţii enigmatice înaintea partidei cu Luxemburgul. În ideea că mingea e rotundă per ansamblu, Moţi neagă cu tărie că s-ar teme de adversar. „Îi respectăm!”.

Selecţionerul speră ca România să marcheze „cel puţin un gol” în partida din Ducat.  Pare greu de crezut, dar „naţionala” României se află într-o situaţie inedită. Să-şi ia revanşa după o victorie. Şi nu orice fel de victorie, o victorie cu 3-1. Să demonstreze că poate învinge „leii roşii” şi fără Mutu. Jucătorul Cesenei a dat atunci două goluri şi acum planează o certă bănuială că restul echipei atîrna de şiretul briliant.

Revanşă în faţa Luxemburgului e doar un fel diplomatic de-a spune, o modestie a vocabularului. De fapt, e vorba de o emancipare tîrzie. E vorba de o revanşă a „naţionalei” în faţa lui Mutu, Chivu şi Cine-mai-e-şi-Tamaş-ăsta?, cum îi spune Boloni. O revanşă în faţa unui nucleu din fiţe de staniol, în faţa unei autorităţi glamour, a unui damf life&style care dicta tendinţa în cantonamentul „tricolor”.

Vlad Chiricheş, o noutate a lui Piţurcă, regretă că nu împarte vestiarul cu Mutu şi Chivu. „Mi-ar fi plăcut să fac antrenamentele alături de ei!”, spune fotbalistul Pandurilor. Probabil nu e singurul. Probabil şi Bourceanu, şi Măţel, şi Herea caută din ochi un model, un lider de grup, o inspiraţie la antrenamentele cu „naţionala”. Ştafeta n-a fost predată, a rămas în aer, ca smogul, ca mirarea, la fel – banderola de căpitan, reconstrucţia şi atîtea altele.

Nu e o revanşă împotriva Luxemburgului, „o echipă care a făcut din defensivă o artă”, cum o descria Lucescu jr.. Echipa României s-a schimbat. Doar trei dinte jucătorii care s-au aflat pe teren la Piatra Neamţ se regăsesc şi în primul „11” probabil al lui Piţurcă. Doar trei: Tătăruşanu, Raţ, Marica. Patru, dacă numărăm şi sindromul Radu Ştefan. În jumătate de an, fotbalul românesc este în stare să alinieze două loturi reprezentative aproape complet diferite. Asta înseamnă fie că avem valori să dăm şi la alţii (de exemplu, luxemburghezilor!), fie că sîntem cam o apă şi-un pămînt, restul fiind gusturi despre care degeaba se discută.

Foarte puţini debutanţi, din păcate. Unde-i „tineretul” lui Săndoi? Unde-s puştii de la U19? Dacă nu-i rulezi într-un meci cu Luxemburg, atunci cînd? Sau poate ar trebui să luăm Luxemburgul în serios. Să-l tratăm cu respect. Eventual cu un pic de demnitate. Să nu facem reconstrucţie la „naţională” tocmai înaintea unui meci. Oricum, pentru a construi o echipă e nevoie de continuitate, de un nucleu dur, de modele. De un moment zero. Noi se pare că încă n-am ajuns acolo. Vrem să marcăm cu Luxemburgul.