Fără surprize, da?

Deşi încruntarea moarte n-are, testul cu San Marino trebuie să rămînă un test În sfîrşit, după diverse tentative, care vizau, masochist, Argentina, am găsit o „naţională” cu o arie de selecţie mai restrînsă decît a noastră. San Marino are în […]

Deşi încruntarea moarte n-are, testul cu San Marino trebuie să rămînă un test
În sfîrşit, după diverse tentative, care vizau, masochist, Argentina, am găsit o „naţională” cu o arie de selecţie mai restrînsă decît a noastră. San Marino are în jur de 60 de kilometri pătraţi (cît un cartier mai răsărit) şi vreo 30.000 de locuitori, dintre care cîţiva au drept hobby oficial fotbalul. Că doar sînt vecini cu italienii şi numai cu ei.

Eforturile selecţionerului de a păstra solemnitatea la echipă sînt lăudabile. Dar interesul meciului nu stă, să sperăm, în rezultat. Ci în feţele noi din lot. În pariurile lui Piţurcă de la început de mandat: Luchin, Strătilă, Chiricheş, Nicoară, Marian Cristescu, Chipciu. Plus cîteva reveniri, minus unele renunţări. Vom mai auzi de nou-veniţi, vom avea o reconstrucţie sau o renovare din petice, pînă la înfruntarea cu Franţa?

Cumva, ar trebui să vedem în amicalul de diseară o schiţă a schiţei unei echipe. Nişte gînduri pe care selecţionerul le-a început şi nu trebuie neapărat să le ducă pînă la capăt. „Pariurile” pot sau nu să confirme, pot să intre sau nu pe mai departe în vederile antrenorului. Deocamdată, se obişnuiesc cu atmosfera de la lot. Cu disciplina de fier, cu paza în hotel, cu încruntările selecţionerului, cu antrenamentele închise publicului. Doar 15 minute „la liber” a lăsat Piţurcă din şedinţa tactică. În mod sigur, nu se teme de spionii sanmarinezi (cel puţin unul la 30.000 de localnici), care îi vor descifra schema lui 5 contra 2. E doar un test, nu-i aşa?

Recruţii de la „tineret” trebuie să vadă cum se fac lucrurile la „naţionala” mare. Serios, foarte serios, prea serios. Nimic nu este lăsat la voia întîmplării, nici sticlele de apă, nici orele de plajă, nici orele de somn. Pentru ochii puştilor de la lot, echipa a intrat oarecum în febra meciului cu San Marino. Dacă nu venea Marica, absent motivat, să pună lucrurile la punct, să- i ureze lui Mutu „să înscrie cinci goluri, nu doar trei, cîte am înţeles că are nevoie ca să treacă peste Hagi” (sic transit!), am fi început să intrăm la griji.

Să credem că ne paşte vreo surpriză de proporţii, pe noi, pe care nu ne mai surprinde nimic în materie de „naţională”. Să credem că toată seriozitatea atent jucată şi toată concentrarea magistral înscenată sînt „pe bune”. Şi că pe undeva, prin cazarma „tricoloră”, pîndeşte teama, nespusă, autocenzurată, interzisă, că am putea cădea şi de pe acest cal.
Dar ar fi prea de tot.